Poza de familie

"Din experienta pe care o avem va rog sa evitati duplicarea. Exista o multime de initiative regionale, nu trebuie ca unele sa fie abandonate, va trebui insa creat un comitet care sa poata stabili atributiunile fiecaruia la diferite nivele"
Dr. Erhard Busek, coordonatorul Pactului de stabilitate in Europa de sud-est
Atunci cand va iesi la pensie, in cazul in care va dori sa scrie un manual de diplomatie aplicata, este sigur ca Excelenta Sa, ministrul nostru de Externe, tanarul Mihai Razvan Ungureanu, va avea de consemnat cateva momente memorabile. Unele dintre ele, din nefericire, chiar premiere mondiale in domeniu.
Cea mai recenta este, fara nici un dubiu, de acum faimosul Forum al Marii Negre, pentru care, din bugetul statului, s-au cheltuit aproape un milion de euro si s-a muncit peste doi ani. Cu rezultatele vizibile, stiute si comentate pe larg, in consens, la modul negativ sau foarte negativ. Dar, in toata desfasurarea evenimentului, exista un moment cheie: clipa in care presedintele Basescu, intr-un efort de a salva ce se mai putea salva, si-a remodelat discursul in favoarea recunoasterii nevoii de a avea Rusia ca partener in orice solutie care se doreste viabila in spatiul Marii Negre. Brusc, nu a mai fost vorba despre "lacul rusesc", ci despre reconstructia unui posibil dialog. In consecinta, pentru a mai atenua ceva din socul neparticiparii oficiale a Rusiei la Forum, presedintele Basescu ii propune ambasadorului Rusiei sa participe la "poza de familie". Ceea ce omul a si facut, "in calitate de observator", punandu-se la capatul sirului care se imortaliza pentru istorie.
Si, astfel, diplomatia romaneasca a reusit sa provoace o situatie fara precedent: alaturi de sefi de stat, pozeaza si un ambasador. Nu am vazut asta niciodata la Summit-urile la care am participat si nu cred ca un episod similar sa fi avut loc cu ocazia unor alte reuniuni de acest nivel, fie ale statelor arabe, africane sau sud-americane. Explicatia este foarte simpla: ambasadorul este un functionar de grad inalt in cadrul Ministerului de Externe din tara sa si protocolul specifica clar momentul in care pozeaza alaturi de seful statului: remiterea scrisorilor de acreditare. In rest, aparitia sa in zona prezidentiala (sau guvernamentala) fie este discreta, fie este motivata de un eveniment exceptional. Fie transmite un mesaj urgent din partea sefului statului sau, fie este chemat sa dea explicatii in cazul unor evenimente exceptionale.
Sa fi fost vorba de asa ceva in cazul Forumului de la Bucuresti? Exclus. Atunci? Explicatia care se impune este fiasco-ul de zile mari al diplomatiei noastre, invartosata entuziast cu luni inainte in a trambita, pe toate canalele posibile, venirea la Bucuresti a mai tuturor marimilor lumii. Luandu-si sperantele sau dorintele drept realitate, lucru infirmat brutal de realitate. Toata lumea era, de mult timp, extrem de prudenta cu initiativa romaneasca, iar la Bruxelles n-am auzit niciodata altceva decat afirmatii foarte generale si o lipsa totala de angajare ferma pe proiect. Ceea ce trebuia sa constituie un avertisment serios.
Noi, adica Romania reprezentata cu stralucire de ministrul Ungureanu, am ales sa mergem mai departe, oblu, dupa cum ne propuseseram sau dupa cum fuseseram sfatuiti s-o facem de altii, interesati sa lanseze un balon de incercare si sa analizeze ulterior posibilitatile de implantare in zona. Dar in afara ideii de a organiza un Forum si de a da banii, altceva n-am stiut sa producem, poate in afara documentului de prezentare in care se vorbeste de dorinta de a duce democratia departe, pe tarmurile intregului bazin al Marii Negre si chiar dincolo de ele. Adica unde? Raspunsul unui diplomat roman de rang inalt de la Bruxelles este revelator pentru linia politica imprimata de junele nostru ministru: "cat de departe putem!". Cam asta a fost, poate foarte sumar rezumat, proiectul cu care am venit noi. Si, in consecinta, la acest tip de gargara, oaspetii nostri au ramas la jocuri teoretice.
Singurii care au venit cu ceva sunt americanii, prin propunerea lor neasteptat de generoasa de a forma un Fond Marshall special destinat amarastenilor din zona Marii Negre. Au si alocat neasteptata suma de 20 de milioane de dolari, ca start, in formula "putin de la noi, mai mult de la Dumnezeu", caci la acest nivel de finantare chiar nu stiu ce proiect se poate demara.
Bun, n-am avut proiect, n-avem proiect, posibil nici sa nu-l avem vreodata. Si ce facem? Pai, asta nu-i o problema, atata timp cat bugetul tarii are bani de tantavaiuri. Asa ca, pe principiul stravechi ca "orice sut in fund e un pas inainte", ne pregatim sa organizam Congresul Francofoniei. Si daca Forumul a costat aproape un milion de euro, pentru astalalt sunt alocati 10 milioane. O singura intrebare mai am: tichia de margaritar e inclusa in pret? Oricum, mai nou, Mihai Razvan Ungureanu a inceput sa aiba viziuni geo-politice de genul: "Suntem, putem fi ceea ce, indeobste, se numeste un traducator de politica intre UE, Alianta Nord-Atlantica, o interfata intre UE, Alianta Nord-Atlantica si Federatia Rusa". Mai, sa fie! Or fi stiind si ei asta? Daca nu, trebuie sa le-o spuna bland, sa nu-i apuce sughitul de emotie pe baza de surpriza...

---

Despre autor: