Ofiterii specialisti din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti,
Ofiterii specialisti din cadrul Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate Bucuresti, sub supravegherea procurorilor din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti, au reusit destramarea unei grupari infractionale care, in perioade martie-iunie 2006, a falsificat instrumente electronice de plata apartinand unor banci straine si a efectuat operatiuni financiare, in mod fraudulos.

Politistii de la crima organizata, sprijiniti de luptatori D.I.A.S., au reusit prinderea in flagrant a lui C. Gheorghe, de 28 ani, din Bucuresti, M. Thomas Cristian, de 28 ani, din Giurgiu si P. Mihai Roberto, de 31 ani, din Bucuresti, in timp ce efectuau operatiuni frauduloase, la un bancomat situat in Sos. Mihai Bravu. La perchezitiile domiciliare au fost identificate si ridicate cinci pistoale cu gaz, opt cartuse pentru pistol, cu bila, trei autoturisme de lux in valoare de 85.000 euro, echipament folosit in vederea falsificarii instrumentelor de plata electronica, in valoare de 250.000.000 lei vechi, precum si 1,2 miliarde lei vechi si 8.000 euro cash, bani rezultati din activitatile infractionale. Suspectii au fost retinuti de catre procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T-Biroul Teritorial Bucuresti, urmand sa fie prezentati Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup organizat in vederea savarsirii de infractiuni, falsificarea instrumentelor de plata si punerea in circulatie a unui astfel de instrument, detinerea de echipamente in vederea falsificarii si efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos. In luna ianuarie 2006, Serviciul Roman de Informatii a transmis Directiei Generale de Combatere a Criminalitatii Organizate date privind existenta unui grup de crima organizata constituit in Constanta si Bucuresti, ai carui membri erau suspectati de savarsirea unor infractiuni grave cu ar fi instalarea ilegala de cititoare de carduri bancare utilizate la plati electronice in Romania, Italia, Germania, Franta, Canada, Turcia, instalarea ilegala a unor dispozitive electronice (skimmere), pentru copierea cadurilor de acces si a informatiilor de pe cartile de credit utilizate de titulari, recuperarea dispozitivelor respective, extragerea si utilizarea informatiilor stocate pe acestea pentru falsificarea de carti de credit prin clonarea celor originale, folosind software specializat de decriptare si inscriptionare magnetica, utilizarea cartilor de credit falsificate pentru extragerea sumelor aflate in conturile bancare ale titularilor, atat in Romania, cat si in strainatate.
Din primele verificarii a reiesit faptul ca respectivul grup era specializat in producerea de echipamente necesare pentru contrafacerea de carti de credit, cu care, ulterior, efectuau extrageri de bani din bancomate, atat in Romania cat si in tari din vestul Europei (Italia, Spania, Olanda, Danemarca, Suedia, Franta). Gruparea era condusa de capi ai lumii interlope din Bucuresti si Constanta, respectiv Ion M. si Gabriel C.
Pentru solutionarea cazului, s-a cooperat cu autoritatile italiene si cu ofiterul de legatura roman la Roma. Ca urmare, in Italia, au fost arestati patru membri ai gruparii, care actionau in strainatate.
In cadrul aceleiasi actiuni, Politia Spaniola a efectuat, la data de 26 iunie a.c., 32 de perchezitii la Madrid, Malaga, Valencia, Barcelona, Alicante si Granada, reusindu-se retinerea a 66 de persoane, majoritatea romani, sub aspectul asocierii ilegale in vederea comiterii infractiunilor de falsificare de moneda, jafuri, talharii, intimidare, escrocherii si falsificare de documente. Gruparea infractionala era structurata piramidal, compusa din lideri, locotenenti, executanti si racolatori, care-si desfasurau activitatea la nivel international. Autoritatile spaniole au ridicat arme de foc, autoturisme, bijuterii, calculatoare, scanere, imprimante, dispozitive de citit carti de credit, documentatie bancara diversa etc.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.