La 80 de ani e foarte greu sa ai iluzii

Octavian Paler implineste 80 de ani... Nascut la 2 iulie 1926 in localitatea Lisa din judetul Brasov, scriitorul a urmat Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Autor de forta, a publicat numeroase romane, jurnale de calatorie, eseuri. Este unul dintre cei mai lucizi comentatori politici de dupa '89. Am adresat domnului O. Paler cateva intrebari despre viata personala, dar si despre probleme acute ale societatii romanesti care continua sa-l framante.

Marea mea deziluzie este ca traim libertatea intr-un mod mizerabil
Domnule Octavian Paler, va rog sa-mi spuneti daca astazi va mai simtiti inca intr-o gara de tranzitie - precum scriati in cunoscutul dumneavoastra roman "Viata pe un peron"?...
Gara de tranzitie... Ar insemna sa mai am un viitor... Insa eu nu mai am decat trecut. La 80 de ani e foarte greu sa ai iluzii. Eu, practic, nu ma mai pot astepta la nimic bun. In fata mea este doar o batranete din ce in ce mai penibila, am impresia... La varsta mea, un om nu se poate baza decat pe trecut, pe amintiri. E, cum s-ar spune, mai mult noapte in urma lui decat ziua. Ce mai pot astepta eu si un om, in general, la 80 de ani? Ce mai pot spera? Cel mult ma pot ruga lui Dumnezeu sa fie indulgent cu mine. Eu traiesc singur intre carti, sufar de mai multe boli. Sunt obligat sa constat ca toate greselile pe care le-am comis sunt definitive, ireparabile... si ca nu mai am nicio sansa sa fac greselile pe care nu le-am facut pana acum. si pe care le regret ca nu le-am facut!
Dar asta e. Intr-un fel, incerc sa uit de toate astea, incerc sa trec peste acest prag fara sa ma las prea mult bantuit de melancolii, de regrete, de indoieli, de sperante, va dati seama. Sperantele sunt pentru mine la aceasta ora foarte subtiri. Nu te poti prinde de ele. Cati ani aveti?
- Am 42 de ani...
- Ei, la 42 de ani nu aveti cum sa ma intelegeti... La 42 de ani si pentru mine - cum e probabil si pentru dv. moartea era problema altora. Nu era si problema mea. Acum a devenit si problema mea, iar de la un timp incoace as zice (ma rog, e un punct de vedere foarte egoist, evident) moartea este numai problema mea.
Altfel spus, e greu sa ma uit cu prea mult optimism la asta. De altfel, eu nu fac parte din categoria atat de frecventa, atat de raspandita in Romania a optimistilor. Se pare ca in Romania un singur pesimist e acceptat, si acela numai la catedrele de filozofie Schopenhauer...
- In acelasi roman aveati o intrebare foarte dura si incitanta: pe cine as mai trimite la esafod? Pe cine ati mai trimite astazi la esafod, gandindu-ne la viata din jur?...
- O sa ma refer mai intai la "Viata pe un peron". In primul rand ca atunci aveam alta varsta, eram intr-un alt context istoric. si aveam si un alt tonus. In "Viata pe un peron", ca sa ma explic, e un lung monolog despre frica, pentru a-mi da curaj. si atunci aveam niste atitudini poate mai radicale. In vremea respectiva eram mai radical decat astazi pentru ca puneam toate nenorocirile care ni se intamplau pe seama unor dizgratii istorice. si ma gandeam ca intr-o vreme de normalitate Romania ar arata cu totul altfel...
- si astazi, cum vedeti lucrurile?
- Marea mea deziluzie dupa 89 este ca traim libertatea intr-un mod mult mai urat, mizerabil dupa parerea mea. si, practic, descoperirea care m-a socat, m-a zdruncinat, cel mai rau este ca am vazut dupa ce s-a ridicat capacul - cum arata de fapt societatea romaneasca, pe care, ma rog, altadata o idealizam. Astazi mi se pare ca mitocania nu mai e un accident la noi, ca nici alte defecte, cum ar fi de pilda oportunismul, servilismul, nu sunt chiar intamplatoare. Ma tem ca veacurile de dizgratie istorica pe care le-am trait - avem explicatii fara indoiala - nu sunt o scuza. Dupa parerea mea, tendinta noastra a devenit de-a lungul istoriei sa ne cautam scuze, nu explicatii.
Adica, cum sa spun, am pus in cantar toate scuzele posibile de-a lungul anilor. Am dat vina inclusiv pe Dumnezeu ca si-a intors fata de la noi, am dat vina pe soarta, am dat vina pe faptul ca geografia la noi a produs istorie, am dat vina pe toate. Un singur lucru nu vrem sa vedem in niciun chip. si nu o sa-l vedem, dupa cate cred eu ca aceasta ticaloasa de clasa politica - imi permit sa o consider asa ticaloasa si netrebnica! -, ilustreaza perfect societatea romaneasca. Clasa politica nu este altfel decat societatea romaneasca. Nu americanii au votat in 90, nu americanii sau rusii au votat in 92, in 96, in 2000, in 2004... I-am facut pe toti astia sa intre in parlament, sa intre in guvern si asa mai departe.
Adica, cum sa va spun, eu sunt intr-o situatie imposibila in acest moment - sufleteste vreau sa spun. In ce sens? In sensul ca nu ma pot dezice de calitatea mea de roman. Asta face parte din destinul meu! Parintii mei au fost romani, eu sunt urmasul parintilor mei si, in consecinta, calitatea mea de roman nu este optiunea mea. Eu pot sa devin, daca as vrea, cetatean al altei tari, dar nationalitatea nu mi-as putea-o schimba. Este un contract pe care nu l-am facut eu. si e groaznic, credeti-ma, dramatic, tragic sa crezi, cum cred eu - eu chiar cred! - ca exista o singura patrie pentru orice om normal. Restul sunt tari. Sa crezi asta si cand te uiti in urma, in jur, sa vezi ce vad eu: multe lucruri care imi displac profund in firea noastra, in caracterul nostru, in defectele noastre... stiti ceva, ca sa fiu foarte succint - eu pot sa fiu foarte bine patriot cata vreme raman in casa, daca ies pe poarta, patriotismul meu este in pericol!
- Dar la televizor nu va uitati?
- Ma uit si la televizor, din nenorocire - pentru ca intelept ar fi, inteligent ar fi sa nu ma uit.

Problema caracterelor in Romania este trista
- Ce parere aveti de problema aceasta a retragerii trupelor romanesti din Irak?
- Dupa parerea mea, vreti sa va spun sincer chiar ce gandesc eu?
- Da, evident!
- Dupa parerea mea, intr-un fel, acest eveniment - pe mine, cel putin - m-a ajutat sa vad cam care sunt agentii de influenta ai Americii in Romania... Adica, ma rog, toti care sunt cu America, cu Anglia, cu altii.
Eu sunt, evident, pentru retragerea trupelor noastre din Irak. Nu cred ca o tara amarata ca a noastra - amarata chiar! -, cu atatia oameni nenorociti care sa fie chinuiti din pricina mizeriei, isi poata permite sa trimita trupe aiurea, sa faca ordine aiurea. Las la o parte faptul ca razboiul din Irak n-a fost pornit impotriva lui Saddam Hussein. A fost pornit pentru petrol! Or, a fi partas la ambitiile imperiale si cinice ale Americii mi se pare stupid. Am facut candva o comparatie intre imperiul roman si imperiul american. Seamana ca doua picaturi de apa! Intre altele, stiti ca la noi in Dacia nu au venit romanii din Roma, au venit niste legiuni care erau din Extremul Orient, de prin Orientul Apropiat. Suntem si noi acolo in Irak, cum erau legiunile, facute din triburile supuse de romani. Ei creau pax romana, acuma impun pax americana... Mie imi aduce aminte exact de slugarnicia domnilor si boierilor care faceau carare spre Inalta Poarta la Stambul. Sa nu ma intelegeti gresit, nu sunt un fan al liberalilor, nu ma incanta deloc Guvernul Tariceanu si nici persoana lui Tariceanu nu-mi inspira mai multa pretuire decat Geoana. Dar problema aceasta a iesit dupa parerea mea cu intentii electorale... E adevarat, de ce nu am face si noi ce au facut spaniolii, de ce nu am face si noi ce au facut bulgarii, ce au facut ungurii? In cazul nostru, de ce au sarit? si mi-a displacut profund, dar profund, tonul ambasadorului SUA la Bucuresti si mai ales al reprezentantului Majestatii Sale britanice...

---

Despre autor: