Dupa melci

Consumul zilnic de ziare (care daca este excesiv, dauneaza grav sanatatii) mi-a permis sa constat unele similitudini la articolele pe teme politice. Mai intai se prezinta evenimentul respectiv, dupa care urmeaza, dupa caz, lamentari catastrofice sau satisfactii cosmice privind urmarile posibile ale acestui eveniment. Se argumenteaza apoi importanta dezvaluirii acestui eveniment, precum si cine sta in spatele dezvaluirilor legate de acesta. Dupa aceea se deconspira vinovatii; daca efectul evenimentului e negativ, atunci lucrurile sunt simple; vinovatul este sau Tariceanu, sau Basescu; mai sunt cativa disponibili, dar n-au aceeasi greutate. Urmeaza insultele, acuzele, ironiile, si cu asta gata. Cauzele profunde sau propuneri de eventuale solutii nu sunt obligatorii. Dupa cum se evita eventuala concluzie ca evenimentul respectiv nu e decat un aspect marunt al unei situatii generale grave si complexe.
Sa luam, de pilda, cazul guzganului dintr-o curte de spital, care n-a scapat ochiului vigilent al Presedintelui (cel drept). Desi nu s-a stabilit daca guzganul era rozaliu sau portocaliu, aceasta intamplare a fost innobilata la rang de eveniment. Desi nu era cazul; a, daca s-ar fi demonstrat ca in nici un spital din Romania nu exista sobolani, asta da eveniment. Cum toate spitalele noastre au in dotare sobolanii proprii, stirea e o banalitate. Se ignora faptul ca marea majoritate a cladirilor care adapostesc spitale (ca si scoli de altfel), sunt foarte, foarte vechi, si intr-o stare de degradare avansata. Se ignora faptul ca nu numai in spitale sau scoli este multa mizerie, ci si in mai toate institutiile fundamentale ale statului, si asta tot din cauza unor sobolani care au ros constiinte si fonduri banesti.
Opiniile cititorilor completeaza fericit si interesant orice articol; ceea ce e foarte bine. Avand ca model multe comentarii pe care le-am citit, un prezumtiv comentariu la articolul "guzganul cel rozaliu, mult e vesel si zglobiu" ar trebui sa cuprinda numai concluzii care se combat una pe cealalta, si care ofera comentatorilor placerea atat de draga romanilor de a se injura si insulta reciproc. Opinia fiecaruia este, dupa parerea autorului, singura reala. Obligatoriu trebuie sa apara injurii si acuzatii la adresa autorului, cu indicatia clara ca e vandut cuiva. Sau, dupa caz, vor urma laude hiperbolice la adresa aceluiasi autor. Urmeaza lista posibililor vinovati. Basescu, fiindca mananca seminte in locuri publice, iar cojile constituie hrana pentru sobolani. Tariceanu, fiindca sustine cercuri cu interese pentru rozatoare. De vina e razboiul din Irak, care a consumat fondurile destinate deratizarii. De vina e Nicolaescu, care a propus o reforma care i-a speriat pe sobolani, dar si Cinteza, care n-a facut reforma. Si Ciomu e de vina, fiindca mai bine lucra pe sobolani. Dar si "agenturili" straine care au prelucrat genetic sobolanii ca sa vina in Romania. Dar si Ceausescu, fiindca n-a distrus sobolanii, ceea ce le-a permis sa emaneze si sa roada tot.
E normal ca intr-o democratie sa apara opinii diferite; dar, cum spunea De Gaulle despre Franta, e foarte greu sa conduci o tara care are 360 de soiuri de branza.
Nenorocirea nu este aceea ca oamenii au opinii diferite, ci faptul ca, in afara de a critica sau a lauda, oamenii nu fac nimic altceva. Cu tot subiectivismul lor, rar si adesea accidental, ziarele indica probleme importante; dar ele, ziarele, nu le pot rezolva. Cand Zola a scris celebrul "J'accuse", nimeni nu l-a facut animal sau magar, si nici cumparat de sionisti. Dar un mare numar de francezi, si nu numai, i s-a alaturat, si pana la urma verdictul injust a fost anulat. Noi, parca am fi un popor de melci. Stam linistiti in casuta noastra confort redus, si scoatem din cand in cand o cornita cu ochi in varf. Daca e cornita stanga, privim spre stanga. Daca e cea dreapta, spre dreapta. Putini privesc cu ambii ochi. Cu totii apoi ne retragem in cochilia noastra, cu constiinta datoriei implinite... Evident, nu putem fi toti cu aceleasi principii sau idei; dar nu putem gasi ceva care sa ne uneasca totusi? Nu putem sau nu vrem? Unii dintre noi considera ca suntem un popor plin de defecte, si de aceea ne meritam soarta. Altii spun ca am fost adusi la aceasta stare. Ce ne-ar putea uni, partial, oare? Un ideal sau o personalitate?
Revin, in incheiere, cu o intamplare pe care v-am mai povestit-o odata. Nero se afla in circul gol, inconjurat de 12 favoriti, privind cum, in arena, luptatorii se omorau intre ei, spre placerea imparatului. Unul din favoriti intreaba: "Ce vom face daca luptatorii, in loc sa se omoare intre ei, vin sa ne omoare pe noi?".
"Fii linistit, aceasta idee nu le va veni in minte la toti in acelasi timp".

---

Despre autor: