Infernul din noi trebuie explorat cu grija

Nichita Danilov, scriitor nascut langa Suceava si stabilit la Iasi, este unul din autorii cei mai pregnanti si cei mai cititi ai generatiei '80. Peste douasprezece carti de poezie incepand cu "Fantani carteziene" (1980) si terminand cu "Ingerul negru" (2003), o carte de pamflete, "Urechea de carpa" (1992), una de eseuri "Apoclipsa de carton" (1994) si patru de proza: "Nevasta lui Hans" (1996), "Talpi. Sotronul" (roman-2004), "Masa si extraterestrul (roman- 2005) si, "Capete de rand" (roman-2006), lansat de curand la Bookfest, de Editura "Polirom", traduceri in multe limbi straine cu antologii din propria poezie, cateva din cele mai importante premii literare de la noi si din Republica Moldova unde Nichita Danilov a avut un timp activitate diplomatica, sunt datele unui autor intrat de-acum in circuitul valoric al literaturii noastre de azi.
Scriitor al carui spirit neobosit iradiaza in multe directii, ingrijorat cum e si firesc de uniformizarea culturala care va cuprinde omenirea si critic vizavi de bulversarea valorilor, Nichita Danilov, a carui activitate mai cuprinde directoratul Casei de Cultura a Municipiului Iasi cat si conducerea revistei bilingve "Kitej-grad", este sigur ca si-a pierdut din prieteni in ultimul timp, paradoxal, din cauza... literaturii pe care o scrie.
Nichita Danilov, ce nu se mai regaseste in literatura momentului, din literatura de sfarsit de secol 20?
E greu de spus ce, dar ceva-ceva totusi nu se mai regaseste. Fiecare epoca vine cu specificul ei. Pe moment, nu realizam care sunt schimbarile de optica intervenite in gustul publicului si in modul de articulare a realitatii. Traim intr-o alta lume. Intr-o lume care se roteste cu o viteza nebuna. Si aceasta viteza tinde sa ne aduca la acelasi numitor. Poate ca spre final omenirea, in ansamblul ei trebuie sa devina o masa uniforma de molecule sau atomi, care la anumiti stimuli sa reactioneze in acelasi fel. Oare globalizarea si uniformizarea vor transforma societatea umana intr-un musuroi de furnici, intr-o colonie uriasa de termite carnivore, impartite genetic pe caste, unde ordinea muncii si a organizarii sociale vor fi stabilite in laborator?
Un scenariu terifiant.
Trebuie sa ne speriem oare de o astfel de perspectiva "escatologica"? In fond pentru ce avem nevoie de individualitati? Avem nevoie de masa de manevra...
Ironia ta este justificata si justificabila.
Dar sa nu ma abat de la intrebarea pe care mi-ai pus-o. Cred ca nu se mai regaseste o anumita rigoare. Se scrie mai dezinhibant. Dar si mai dezlanat. S-a pierdut autocontrolul. Autocenzura autorului nu mai functioneaza. Sau functioneaza defectuos. Instinctele tinute atata vreme in frau de o morala nu neaparat rigida, ci de una care tinea, in mare, de bunul simt, au rabufnit in afara si acum nimeni nu le mai poate controla. Cutia Pandorei a fost deschisa si dinauntrul ei s-au revarsat peste lume si binele si raul, tinute atata vreme in frau de morala si religie. Acum binele si raul sunt amestecate. Iadul si Raiul sunt in fiecare atom. In fiecare particula a materiei. Traim intr-un univers ce si-a iesit din matca.
Dar sa revenim la literatura.
Uneori, ascultand conversatia de pe strada sau de pe net sau citind anumite texte din paginile unor publicatii culturale, ramai pur si simplu socat: limbajul a devenit atat de liber, incat ai impresia ca e slobozit nu pe gura, ci pe cu totul alte orificii... Multimea de onomatopee si de expresii colorate iti sparg pur si simplu timpanele. Probabil indepartandu-ne din ce in ce mai mult de natura, tindem sa redescoperim in noi omul primitiv. Civilizatie si grota, iata un oximoron care defineste una din manifestarile lumii contemporane. Cred ca se pune totusi prea mult accent pe sex. Nici animalul si nici omul nu poate fi redus la acest instinct. Poate ca mai avem si altceva de spus decat sa batem apa in piua, folosind imagini si expresii cat mai socante, dar care au devenit deja comune, despre modul cum ne imperechem.
S-a pierdut mult din intimitate?
Eu cred ca avem nevoie si de o anumita intimitate. De un anumit mister ce planeaza asupra creatiei si procreatiei. Si, bineinteles, si asupra literaturii si culturii. Nu ne putem dezgoli de tot. Chiar si streap-tease-ul, pentru a fi atractiv, are nevoie de regie, si, bineinteles, de accesorii. La fel si literatura. Prea e totul cool. Daca antichitatea, in care nu erau prea multe inhibitii, s-ar fi axat doar pe sex, omenirea s-ar fi intors in caverne. Antichitatea insa a fost preocupata de problemele materiei si ale spiritului. Omul Egiptului, al Mesopotamiei, al Greciei antice avea un ochi deschis spre el insusi si un altul spre bolta cereasca. Daca s-ar fi limitat sa-si priveasca trupul de la brau in jos, omul antichitatii ar fi ajuns la concluzia ca mersul biped e o absurditate sau ca sexul in grup inseamna maximum de civilizatie. Omul antichitatii a scris pe frontispiciul templului Delfic un indemn care ramane valabil pentru toate timpurile: "Cunoaste-te pe tine insuti." Nu a scris: "Fii robul tau." "Fii robul instinctelor tale." Asta inseamna in limbaj modern: "Fa introspectie. Depaseste-ti limitele." Cred ca omul nu se poate cunoaste pe sine insusi cladindu-si existenta in jurul unui singur instinct: cel sexual. E absurd. Gandeste-te numai la mentalul colectiv. Ce mutatii se produc acolo! Daca vom fi obsedati cu totii numai de sex sau de lucruri strict materiale, inconstientul colectiv se va incarca doar cu imagini si ganduri de acest fel. De acolo ne vin mesajele, ideile. Ele plutesc in aerul epocii. Platon a scris splendidele sale dialoguri intr-un timp in care lumea era precupata de idee. De spirit. El a fost doar un simplu instrument de redare. In lumea moderna, inconstientul colectiv e plin de tot felul de noxe. Firele din care ne tragem substanta lirica sau epica sunt intrerupte. Filoanele au fost epuizate. E mult steril acum in aceasta roca. Multa magma. Multe bruiaje. Mult zgomot. Multa violenta. Multa crima.
Chiar sa nu mai fie oaze?
Sigur, oaze de poezie exista in toate. Scriitorul insa trebuie sa posede mult discernamant, pentru a nu arunca pe piata doar dejectiile. De multe ori, atunci cand cobori sau te inalti in inconstientul colectiv, ca sa poti respira, trebuie sa-ti pui pe fata o masca de gaze. Infernul din noi trebuie explorat cu grija. Nu tot ce intalnim acolo trebuie sa devina bun de consum pentru oricine. Uneori ideile pot deveni nocive. Exacerbarea lor poate provoca isterie in masa. Apocalipsa poate veni de la cuvantul prost folosit. Sau poate ma insel?
Mi se pare foarte trist: s-ar putea sa nu te inseli.
Oricum, lumea in care ne e dat sa traim sufera de multiple maladii. Inclusiv de psihoza informationala...
Te numeri printre poetii care scriu cu succes si proza. Proza nu ca un exercitiu de virtuozitate, ci ca o necesitate vitala.
Nu e o noutate. Cred ca poetii, cu rare exceptii, au scris si proza. Sa ne gandim, de pilda, la Puskin, la Lermontov, la Poe, la Eminescu, la Pasternak, la Arghezi, la Borges. Am dat doar cateva exemple. Chiar si Bacovia a scris proza. Nu trebuie sa uitam de faptul ca romanul secolului douazeci a stat sub semnul metaforei, al parabolei, al prabusirii "granitelor" dintre genul liric si cel epic. Sa ne gindim la marile romane care au marcat secolul douazeci: la "Ulise" de James Joyce, la "Procesul" si "Castelul" de Kafka, la "Orbirea" lui Canetti, la "Foamea" lui Knut Hamsun, apoi la "Un veac de singuratate" al lui Marquez, la proza lui Borges, la cea a lui Llosa, la "Maestrul si Margareta", al lui Bulgakov, la "O zi mai lunga decat veacul" a lui Aitmatov, la "Cocosul rosu zboara la cer", al lui Bulatovici, la "Un zbor deasupra unui cuib de cuci", al lui Ken Kesey etc., etc... Ei bine, toate aceste carti stau sub semnul metaforei. Chiar si romanele lui Faulkner si Robert Musil, Durell, Kobo Abbe sunt romane unde exista un suflu liric extraordinar. Ele pot fi privite ca niste epopei moderne. Prin urmare, in acest context, scriind proza poetul se simte in matca lui.
Si totusi exista prejudecati in privinta prozei scrise de poeti. Le mai traiesc si eu.
Nu stiu de ce exista atatea prejudecati cand vorbim de proza poetilor. Trecerea de la poezie la proza nu e atat de grea cum pare la prima vedere. E vorba de felul cum iti dezvolti viziunea. Poezia lucreaza pe spatii mici. Proza pe spatii largi. E o trecere de la tablou la fresca. Se schimba, desigur, si uneltele. Cand scrie proza, poetul nu trebuie sa uite totusi de legile care guverneaza acest gen. El trebuie sa lucreze cu uneltele prozatorului si sa se fereasca pe cat posibil de ceea ce numim "proza poetica". Sintagma aceasta imi dispalce profund. E un gen caldut, gelatinos, lipicios, care nu are de-a face nici cu poezia, nici cu proza.
Dar, "Unde ne sunt visatorii"? Mai avem nevoie de ei?
Probabil, te referi la poeti, nu-i asa?
Nu neaparat.
Noi avem nevoie de ei, altii nu. Ma refer la societatea de consum. Holderlin spunea: "La ce bun poetul in timpuri sarace?" in timpuri sarace, poetul isi mai gaseste loc in sufletul oamenilor. In timpuri "bogate", lumea este preocupata sa-si sporeasca bogatia. Arta ii serveste doar de decor.
Te-ai indoit de literatura, vreodata?
M-am indoit, n-as putea sa spun ca nu m-am indoit. Daca stau sa ma gindesc, ma indoiesc in fiecare zi. Si nu numai de literatura, care mi-a intrat in sange, ci de rostul omului in lume. Daca s-au facut atatea descoperiri in toate domeniile, in fizica, in medicina, in chimie, daca stiintele au evoluat atat de mult, de ce viata omului devine pe zi ce trece tot mai infernala? Incepem sa nu mai percepem nimic din ce-i in jurul nostru. Nu mai intelegem rostul vietii. Traim ca niste insecte.
Literatura de azi este tributara nu numai socialului, ci si politicului. A uitat de bucuria epicului?
Cred ca este tributara mai mult socialului. Politicului mai putin. Politicul a dominat literatura noastra in perioada comunista. Acum se simte lipsa unei ideologii in arta. Lipsa unor curente coerente, care sa provoace creatorul. Creatorul nu a uitat de poveste. El s-a trezit doar un fata scaunelor goale. El isi spune povestea, dar nimeni nu mai asculta. Imaginea a invins sau e pe cale sa invinga cuvintul. Omul s-a obisnuit sa primeasca informatia, inclusiv povestea, gata preparate si mai cu seama frumos infasurate intr-un ambalaj stralucitor. Multi se multumesc cu tot ce le ofera televiziunea sau computerul. Creierul lor refuza sa digere cuvintele, aceasta fiindca ele sunt mai greu de digerat. Cuvintele presupun concentrare, analiza, sinteza; procesul gandirii e accesat de cuvant. Cand ti se ofera insa imaginea pe tava, renunti sa mai gandesti cu propriul tau cerebel. E foarte comod sa nu gandesti, ci sa preiei doar ceea ce-ti ofera altul.
Economie de efort spiritual.
Dupa cum stim, spiritul uman tinde sa economiseasca energie si timp. Aceasta tendinta se transforma in obicei. Obiceiul odata insusit, e greu sa determini omul sa renunte la hrana gata preparata de un alt spirit. Chiar daca de cele mai multe ori "pachetul" care-ti vine "mura-n gura" de pe micul ecran sau prin intermediul computerului are termenul de garantie expirat sau daca in ambalaj se afla componenti nocivi, tu nu renunti la el.
Se pare ca televiziunea este un dusman aprig al imaginatiei.
Televiziunea lucreaza cu automatisme, cu reflexe dobandite. In fata ei esti la fel de dezarmat ca si cainele lui Pavlov, care incepea sa saliveze la simplul zdranganit de farfurii. Creierul omului modern saliveaza la imagini. Si nu la orice fel de imagini, ci la imagini care ii manipuleaza constiinta. La cele care ii anihileaza personalitatea. La cele care ii deformeaza caracterul. Vorbind despre aceste lucruri, regizorul Andrei-Mihalkov Koncealovski, autorul filmelor Siberiada si Oblomov, fostul asistent de regie al lui Andrei Tarkovski, spunea: "Imaginea este cea mai mare afacere a secolului XX. Si cel mai mare flagel al lui..." Imaginea se cumpara si se vinde. Ea se imprima nu numai pe retina, ci si in subconstient. Prin intermediul ei manipulezi masele. Manipulezi si dezamorsezi orice conflict. Omul modern este prizonierul imaginilor. Imaginea ii ofera realitatea in stare de conserva. Hranindu-si spiritul cu ea, el nu-si mai apartine siesi. Si devine dependent. Devine totuna cu marea masa.
Si la fel de inform.
Pentru ca marea masa se hraneste sau, mai bine zis, e hranita cu aceleasi imagini. Imaginea a nascut o hidra, un monstru care isi ramifica tentaculele in fiecare casa: televiziunea. Referindu-se la impactul nociv pe care-l are micul ecran asupra spiritului, actorul si regizorul iesean, Ion Sapdaru, care, de altfel, lucreaza cu imaginea, manipuland-o si fiind manipulat de ea (actorul, printre altele, apare in cateva spoturi publicitare), spunea: "La mine in casa intra in fiecare zi zeci de mii de neinvitati. Polticieni ca Becali, intra Garcea, intra actori, fotbalisti, boxeri, politicieni de prima mana si de mana a saptea, betivi, curvari, natafleti, intra oameni, animale, rauri si munti, nori, cutremure, incendii, atentate, violatori, lesbiene, homosexuali, si rar, foarte, rar, printre tot felul de zgomote, aud cateodata ciripind si o pasare... Zi de zi, seara de seara, ma lupt cu acesti dusmani ce-mi asalteaza casa si reusesc sa mai stopez cate ceva din invazia asta. Ce se va intampla insa cu fiul meu? Ce se va intampla cu copiii nostri? Ce se va intampla cu toata aceasta lume supusa unui continuu bombardament informational?", se intreba actorul.
Dar despre cuvantul scris ce poti spune? Ce se va intampla cu el?
Si eu, la randul meu, ma intreb: ce se va intampla cu el? Va disparea ingropat in avalansa aceasta de imagini ce se prabusesc peste noi intr-o tromba in continua crestere? Va deveni un simplu accesoriu al ei? Ma intrebi daca azi literatura a uitat de poveste. Nu a uitat, desigur. Povestea s-a transferat pe micul si marele ecran. Povestea aduce bani. Totul a devenit o industrie. O industrie care fabrica povesti pe banda rulanta. Povesti pentru marea masa. Gandeste-te numai la impactul pe care l-a avut recenta carte a lui Dan Brown asupra lumii crestine.
O intoxicare cu program a creierelor lenevite, cum spuneai.
Povestea nu e a lui. Ci a acestei industrii de produs imagini si povesti. Te poti lupta tu, ca simplu autor, cu acest monstru atotputernic?! Televiziunea nu are nevoie de literatura, nici de cultura, decat ca subproduse. Nu e de mirare deci ca micul ecran promoveaza false vedete.
Ai vazut propovaduind acolo vreun filozof?
Ar da faliment postul respectiv de televiziune, "propovaduind" filozofi.
Daca apar literati, ei apar dupa ce au fost convertiti sa promoveze altceva decat literatura. Televiziunea nu are nevoie de oameni care gandesc. Ci de oameni care se lasa manipulati. Omul care gandeste cu propriul sau cap nu va deveni nicicand un factor previzibil in sondajul de opinie... Si totusi, imperiul imaginii in care ne e dat sa traim nu si-a epuizat nici pe departe resursele. Epoca lui abia a inceput. Ce-o sa se intimple intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat? Traim intr-o lume a imaginilor bidemensionale, in curand insa lumea noastra va fi invadata de imagini tridimensionale, de imagini holografice. Atunci Basescu sau Becali (care de afltfel, e un personaj simpatic) sau Iliescu (pe care l-am visat, nu stiu de ce, dansand cu pantalonii suflecati pina la genunchi azi noapte i se sparsesera varicele si sangele ii intra in pantofi) vor intra cu adevarat in casa noastra.
Din pacate nu pot sa-ti talmacesc visul. Poate ca-i mai bine. Cine stie ce groaza ne-ar cuprinde!
Ei se vor plimba printre noi, vor discuta cu noi despre diverse probleme, ne vor bate prieteneste pe umar, in semn de incurajare, se vor aseza la masa odata cu noi etc.; vom trai in interiorul unei lumi in care imaginea si realitatea vor avea aceleasi valente. De la imagini tridimensionale la imagini "insufletite" omenirea nu va avea de facut decat un singur pas. De fapt, ultimele descoperiri in domeniul fizicii vorbesc despre caracterul dublu al particulelor ce compun atomul. S-au facut experiente in acest sens. Experiente care demonstreaza ca particulele au tendinta de-a se dedubla. Nu e vorba de scindare, ci de dedublare. Trecand printr-un centralizator, particula se imparte in doua. O parte din ea isi pastreaza caracterul material, iar cealalta se transforma intr-o holograma. Ei, bine, holograma are un carater diabolic. Ea nu poate fi distrusa. Ba mai mult, ea incorporeaza in interiorul ei configuratia intregului atom. Plecand de la aceste descoperiri, cercetatorii au ajuns la concluzia ca dedublarea are loc nu numai la nivelul micro, ci si la nivel macrouniversului. S-a emis chiar ipoteza ca universul nostru isi are o "dublura" a sa. O holograma proiectata intr-o alta dimensiune. Si ca intre noi si imaginile care ne reprezinta exista o stransa corespondenta. Ele evolueaza odata cu noi, odata cu sistemul in care ne aflam. Numai ca spre deosebire de noi, ele nu dispar, ci se conserva in spatiu. Nici o forta, nici un cataclism cosmic nu le poate distruge. Ele se perpetueaza nelimitat in timp, alcatuind un fel de lumi paralele. O parte din subconstientul nostru e proiectat acolo. Ei, bine, aceste proiectii, prin intermediul noilor desoperiri si a noilor tehnologii, le vom aduce linga noi. Vom putea anima imaginile. Le vom putea da "viata", in cadrul unui program, pe care il vom accesa prin intermediul unor impulsuri. Abia atunci manipularea masei va atinge apogeul. Crezi ca aceste ganduri sunt doar simple fantasmagorii?
Nu conteaza ce cred eu. Mi s-a facut, oricum, frig. Am inteles din spusele tale de mai sus ca te deranjeaza "navala" de cuvinte altadata tabu, din poezia si proza tinerilor.
Nu ma deranjeaza foarte mult. Numai ca eu, avand o alta educatie, nu le pot folosi. Cred ca se produce un abuz. Deja lucrul acesta a devenit un loc comun. Astfel de cuvinte, fiind folosite la tot pasul, si cand e cazul, si cand nu, si-au pierdut expresivitatea naturala. Au devenit amorfe.
Care este socul pe care l-ai resimtit cel mai mult in ultimii ani, in cultura?
Disparitia criteriilor critice, bulversarea valorilor. Lipsa unei mize pentru creatori.
Nichita Danilov, ce se intampla in "Clubul de lectura pentru Profesionisti" pe care l-ai infiintat in 2001?
Am organizat cateva lecturi publice. Pregatim, de asemnea, un vernisaj si un spectacol de teatru oferit de detinuti. insa pentru ca acest Club sa functioneze cum l-am gindit, ar fi trebuit sa dispun de bani. Lecturile si prestatia oricarui om de cultura, indiferent din ce domenii vine, ar trebui sa fie platita. Bani sunt in Romania, desigur, dar nu pentru artisti.
Exista solidaritate umana si de breasla intre voi, scriitorii ieseni?
Nu-mi dau seama. Dar totusi cred ca exista. Unii chiar sunt foarte solidari. Din pacate, solidaritatea se manifesta doar in interiorul unor cercuri. Nu si in afara lor. Nu faci parte din nici un cerc, nimeni nu e solidar cu tine. Aici functioneaza o lege clara. Altadata, pe frontispiciul "Junimii" scria: "Intra cine vrea, ramane cine poate..." Azi, in cercurile literare functioneaza o alta deviza: "Intra cine nu vrea, ramane cine nu poate..." Adica ramane acolo cine nu poate sa faca literatura de unul singur, ci doar afiliat la un sindicat. De altfel, in ultima perioada s-a instalat si o moda de-a face literatura in grup. Cine stie, poate ca autorii, pentru a subzista, trebuie sa lase ceva din orgoliul lor. Interesant e insa aici modul cum se interfereaza unui singur subiect cu cel de grup. Interceptarea tendintelor, a imaginilor, a ideilor nu se mai face, in acest caz, printr-un singur diapazon, ci prin mai multe. E bine, e rau? Nu stiu. In ce ma priveste, tind sa ma calauzesc dupa un aforism al lui Nietzsche, care spunea ca valoarea unei opere de arta este direct proportionala dupa gradul de singuratate incorporat in ea. Tind sa cred ca aceasta afirmatie contine o mare doza de adevar. Dar nu trebuie sa uitam ca exista si o singuratate colectiva. Poate trebuie s-o exploram...
Talpi. Sotronul. Masa si Extraterestrul... Cele doua romane publicate la Ed. Polirom sint carti care ti-au adus elogiul criticii.
Daca primul meu roman "Talpi" la inceput a fost primit si cu oarecare reticenta, veneam din poezie si criticilor le era destul de greu sa ma prinda intr-o formula, cel de-al doilea, Masa si Extraterestrul a benefciat de o primire foarte buna. Cred ca s-au scris pana in prezent in jur de 25 de cronici despre Masa. Desigur, au fost si unele rezerve. Nu multe. Romanul a fost digerat, descompus pe bucatele. Multi l-au citit cu atentie. Citindu-l, si-au amintit si de "Talpi", care le-a aparut acum intr-o alta lumina. Eu sper ca incetul cu incetul sa se lamureasca lucrurile si sa reusesc sa-mi impun formula. Am impresia ca prozatorii m-au primit in randurile lor. M-a bucurat in acest sens nespus de mult cronica pe care a scris-o Radu Aldulescu, un spirit extrem de incomod, despre romanele mele. Le-a citit si le-a inteles.
Cum poate intra literatura romana intr-o miza europena?
Prin traducerea la timp a propriilor valori. Din pacate, dupa cum s-a vazut, aici lucreaza subiectivismul. Interesul de grup. Inertia.
Vorbeste despre un moment de singuratate, din viata ta de scriitor...
Am din ce in ce mai putini prieteni. Pe masura ce-mi scriu cartile, prietenii, chiar si cei vechi dispar. Pe unii ii deranjeaza "ascensiunea" mea. Altii se tem sa nu devina personaje. Prea putin realizeaza faptul ca scriitorul lucreaza cu un singur personaj: el insusi.
Nichita Danilov, "scenariul" tau, mi-a amintit (a cata oara?) de terifiantul "FARENHEIT 451". Brrr!

---

Despre autor: