Uniunea Europeana s-a ars in Muntenegru

Dupa 88 de ani in care a facut parte din Iugoslavia monarhista si mai apoi comunista, Muntenegru redevine un stat independent. Se pare ca s-a ajuns la un divort de catifea cu Serbia. La prima vedere, UE a jucat un rol benign in hotararea termenilor de referendum. Un procent de 55% de voturi pozitive a fost necesar pentru acceptarea secesiunii. Dar in realitate Comisia Europeana s-a purtat precum liderii supremi imperiali din Europa de inainte de 1914, ale caror gelozii si obsesii au contribuit la instabilitatea Balcanilor. Javier Solana, comisarul UE pentru securitate si unul dintre eroii confruntarii cu tiranul sarb Slobodan Milosevici din 1999, cand a incercat sa-i deporteze pe albanezi din Kosovo, si-a aratat meschinaria in Muntenegru. Acest socialist spaniol s-a metamorfozat intr-un print de Habsburg al zilelor noastre, calcand in picioare dorintele locale pentru a-si indeplini propriile lui planuri strategice pentru aceasta regiune.
Cata vreme Milosevici a condus Serbia si a exportat conflicte vecinilor dupa ale caror teritorii tanjea, Occidentul a fost fericit sa vada ca Muntenegru se despartea de Serbia. Milo Djukanovici si-a inceput cariera politica atunci cand era aliatul lui Milosevici si a fost unul dintre putinii supusi care au reusit sa-l sfideze pe mai-marele sarb, pentru care violenta era o a doua natura. Desi astazi nu are decat 45 de ani, Djukanovici s-a despartit de Milosevici in a doua parte a anului 1990. Faptul ca Muntenegru si-a stabilit o moneda nationala proprie a aratat ca cele doua state care intruchipasera <<fratia si unitatea>>, simbol al Iugoslaviei pe vremea cand era o federatie viabila sub conducerea lui Tito, vor alege drumuri diferite. Muntenegru i-a dat Serbiei o coasta la mare, iar slujbele disponibile in umflata birocratie din Belgrad i-au atras pe multi muntenegreni sa locuiasca in Serbia. Dar in anii '90 Serbia a devenit o paria la nivel international si cei mai multi muntenegreni au preferat sa se alinieze la Occident. Fortele de securitate aflate in rivalitate au transformat muntoasa republica intr-un teritoriu periculos, mai ales atunci cand liderii lui au sprijinit NATO in confruntarea cu Serbia din 1999.
Romania a procedat la fel, dar cu un risc mult mai mic, si a fost rasplatita cu deschiderea negocierilor pentru aderarea la UE. Daca Muntenegru a crezut ca despartirea de facto de Serbia va fi confirmata de o Uniune Europeana recunoscatoare, va avea o mare surpriza. Dupa 2000, cand Milosevici pierduse puterea, Bruxelles-ul a facut o prioritate din concilierea cu Serbia, la acel moment condusa de curajosul reformist Zoran Djindjici. Muntenegru a fost avertizat ca va trebui sa uite de aspiratiile la independenta, de dragul stabilitatii regionale. Cand Djukanovici a protestat, a devenit persona non grata la Washington, iar Bruxelles-ul si UE pareau sa ia in serios acuzatiile conform carora el fusese implicat in contrabanda cu tutun in anii '90. Solana sustinea ca o continuare a fragmentarii teritoriale i-ar putea incuraja pe sarbii si croatii din Muntenegru sa incerce sa fuga. Secesiunea nu putea decat sa le dea idei extremistilor din Serbia. Si, oricum, se putea ca aceasta tara de marimea unui buzunar, cu 650.000 de locuitori, sa nu aiba capacitatea de a se integra in institutiile UE.
Aceastea au fost neconvingatoarele temeiuri pentru schimbarea de atitudine a UE. Negocierile dintre Serbia si Muntenegru cu privire la o uniune statala au durat prea mult si l-au impiedicat pe Djindjici sa actioneze impotriva retelelor infractionale. Una dintre acestea a reusit sa-l asasineze in 2003. Djukanovici a parut mai hotarat sa se ocupe de crima organizata si de coruptie decat era primul ministru Kostunica al Serbiei, un nationalist care nu se scuza. Incapabila sa scape de imaginea de paria, Serbia nu a reusit sa recastige afectiunea celor mai multi muntenegreni care doreau sa-si urmeze cursul. Tineau la ideea de a comercializa potentialul turistic al unuia dintre colturile cela mai bine pastrate ale Mediteranei de Nord, pe care se afla frumosul golf Kotor, singurul fiord din Europa de Sud. Un sentiment prosarbesc exista mai ales in locurile in care sarbii, adeasea cei cu trecut militar, aleg sa se retraga. Dar referendumul din 21 mai a fost disciplinat, iar Belgradul a recunoscut voturile favorabile, putin superioare numeric.
Romania n-ar trebui sa se ingrijoreze ca din Iugoslavia va aparea un al saselea stat nou, dupa care va urma curand Kovoso, probabil. Nu exista forte semnificative carora le-ar placea sa transforme acest caz intr-un precendent pentru dezmembrarea tarii. Ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze este modul in care importanti jucatori din UE au incercat sa blocheze independenta, intr-o tara in care ea era preferinta majoritatii. S-a simtit ca probleme geopolitice mai complexe capata precedent. Astfel de argumente s-au auzit din nou si au fost expuse acum cativa ani, cand diplomati din Occident au incercat sa promoveze o federatie intre Moldova si Transnistria "fugara", pe principii care, in mod clar, le conveneau conducatorilor de la Tiraspol. S-ar putea sa vedem ca setea de petrol si gaze le va permite factorilor geopolitici sa domine strategia UE in regiunea Marii Negre, unde state tinere si lipsite de securitate inca se lupta sa se elibereze de sub dominatia Rusiei, alaturi de un interes spasmodic venind dinspre Occident.

---

Despre autor: