Mental Disability Rights International (MDRI), o organizatie care promoveaza drepturile omului, a descoperit in institutii de psihiatrie destinate adultilor din Romania, copii cu dizabilitati, ascunsi de ochii publicului, foarte slabiti, care riscau

Mental Disability Rights International (MDRI), o organizatie care promoveaza drepturile omului, a descoperit in institutii de psihiatrie destinate adultilor din Romania, copii cu dizabilitati, ascunsi de ochii publicului, foarte slabiti, care riscau sa isi piarda viata. Reactiile nu au intarziat sa apara, punandu-se intrebarea daca scandalul declansat de presa americana pe marginea orfanilor va afecta raportul european despre Romania.

Grupul de lucru cerut de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru evaluarea situatiei din institutiile in care sunt ingrijiti copiii cu dizabilitati, ca urmare a raportului realizat de organizatia americana "Mental Disability Rights International", si-a inceput activitatea. Potrivit Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, echipele de lucru se vor afla in judetele Braila, Dolj, Prahova, Timisoara, Suceava si Botosani pentru a evalua situatia existenta in noua locatii indicate in raportul organizatiei americane. La finalul anchetei, expertii vor intocmi un raport care va fi prezentat in cateva zile primului ministru. Pana atunci, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului, Bogdan Panait, isi mentine pozitia conform careia informatiile oferite de Organizatia internationala sunt eronate. "Imagini ca cele care au fost difuzate de la Braila, anterior lui iunie 2005, nu pot sa mai existe. /.../ Acolo nu erau in cadrul sistemului de protectie sociala, erau intr-o sectie de spital, au fost scosi din sectia de spital si dusi in centre de plasament din sistemul de protectie a copilului si impreuna cu organizatiile neguvernamentale, cu autoritatile locale, pe langa faptul ca li s-a creat un mediu mult mai imbunatatit decat cel din sectia de spital, am angajat un personal calificat, se bucura de un tratament si de hrana adecvata", a declarat Panait. Potrivit acestuia, realitatea de la Centrul de Recuperare si Reabilitare Neuro-Psihomotorie de la Cotesti nu confirma nici ea imaginile date de televiziunile centrale in scandalul raportului publicat miercuri de ziarul The New York Times, dar - recunoaste acesta - lucrurile trebuie imbunatatite. "Probabil, pe viitor, vom gasi solutii pentru lucrurile care trebuie corectate aici", a spus presedintele ANPDC, potrivit caruia una dintre problemele sesizate in cadrul centrului este cea legata de faptul ca 16 dintre asistati dorm cate doi in pat, amestecati, minori cu adulti. "As fi vrut ca programul centrului sa fie mult mai diversificat", a adaugat Bogdan Panait.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului sustine ca scandalul privind ingrijirea copiilor cu dizabilitati, izbucnit ca urmare a publicarii in New York Times a raportului organizatiei "Menthal Disability Rights International", nu va afecta raportul de tara. "Raportorii europeni au vazut care este situatia. Sunt centre de ingrijire a copiilor care arata incomparabil cu ceea ce era acum zece ani. Mai sunt lucruri de facut, fireste, dar comparand, lucrurile stau total diferit", a afirmat Panait.

O incercare de a forta Guvernul sa liberalizeze adoptiile?
Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a declarat ca studiul dat publicitatii de organizatia americana Menthal Disability Rights International privind conditiile in care sunt ingrijiti copiii cu dizabilitati din unele centre din Romania reprezinta fie o incercare de a forta Guvernul sa liberalizeze adoptiile, fie "de a aduna bile negre inaintea raportului de tara". "Eu cred ca aceasta incercare de raport cu pretentii ca ar fi stiintific are alt scop.
Ori este o incercare de a forta Guvernul sa liberalizeze adoptiile, ori de a aduna bile negre inaintea raportului de tara", a afirmat prefectul de Suceava.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.