Franco Frattini, vicepresedintele Comisiei Europene, a declarat, ieri, ca raportul despre scandalul „inchisorilor CIA“ elaborat de senatorul elvetian Dick Marty nu poate influenta aderarea Romaniei la UE. Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat la Strasbourg acest raport.
Documentul sustine, doar in baza unor probe circumstantiale, ca 14 state membre ale Consiliului, printre care si Romania, au colaborat cu agentia americana de informatii in extradarile speciale si in detinerea ilegala de suspecti de terorism.
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a dezbatut si adoptat ieri, intr-o sedinta in plen la Strasbourg, raportul senatorului elvetian Dick Marty in „Scandalul CIA“. La eveniment a participat si Franco Frattini, vice-presedintele Comisiei Europene.
Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei (APCE) a luat oficial nota de raportul senatorului elvetian, prezentat initial pe data de 7 iunie, in urma a sapte luni de investigatii. Documentul acuza 14 state membre ale Consiliului Europei (CoE), printre care si Romania, ca au incalcat drep turile omului, prin participarea la actiunile CIA de „extradare speciala“ sau de incarcerare ilegala a suspectilor de terorism.
Raportul a fost adoptat in conditiile in care in sala au fost prezenti o treime dintre deputati. Desi concluzia este negativa in special pentru Romania si Polonia, amendamentele depuse nu contin propuneri de sanctiuni, ci indemnuri ca astfel de actiuni sa nu mai fie posibile in spatiul european.
Fara consecinte
Franco Frattini, vicepresedintele Comisiei Europene, a apreciat ca raportul fostului procuror elvetian este un punct de start pentru ca autoritatile nationale sa aprofundeze cercetarile si sa aduca concluzii legale. Intrebat daca acest raport poate influenta aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, Frattini a spus: „Nu, este extrem de prematur sa avem consecinte institutionale. (...)
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro