Despre continuturi, focalizari, contextualizari si alte competente...

Titlul articolului de azi nu face decat sa reia termenii care se repeta, obsesiv, in Nota de prezentare ce insoteste programa de limba si literatura romana pentru clasa a XII-a, aflata, daca inteleg bine lucrurile, in faza de proiect. Am citit-o cu atentie si am ramas uimit sa observ ce limbaj ocult si "tufulcat"- cum ar fi zis Sadoveanu - folosesc intr-o singura pagina autori in continuare anonimi. In fiecare rand, ei vorbesc de "consolidarea competentelor de comunicare", de "dezvoltarea competentei culturale a elevilor", de "un demers de contextualizare istorica si culturala", inca o data de "consolidarea competentelor de comunicare orala si scrisa", de "paradigma comunicativ-functionala a disciplinei", de "focalizare pe formarea deprinderilor si competentelor de documentare", de "formarea competentelor de lectura", din nou de "formarea de competente si atitudini cu valente ulterioare de actualizare si de extindere", in fine, de "strucuturarea continuturilor" si, bineinteles, de "contextualizarea" competentelor, atitudinilor, strategiilor, paradigmelor etc. Pare o parodie, o compunere umoristica menita sa dovedeasca ravagiile limbajului pasaresc in lumea didactica. Nici vorba! Este o adresa serioasa, oficiala, pregatita de specialistii, probabil, de la Institutul de stiintele Educatiei. Nu-i cunosc, dar ma intalnesc des in ultimii ani cu textele, cu ideile si, ma rog, cu strategiile lor... Cum acesti specialisti sustin ca se poate face educatie estetica dand, in manuale, texte proaste ("modele negative") pentru a arata elevilor cum nu trebuie sa fie literatura sau cum nu trebuie sa comunice cu lumea din afara, as propune ca aceasta "nota de prezentare" sa fie reprodusa intocmai ca model de limbaj aberant, scris de un Rica Venturiano din epoca societatii cunoasterii. Rar mi-a fost dat sa vad o minte mai imbarligata si o incompetenta mai pretentioasa si mai ridicola, in fond. O incompetenta care vorbeste "pe radicale". Ca sa spuna ca profesorul trebuie sa-i invete pe elevi sa citeasca literatura buna si sa le formeze gustul estetic, traduce totul intr-un limbaj artificial, zis "de specialitate", in fapt: un limbaj neintelectual, format din vorbe goale. Urmariti-i, va rog, pe acesti strategi ai pedagogiei si, daca, dupa ce i-ati citit, nu va vine sa va dati demisia din limba romana, inseamna ca aveti nervii tari si simtul patriotic foarte rezistent: "finalitatile disciplinei se reflecta nemijlocit in competentele generale si in setul de valori si atitudini enuntate in prezenta programa, din care deriva intreaga structura curriculara: competente specifice, continuturi ale invatarii, sugestii metodologice"... Unele cuvinte sunt subliniate, pentru a le pune, de buna seama, in valoare. Este vorba, ati inteles, de "competente", "valori" si "atitudini"... Cuvinte magice pentru acesti urmasi ai Coanei Chirita...
Tot ei prezinta, probabil, si proiectul de programa. Aici voiam, in fapt, sa ajung, dar m-am impiedicat de limba de lemn din "Nota de prezentare". Programa pentru clasa a-XII-a sau, ma rog, proiectul ei, cuprinde in ceea ce priveste literatura un numar de recomandari privind, evident, "continuturile invatarii". E limpede: fatalitatea "continuturilor" ne urmareste ca o piaza rea. Ea patroneaza si programa pentru clasa a-XII-a care, in principiu, ar trebui sa cuprinda doua epoci importante din literatura romana: 1) poezia interbelica si 2) perioada postbelica (proza, poezie, dramaturgie, critica literara). Bun! Nu prea se intelege de ce poezia interbelica se asociaza, in aceeasi clasa, cu perioada postbelica, dar sa zicem ca asa au cazut sortii. Pentru prima tema sunt recomandate minim patru "texte de baza" (din opera lui Bacovia, Arghezi, Blaga si Barbu) la alegere, pentru a doua (literatura de dupa 1945) nu este indicat nici un nume de autor canonic, nici o opera. Care va sa zica, profesorul sa faca bine sa studieze (ma rog: sa prezinte cum o sti el mai bine) doua romane din anii '60-'80 si unul, musai, scris dupa anii '80... Atentie! Romanele trebuie sa fie "cu focalizare diferita: tematica, tipologii". "Focalizarea", asadar, nu trebuie sa lipseasca. Pot lipsi numele prozatorilor, poetilor, dramaturgilor (de critici literari sa nu mai pomenim!), dar, pentru nimic in lume profesorul sa nu ignore "focalizarea" si "continuturile"... Fie. Mergem mai departe si aflam ca profesorul de romana si elevii sai trebuie sa mai citeasca (comenteze) impreuna o piesa de teatru si patru poezii (una pentru fiecare generatie: "generatia razboiului", "generatia '60", "generatia '70" etc.). In concluzie: literatura postbelica trebuie cuprinsa (invatata, cunoscuta) in 7 (sapte) texte, dupa pofta inimii usoare - cum ar zice personajul lui Mateiu Caragiale, adica la alegere. 7 texte pentru o perioada de 50 de ani si 4 texte pentru poezia interbelica. Texte de baza, ne avertizeaza specialistii in continuturi, contexte, focalizari, competente si alte paradigme... Nu vi se pare ca este putin, ca e foarte vag, ca este o improvizatie, o aflare in treaba ca metoda de predare la romani? Ca mie mi se pare... Mai este ceva, si anume capitolul "studii de caz". Aici este indicat, intre altii, N. Steinhardt cu o carte tinereasca de pastise ("in genul tinerilor"). "Nu" de E. Ionescu si brosura "Critica mizeriei" de Gellu Naum. Bizar. Cartea lui N. Steinhardt (un autor pe care il pretuiesc enorm pentru Jurnalul fericirii!) este o gluma, repet, tinereasca, un exercitiu amuzant de virtuozitate. "Nu" este ceea ce este, iar "Critica mizeriei" este un pamflet impotriva criticii romanesti. E bine ca aceste scrieri sa fie puse in mana elevilor? Evident ca da, nici o carte bine scrisa nu este fara rost, nociva este doar lipsa de talent. Totusi, daca stam stramb si judecam drept, ceva nu este in regula cu aceasta programa: ea recomanda "Critica mizeriei", dar nu recomanda elevilor, pentru a cunoaste poezia interbelica, pe E. Lovinescu sau G. Calinescu, recomanda (pentru epoca postbelica) o carte remarcabil proasta ("Sub zodia proletcultismului" de un oarecare Marin Nitescu), dar nu citeaza nici un nume de prozator, poet, dramaturg. Au disparut, astfel, Preda, Sorescu, Petru Dumitru, Dimov, Nichita Stanescu, ca sa ma refer numai la cei disparuti, iar despre scriitorii care au indelicatetea de a trai inca, valul duiosiei. Specialistii in competente si contextualizari n-au gasit de cuviinta sa-i ia in seama. Ca sa nu incarce mintea noii generatii de elevi cu nume pe care ei, expertii, le considera, probabil, impovaratoare si, deci, inutile...
Lipsesc, asadar, numele scriitorilor, lipsesc cartile semnificative si n-am observat ca, in acest aberant proiect de programa, sa apara termenul "national" (sau un derivat). De ce? O literatura fara autori si fara identitate, iata ce ne propune o institutie publica si niste specialisti in continuturi si contextualizari... O prostie pretentioasa, o aiureala - daca-mi permiteti aceasta vorba neacademica - legiferata, institutionalizata.

---

Despre autor: