Compania Nationala ROMARM va trebui restructurata, filialele privatizate, iar echipa manageriala va trebui sa actioneze potrivit unor obiective realiste, in concordanta cu actualul climat industrial la nivel national si euro-atlantic, au declarat ier

Compania Nationala ROMARM va trebui restructurata, filialele privatizate, iar echipa manageriala va trebui sa actioneze potrivit unor obiective realiste, in concordanta cu actualul climat industrial la nivel national si euro-atlantic, au declarat ieri reprezentanti ai Ministerului Economiei si Comertului, citati de agentia Rompres.
La ora actuala, printr-un program derulat impreuna cu Ministerul Apararii Nationale, MEC pregateste aderarea Romaniei la Agentia Europeana pentru Aparare (EDA) si, in acelasi timp, se fac demersurile necesare pentru ca societatile comerciale din sectorul industriei de aparare, cu capital de stat sau privat, sa aiba acces la structurile industriale din Alianta Nord-Atlantica si Uniunea Europeana.
Pentru moment, Romania nu are decat un statut de observator. Ea nu poate participa la programele industriale europene (pe pozitie de contractor sau subcontractor) decat dupa intrarea in EDA. "Dupa aderarea la Uniunea Europeana, vom dezvolta si fructifica toate aceste semnale pozitive, vom cauta noi debusee pentru capabilitatile industriale si serviciile tehnice pe care le poate oferi industria de aparare romaneasca", au mai aratat reprezentantii ministerului.

O industrie controlata de stat

La nivel european, industria de aparare ramane controlata in cea mai mare parte de catre stat (o exceptie in acest sens ar putea fi ramura de inalta tehnologie a grupului Lagardere). Fuziunile din ultima vreme la nivelul celor mai importanti actori europeni si americani ai scenei apararii au demonstrat pe deplin acest lucru: acele ramuri care vizeaza programele avansate de securitate au ramas sub conducerea statului sau a unui grup european. Astfel, in urma fuziunii dintre Alcatel si Lucent, au fost puse in comun numai sectoarele comunicatiilor, ramura de aparare a fiecaruia ramanand sub protectia statului.
Mai mult decat atat, pe baza participatiei detinute de Alcatel la Thales, cel mai mare producator francez de armament, ar fi fost normal ca fuziunea Alcatel-Lucent sa le deschida o poarta americanilor catre Thales, si invers. Nu s-a intamplat insa asa, acordul de fuziune precizand clar ca din Consiliul de Administratie al Thales nu pot face parte decat europeni (in baza acordurilor anterioare cu EDA).
Daca ne uitam spre industria de armament europeana, observam asadar ca aceasta a ramas in cea mai mare parte sub controlul statului: GIAT Industries este detinuta de statul francez, FN Herstal de catre Belgia, Fabryka Broni Radom, de statul polonez, Eurofighter este un produs rezultat din asocierea EADS cu BAE (detinute de Franta, Germania, Marea Britanie si Spania), Benelli apartine de Beretta, care este proprietate a statului italian, etc.
Desi unele dintre aceste firme au si capital privat, statul si-a mentinut peste tot o marja de control, fiindca numai prin aceasta putea raspunde pe de o parte politicii EDA, iar pe de alta parte nevoii de echilibrare a balantei de forte cu Statele Unite (care au in continuare cele mai mari investitii in armament) si Rusia (care si-a reafirmat interesul pentru investitiile in sectorul militar).

Investitii de offset la contractele de aparare

Companiile straine cu care Romania incheie contracte de achizitii pentru nevoi de aparare, ordine publica si siguranta nationala isi vor putea indeplini obligatiile compensatorii inclusiv prin participatii sau achizitii de actiuni la capitalul social al firmelor romanesti. Prevederea a fost inclusa intr-o ordonanta aprobata de Guvern in sedinta de miercuri, care modifica si completeaza Ordonanta de urgenta 189/2002 privind operatiunile compensatorii referitoare la contractele de achizitii pentru nevoi de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
Potrivit normelor metodologice ale actului normativ din 2002, aprobate de Guvern la inceputul lunii aprilie, la contractele de achizitie din import pentru aparare, ordine publica si siguranta mai mari de 3 milioane de euro, o suma reprezentand cel putin 80% din valoarea contractului trebuie reinvestita in Romania. Masura are ca scop reechilibrarea balantei comerciale.
Guvernul a stabilit, miercuri, ca nivelul participarii trebuie sa fie de cel putin 10% din capitalul social. De asemenea, Ordonanta aprobata de Guvern prevede ca finantarea Agentiei sa se faca de la bugetul Secretariatului General al Guvernului, pana la 31 decembrie 2006, urmand ca dupa aceasta data, Agentia sa se finanteze din venituri proprii. (Mediafax)


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.