Germania este prima echipa de la CM care s-a calificat pentru optimile de finala ale competitiei, dupa ce a trecut miercuri seara, la Dortmund, de Polonia, cu 1-0 (1-0), prin golul marcat de Neuville in minutul 90+1. In fata a 65.000 de spectatori, n
Germania este prima echipa de la CM care s-a calificat pentru optimile de finala ale competitiei, dupa ce a trecut miercuri seara, la Dortmund, de Polonia, cu 1-0 (1-0), prin golul marcat de Neuville in minutul 90+1. In fata a 65.000 de spectatori, nemtii au avut nevoie de eliminarea lui Sobolewski ("centralul" spaniol Medina Cantalejo i-a aratat acestuia cartonsul rosu in minutul 75) si de minutele suplimentare pentru a invinge o Nationala incomoda a Poloniei (dupa acest meci, "lesii" sunt practic eliminati, doar un miracol putand sa-i mai mentina cu sanse de accedere in faza urmatoare). Astfel, Germania isi continua invincibilitatea in fata Poloniei, nemtii fiind neinvinsi in istoria meciurilor directe. Gazdele au inceput in forta, polonezii primind un cartonas galben inca din minutul 3. Klose a ratat singur cu portarul Boruc in minutul 20, dupa o centrare perfecta de pe partea stanga a lui Lahm. Polonezii au echilibrat partida spre finalul reprizei, dar mai aproape de gol au fost tot jucatorii-gazda, prin Podolski, care a preluat mingea la marginea careului de 16 metri, a facut o pirueta pe langa J. Bak, dar a trimis balonul in bratele lui Boruc. Repriza a doua nu a adus nimic nou, fotbalistii celor doua echipe inchizandu-se bine in defensiva si nereusind sa-si creeze mari ocazii de gol. Dupa jumatate de ora din partea a doua, Cantalejo i-a acordat al doilea cartonas galben si, implicit, pe cel rosu lui Sobolewski, dupa un fault la Klose. Cu un om in plus si sustinuti frenetic de suporteri, nemtii s-au aruncat spre poarta polonezilor. Klose si Neuville l-au pus la grea incercare pe Boruc, dar portarul polonezilor s-a aflat in zi de gratie. In minutul 90, polonezii au avut noroc atunci cand Klose si Ballack au trimis de doua ori mingea in bara transversala in timpul aceleiasi faze. Norocul polonezilor a fost anulat de inspiratia lui Klinsmann, care i-a introdus pe teren pe Odonkor si Neuville. In primul minut de prelungiri, Odonkor a sprintat pe partea dreapta, a centrat in mijlocul careului si Neuville a inscris.
Klinsmann: "Jucam sub presiune!"
Selectionerul german Jurgen Klinsmann a declarat ca Germania a obtinut o victorie meritata in meciul cu Polonia, subliniind ca partida a fost foarte dificila. "Suporterii ambelor echipe au fost fantastici. Ai nostri, la fel ca si polonezii, au incurajat echipa fara incetare. Noi jucam sub presiune, avand in vedere ca turneul final se disputa in Germania. Acum trebuie sa ne concentram la meciul cu Ecuador. Ne-ar placea sa terminam pe primul loc in grupa, deoarece vrem sa ramanem pe stadioanele pe care am jucat pana acum", a spus Klinsmann. De partea cealalta, selectionerul polonez Pawel Janas a declarat ca jucatorii sai au luptat foarte mult pentru a nu primi gol. "Nu vreau sa-i acuz de nimic, deoarece si-au demonstrat valoarea", a spus Janas. Altfel, fundasul german Philipp Lahm a fost desemnat jucatorul meciului. "A fost foarte greu sa alegem, pentru ca au fost cativa fotbalisti care au jucat foarte bine. Pe tot parcursul meciului, Lahm a jucat la un nivel foarte inalt atat in aparare, cat si in atac si a facut acest lucru pentru binele echipei", a declarat Gyorgy Mezey, membru in Comisia Tehnica a FIFA. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.