Magazinele duty-free de la punctele de trecere a frontierei terestre sau navale vor fi obligate sa isi inceteze activitatea in cel mult 90 de zile, iar spatiile comerciale de acest tip din aeroporturile internationale vor functiona numai cu autorizat
Magazinele duty-free de la punctele de trecere a frontierei terestre sau navale vor fi obligate sa isi inceteze activitatea in cel mult 90 de zile, iar spatiile comerciale de acest tip din aeroporturile internationale vor functiona numai cu autorizatia Ministerului Finantelor, eliberata pe cinci ani. Masurile au fost aprobate, prin ordonanta de urgenta, in sedinta Guvernului din aceasta saptamana, pentru combaterea criminalitatii organizate, a coruptiei si a evaziunii fiscale. Actul normativ permite magazinelor duty-free amplasate in punctele de trecere a frontierei de stat terestre sau navale sa isi continue activitatea numai pana la lichidarea stocurilor existente, dar nu mai mult de 90 de zile de la data publicarii ordonantei in Monitorul Oficial. Actul normativ a aparut, ieri, in Monitor. Taxa de autorizare aferenta perioadei de nefunctionare va fi restituita sau compensata cu obligatiile fiscale bugetare ale firmelor. In timpul sedintei de Guvern, premierul Tariceanu a cerut autoritatilor ca, pana la intrarea in vigoare a noilor reglementari, sa intensifice controalele privind modul de comercializare de marfuri in regim duty-free, pentru a combate evaziunea fiscala. Dupa aderarea Romaniei la UE, magazinele duty-free vor functiona in aeroporturile internationale pe baza unei autorizatii emise de Ministerul Finantelor cu termen de valabilitate de cinci ani.
Pentru fiecare an de functionare a magazinelor prin care sunt comercializate marfuri in regim duty-free va fi achitata o taxa de 10.000 de euro. Autorizatia va fi anulata daca taxa anuala nu este achitata in termen, daca sunt comercializate alte marfuri decat cele acceptate sau daca limitele de comercializare stabilite pentru fiecare calator sunt depasite. Vanzarea in regim duty-free va fi permisa la bordul aeronavelor care efectueaza curse externe, dar numai pentru persoanele care calatoresc intr-o tara care nu este membra a UE.
Trei litri de bere si doi de tarie pe cap de calator
Pentru ambasade si diplomati, vanzarea in regim duty-free va fi permisa intr-o singura locatie, in Bucuresti, unde pot lucra mai multe firme. Amplasamentul va trebui agreat de Ministerul Afacerilor Externe si de autoritatea vamala competenta.
Activitatea magazinelor duty-paid care functioneaza in prezent in aeroporturile internationale va continua in acelasi regim si dupa data aderarii Romaniei la UE, fiind permisa inclusiv comercializarea marfurilor in regim duty-free, cu conditia obtinerii autorizatiei necesare. Pe lista marfurilor care pot fi comercializate in regim duty-free si duty-paid sunt incluse, printre altele, produsele de parfumerie si cosmetice, ceasuri, jucarii, bauturi racoritoare, DVD-uri, articole din piele sau blana naturala, accesorii de imbracaminte si incaltaminte, bijuterii, tablouri, aparatura de calcul de mici dimensiuni, artizanat, produse alimentare sau electrocasnice, instrumente muzicale, aparate foto, bauturi distilate in limita a doi litri/persoana peste 18 ani, bere in limita a trei litri/persoana peste 18 ani, programe software si produse din tutun in limita a 200 de tigarete sau 100 de tigari de foi ori 250 grame tutun pentru fumat.
Pentru lipsa bonurilor sau a facturilor fiscale aferente marfurilor comercializate in regim duty-free sau duty-paid va fi achitata o amenda cuprinsa intre 8000 si 40.000 de lei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.