Comisarii Garzii Financiare, membri ai Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), s-au aflat ieri, timp de doua ore, in greva de avertisment, protestand astfel fata de faptul ca nu a fost reglementat inca Statutul comisarului de Garda Fi
Comisarii Garzii Financiare, membri ai Sindicatului National al Functionarilor Publici (SNFP), s-au aflat ieri, timp de doua ore, in greva de avertisment, protestand astfel fata de faptul ca nu a fost reglementat inca Statutul comisarului de Garda Financiara si ca nu sunt dotati corespunzator. Protestul a inceput la ora 8.30 si s-a incheiat la 10.30, si reprezentand, potrivit declaratiei lui Sebastian Oprescu, presedintele SNFP "o presiune pentru ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu, pentru a pune in aplicare Statutul functionarilor publici, care a fost negociat si semnat cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala". Oprescu spune ca cele 400 de echipe de control ale Garzii Financiare de la nivel national sunt foarte putine pentru verificarea a peste 620 de agenti economici si a altor cateva sute de persoane fizice autorizate sa faca comert. Sebastian Oprescu a amintit si despre restantele de plata pentru 300.000 de ore suplimentare ale angajatilor numai in cursul anului trecut. De asemenea, liderul SNFP a spus ca angajatii Garzii Financiare platesc din bani proprii deplasarile de control prin tara. Comisarii Garzii Financiare cer protectie in activitatea specifica desfasurata, de prevenire si combatere a evaziunii fiscale, dotarea necesara pentru exercitarea sarcinilor de serviciu, precum si plata orelor suplimentare.
Pe intreaga perioada de derulare a conflictului de munca, comisarii Garzii Financiare, membrii SNFP, nu vor mai desfasura activitati impuse de autoritate in afara orelor de program, sambata, duminica si pe timp de noapte, pana cand va fi reglementat Statutul comisarului Garzii Financiare, negociat intre parti.
Protestatarii au anuntat ca, daca ministrul de Finante nu isi va schimba opinia in ce priveste rezolvarea situatiei statutului comisarului de Garda Financiara, pe 18 mai salariatii Garzii vor intra in greva generala pe termen nelimitat. (Carmen POPESCU)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.