Avem un talent deosebit de a ne balacari unii pe altii; e de ajuns un singur motiv pentru a declansa voluptatea acuzatiilor reciproce. Care, mai nou, pentru a avea pondere sporita, sunt considerate motivate politic. Ceea ce este mai nostim este faptul ca pentru fiecare parte care balacareste pe altii exista suficiente motive ca sa fie supusa aceluiasi tratament. Recent, discopatia prezidentiala a generat un uragan de actiuni verbale, motivate adesea prin patriotism. Nu-l acuz si nici nu-l disculp pe Basescu (si el, mare amator de replici <

>), dar parca existau lucruri, poate, mai importante de discutat. Nu pot sa nu remarc, cu necesara obiectivitate, doua voci distonante in raport cu manifestarile cvasigenerale. Cele ale lui Sorin Oprescu si Adrian Nastase, care si-au exprimat opiniile echilibrate cu eleganta, moderatie.
Un prieten scriitor, intors recent de la Paris, imi spunea ca aceeasi atmosfera tensionata si dominata de dispute continue caracterizeaza comunitatea intelectualilor romani de acolo.
Ma intreb cum toate acestea pot contribui la o imagine favorabila a romanilor si Romaniei in afara tarii? Este drept ca, prin munca si seriozitate, multi din cei aflati in diaspora au aratat ca mai exista si romani de calitate; dar opinia aceasta se refera mai mult la cei din afara tarii. Multi romani din diaspora duc dorul tarii, si ar dori sa ajute la formarea unei imagini mai favorabile ei; dar, pentru aceasta, ar trebui ajutati de autoritatile noastre. Care insa manifesta aceeasi opacitate ca si inainte.
Cu multi ani in urma, am cunoscut persoane care, desi plecate de zeci de ani din tara, continuau sa simta romaneste. Unul dintre acestia era profesorul Bazil Lepadat, care preda la Universitatea Nationala un curs de literatura romana. Sotia sa, Anna Morelli, italianca de origine, nume cunoscut in domeniul artelor plastice, vorbea perfect romana si avea un doctorat cu o teza despre Eminescu. Cei doi fii vorbeau limba romana, limba pe care au invatat-o si sotiile lor, mexicance de origine.
O figura pitoreasca si foarte cunoscuta in mediile intelectuale si universitare din Belgia a fost Michel Steriade. Era conferentiar la Universitatea din Liege, unde tinea cursuri de literatura romana, care era si tema unui ciclu de emisiuni radiofonice. Infiintase <>, scrisese 8 carti despre Romania, si mai avea un restaurant din Louvain, unde colegii mei matematicieni belgieni m-au dus intr-o dupa-amiaza. Am intrat in restaurant, foarte cunoscut in Belgia. In geamul restaurantului, ca si peste tot in interior, carti vechi romanesti, obiecte populare, scoarte, icoane. Mi-a dat lista cu felurile de mancare, pe care o am si acum; remarc <<"ufs russe a la roumain>>. (Ce diferenta fata de restaurantul in stil romanesc din Bruxelles al lui Damian Luca - fiul marelui naist -, care se intitula <>). Steriade mai servea la masa, mai canta vechi melodii romanesti, acompaniindu-se la pian. La plecare, mi-a pus in fata un registru, in care notau impresii romanii care treceau prin restaurantul lui. Am scris si eu, tocmai sub impresiile lui Nicu Ceausescu. "Ah ce bine este cand pe drumuri ninse/ Intalnesti o casa cu lumini aprinse/ Un hogeag din care iese-ntr-una fum/ Cand te prinde iarna, calator pe drum/ Si ce bine-i cand, in tara straina/ Intalnesti un om cu inima romana". Steriade s-a apucat sa citeasca clientilor spunand in franceza <>. Am incercat sa-i spun ca primele patru versuri sunt de Toparceanu, dar el mi-a replicat sa tac, caci el trebuie sa-si castige banii.