Presedintele Basescu coabiteaza si guverneaza cu pucistii. El a constatat ieri, intr-un interviu la radio, ca premierul Tariceanu, in fond PNL, ca parte a Coalitiei de la putere, a procedat la un "puci impotriva Romaniei". Afirmatia, sugerata probabi
Presedintele Basescu coabiteaza si guverneaza cu pucistii. El a constatat ieri, intr-un interviu la radio, ca premierul Tariceanu, in fond PNL, ca parte a Coalitiei de la putere, a procedat la un "puci impotriva Romaniei". Afirmatia, sugerata probabil de titlul din ZIUA, nu se inscrie in sirul nesfarsit de epitete prezidentiale la adresa lui "Calin". Este una deosebit de grava care, logic, impune si urmari. O consecinta ar fi ca presedintele sa formuleze un capat de acuzare impotriva premierului. Altfel, seful statului va fi aliat cu pucistii pe durata existentei melanjului politic PNL-PD. Situatie in care electoratul va constata ca presedintele in loc sa dinamiteze adversarul ca amiralul Nelson la Trafalgar, are vocatia durerii. Striga "tradare" chiar din centrul scenei politice, dar accepta jocul. Deoarece "Calin" este o tinta facila si un mijloc lejer de a castiga simpatia populara cu eforturi minime.
Liderul PNL i-a sapunit ieri pe Vladescu si Ungureanu pentru votul din CNSAS. A fost masura maxima pe care Tariceanu si-a permis sa o intreprinda importiva celor doi. O eventuala excludere a opozantilor i-ar fi urcat partidul in cap. Or, in contextul dat premierul are interes sa musamalizeze scandalul cu retragerea trupelor. Concluzia este ca, ieri, Tariceanu s-a comportat normal, adica moale, iar presedintele nu a fost Amiralul Nelson. (Mihai TOADER )
Ungureanu si Vladescu au scapat nesanctionati
Conducerea PNL in frunte cu premierul Tariceanu i-a urecheat ieri pe ministrii neascultatori, Sebastian Vladescu si Mihai Razvan Ungureanu, pentru votul dat in CSAT, dar nu i-a sanctionat in vreun fel. In spatele usilor inchise, disctiile au fost insa aprinse, presarate cu reprosuri si glume cu subinteles. Surse din conducerea PNL ne-au precizat ca Tariceanu i-a pus la colt pe ambii demnitari si a tinut-o una si buna ca se fac vinovati de incalcarea unei decizii votate in unanimitate de Biroul Permanent al formatiunii. Strategic din fire, ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu a venit la partid inarmat cu o serie de intrebari si cu un program de dezbatere publica pe tema retragerii militare din Irak. Cu toata stradania insa, Ungureanu nu a reusit sa-l imbuneze pe premier. Sursele ne-au povestit cum Tariceanu i-a facut harcea-parcea toate argumentele ministrului pana in momentul in care a reusit sa-l scoata din pepeni pe Ungureanu. "Domnule, ma lasi sa vorbesc?", l-a intrebat nervos ministrul pe Tariceanu, lovind la un moment dat cu palma in masa. Datorita atitudinii batoase, Ungureanu a intrat si in colimatorul presedintelui Camerei, Bogdan Olteanu.
Seful diplomatiei bagat in corzi
Fidel lui Tariceanu, tanarul Olteanu a facut trimitere la declaratiile presedintelui Basescu, care a vorbit despre posibilitatea ca Romania si Republica Moldova sa intre impreuna in UE, si l-a intrebat pe Ungureanu daca a existat vreun plan la nivelul MAE in acest sens. Pus intr-o situatie delicata, ministrul de Externe a negat, iar Bogdan Olteanu l-a intrebat rautacios: "De ce nu iesi sa declari presei ca, prin afirmatia facuta, Traian Basescu a facut deservicii pe plan extern Romaniei?". Totusi ministrii au scapat basma curata. Dupa ore intregi de discutii cu usile inchise, Vladescu si Ungureanu au iesit livizi si spasiti pe scarile sediului PNL si au insinuat ca nici ei n-ar avea nimic impotriva retragerii din Irak. Ambii au balmajit ca nu comenteaza votul exprimat in CSAT deoarece ar fi vorba de informatii strict secrete.
Doua voturi regretabile
Premierul Tariceanu a declarat ca PNL ii va mentine in functii pe cei doi ministri, desi atitudinea acestora a fost "mai mult decat regretabila". El a spus ca ministrul Vladescu are de gestionat problemele legate de Codul Fiscal, de bugetul rectificat si de sistemul informatic privind colectarea accizelor si TVA, subiect sanctionat de CE in raportul din mai.
Intrebat in ce masura se mai poate baza politic pe cei doi ministri, liderul PNL a spus: "Cred ca discutia de astazi a fost suficienta pentru a intelege care este un comportant normal din toate punctele de vedere".
Vicepresedintele PNL Teodor Melescanu a precizat ca liberalii au decis "prezentarea si adoptarea" unei rezolutii la sedinta Delegatiei Permanente a PNL, din aceasta saptamana, in ideea retragerii trupelor din Irak.
Opozitia liberala discutata joi
Daca Tariceanu nu a reusit sa se impuna in fata celor doi ministrii, primul ministru a gasit de cuviinta sa isi arate muschii politici in fata tinerei liberale Raluca Turcan deoarece s-a aflat printre semnatarii scrisorii de protest ce-i era adresata. De altfel, Turcan a povestit presei la ce tratament a supus-o premierul. "Desi mi-a folosit numele de mai multe ori si m-a criticat, premierul nu m-a lasat sa imi expun punctul de vedere, a explicat tanara liberala. Conducerea PNL a luat insa in discutie cazurile tuturor semnatarilor protestului avertizand ca aceasta iesire va fi sanctionata joi, in cadrul Delegatiei Permanente a PNL. Sursele noastre ne-au explicat ca nu numai Tariceanu a sarit la gatul Ralucai Turcan, premierul fiind urmat de alti lideri liberali: ministrul Eugen Nicolaescu, senatorul Puiu Hasotti si secretarul general al partidului, deputatul Dan Motreanu. Premierul a tunat la adresa tuturor oponentilor, dar a fost retinut cand s-a discutat cazul fostului ministru Mircea Cinteza, unul dintre semnatarii protestului. "Cu Mircea Cinteza cred ca este o eroare", i-a incredintat Tariceanu pe liberali, potrivit surselor citate. (Razvan GHEORGHE)
Presedintele a citit ZIUA
"Puci anti-Romania, nu anti-Basescu"
"A fost un puci anti-Romania, nu anti-Basescu", a catalogat ieri presedintele Traian Basescu initiativa premierului Calin Popescu Tariceanu de retragere a trupelor romanesti din Irak, apreciind ca PNL incepe sa aiba un comportament de partid-stat. Basescu a explicat: "Un puci care a vizat sa afecteze o relatie construita greu, o relatie care a costat multi bani, pentru ca Romania este angajata in baza parteneriatului strategic cu SUA nu numai in Irak, si in Afganistan si in Bosnia si in Kosovo si in Sudan si in multe alte locuri. Deci un puci anti-Romania si atat. Asa il etichetez, ceea ce nu inseamna ca mi se pare anormal sa existe o dezbatere publica", a sustinut ieri Traian Basescu, intr-un interviu acordat postului public de radio. El a subliniat: "Nu se pot face aditionari de simpatie lovind in lucruri fundamentale care, spre exemplu, tin de siguranta nationala. Pentru Romania, relatia strategica cu SUA si Marea Britanie are, in primul rand, conotatia sigurantei nationale. Ar fi mult de dezvoltat pe acest subiect, dar concluzia: a fost un puci anti-Romania si nu anti-Basescu".
PNL, comportament de "partid-stat"
Seful statului a aratat: "Am vazut agitatia legata de faptul ca doi ministri liberali ar fi votat in CSAT pentru mentinerea trupelor in Irak sau pentru nedezangajarea imediata a trupelor din Irak. Este o eroare politica pe mai multe paliere. Prima si cea mai importanta este aceea ca un anumit partid are comportamentul de partid-stat, adica ceea ce stabileste la sediul lui central ar vrea sa devina realitate in interiorul institutiilor statului. Or, abia am scapat de acuzatiile pe care le aduceam PSD ca stabileste la partid si institutiile statului executa. Nu voi accepta niciodata ca vreun partid sa se manifeste ca partid-stat, adica sediul de partid devine locul de decizie si nu institutiile statului (...)".
Refuzul descentralizarii
Traian Basescu a marturisit: "Nu pot sa ma simt tot timpul solidar cu Guvernul, atunci cand, mai ales atunci cand, nu-si indeplineste obligatiile asumate pe care ar putea sa le indeplineasca. Este una sa nu poti sa le indeplinesti si alta sa nu vrei sa le indeplinesti. (...) Se refuza aceasta reformare a statului, aceasta descentralizare necesara, ca sa nu mai vorbim de agentii, care sunt puzderie de agentii, multe din ele se calca pe picioare si de fapt sunt utilizate pentru adapostirea clientelei politice si pentru acel transpartinic transfer de influenta. Pentru ca nimeni nu i-a dat afara pe cei din timpul PSD, nici nu se putea, au statut de functionari publici, dar s-au angajat functionarii nostri publici de data asta si interesele de grup se dezvolta in agentii, se promoveaza. Asta este refuzul restructurarii si al descentralizarii structurilor statului". (Anca HRIBAN)
PD ii cere premierului sa-l ancheteze pe Atanasiu
PD vrea ca premierul Calin Popescu Tariceanu sa verifice, prin Corpul de Control al Executivului, daca prietenul sau, ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, a incalcat legea in momentul in care a dispus trimiterea de telegrame care anuntau posibila retragere a trupelor din Irak, catre atasatii militari. "Cred ca premierul are datoria sa clarifice aceasta situatie. Si pentru ca e vorba de un membru al Executivului, premierul trebuie sa stabileasca, cu aceeasi unitate de masura, daca e vorba de o incalcare a legii, si sa stabileasca responsabilitatile", a sustinut ieri fostul ministru democrat al apararii, Sorin Frunzaverde. La randul sau, Emil Boc a sustinut ca "este responsabilitatea premierului sa faca evaluarile cu privire la incalcarea legii si a legalitatii intr-un asemenea demers".
Frunzaverde ca exemplu
Pe de alta parte, viceliderul PD, Sorin Frunzaverde, a aratat ca, daca ar fi fost in aceeasi situatie ca liberalul Teodor Atanasiu si-ar fi dat demisia din functie, avand in vedere faptul ca telegramele care au fost distribuite de serviciul secret al ministerului nu aveau voie sa plece catre atasatii militari fara aprobarea CSAT. Fostul ministru al Apararii a mai spus ca modul in care liberalii au propus retragerea trupelor romane din Irak "compromite predictibilitatea politicii externe a Romaniei". La randul sau, presedintele democrat al comisiei de aparare din Camera Deputatilor, Mihai Stanisoara, a anuntat ca Atanasiu va fi audiat astazi de senatorii si deputatii din comisiile de specialitate pentru a clarifica situatia telegramelor trimise catre atasatii militari si care contineau pozitia PNL privind retragerea trupelor.
Refuz la referendum
Referindu-se la propunerea liberalilor privind organizarea unui referendum national care sa arate daca romanii vor sau nu retragerea trupelor, Emil Boc a spus ca aceasta idee nu este oportuna, mai ales ca priveste un subiect "populist". "Nu stiu daca referendumul este ce a mai buna solutie, referendumul prin excelenta se organizeaza pe teme care sa nu aiba caracter populist, cum poate avea, la prima vedere, o asemenea tema", a precizat Boc. Cu toate acestea, liderul pedist s-a declarat adeptul unei dezbateri publice pe aceasta data, fara sa precizeze, evident, cand e oportun sa inceapa aceasta dezbatere. Oricum, a tinut sa arate Boc, mai devreme sau mai tarziu, trupele romanesti vor fi retrase din Irak. (Carmen EPURAN)
PSD: "Institutiile statului in paralizie"
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca "nebunia" creata in jurul subiectului retragerii trupelor romanesti din Irak arata ca, in acest moment, institutiile statului sunt in "paralizie completa". Liderul social-democrat a apreciat ca atat CSAT, cat si Guvernul sunt blocate si, in timp ce "tara se zbate" in inundatii si in ultimul val de scumpiri la benzina, motorina, alcool si tigari de la 1 iulie, "presedintele si premierul nu au altceva mai bun de facut decat sa se lupte si sa se dueleze pe toate aceste subiecte". Geoana a precizat ca PSD isi mentine pozitia in ceea ce priveste necesitatea elaborarii unui calendar al retragerii trupelor romanesti din Irak, acesta trebuind insa intocmit in urma unei dezbateri serioase la nivel intern. (R.A.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.