Ar fi nedrept ca, dupa ce primul-ministru si-a facut timp pentru a participa la reuniunea Consiliului National al Rectorilor de la Timisoara, sa afirm ca soarta invatamantului universitar nu-i preocupa decat pe universitari, si nici macar pe toti din
Ar fi nedrept ca, dupa ce primul-ministru si-a facut timp pentru a participa la reuniunea Consiliului National al Rectorilor de la Timisoara, sa afirm ca soarta invatamantului universitar nu-i preocupa decat pe universitari, si nici macar pe toti dintre ei. Si totusi, ramane ceva adevarat aici, fiindca problemele de fond ale universitatilor sunt cu mult mai complexe decat o recunosc cei care au ajuns, prin vointa electoratului, sa raspunda temporar de soarta acestora: pentru ca educatia ca sistem are in genere un grad foarte ridicat de inertie; pentru ca invatamantul universitar cristalizeaza lent - formarea unui profesor universitar de buna calitate dureaza, in afara cazurilor exceptionale, cateva decenii - universitatile poarta inca stigmatele "iepocii de aur", peste care au navalit aluviunile tranzitiei, si nicio autoritate nu poate desface acest nod gordian intr-o clipa sau intr-un an de mandat. Iar ca sa-l taie, precum Alexandru cel Mare, dintr-o lovitura, ar avea nevoie de altfel de sabii decat d-nii Miclea sau Hardau.
Prestatia ambilor ministri apare drept nesatisfacatoare, inainte de toate din cauza ca nici dl. Miclea, nici dl. Hardau nu au statura intelectuala si prestigiul indispensabile pentru ca autoritatea lor sa fie recunoscuta de comunitatea universitara. Dintre toti ministrii Educatiei din ultimii 16 ani, e cert ca doar Andrei Marga avea si are o asemenea autoritate. Nu stiu care au fost motivele - sau mai exact stiu, dar nu-mi plac deloc - pentru care PD a tinut mortis sa-si adjudece prin algoritm Educatia la pachet cu Internele si Transporturile, in ciuda faptului ca, asa cum vedem clar acum, nu avea persoane competente pentru a asuma acest dificil minister (nici pentru transporturi n-a prea avut, de vreme ce ne-a sfidat numind un participant docil la mineriadele din '90, dar asta e o alta poveste). Mai bine lua Cultura, pentru care are cel putin o persoana competenta.
Optiunile dlui Boc pentru Educatie au fost nu numai saracacioase, ci si contrastive, parca inspirate de povestea lui Hesiod despre oamenii varstei de argint, care nu pot fi decat sau prunci sau senili. Numit imediat dupa alegeri, intr-o atmosfera destul de euforica, dl. Miclea ar fi putut, ca tanar universitar cu idei generoase, sa obtina totusi sustinerea unei parti importante a comunitatii universitare, cu cateva conditii pe care le-a eludat sistematic. In loc sa-si asigure o solidaritate de generatie cu colegii sai din sistem, dl. Miclea s-a adresat, arbitrar si capricios, doar acelor cativa care, pe cat imi pot da seama, i-au flatat orgoliul supra-dimensionat. Putea sa-si asigure sustinerea acelora dintre profesorii mai varstnici care, chiar si in conditiile infernale ale sfarsitului de veac ceausist, au pastrat si au transmis standarde profesionale exigente si drepte - si care, tocmai datorita varstei, nu se mai lupta acum pentru ei, ci doar pentru domeniile de formare academica pe care le ilustreaza si pentru perspectivele celor care le mostenesc opera. N-a facut-o: cu trufia unui Wunderkind fara prea multe minuni la activ, a tratat in bloc orice profesor aproape de varsta retragerii ca pe un ciot de care n-avea a se impiedica in marsul lui triumfal si tot mai solitar. Atat de solitar incat, dupa ce abia schitase, intempestiv, un program de reforma pe care l-a compromis prin excese, inconsecvente si imaturitate, izbutind sa provoace retragerea indignata a lui Nicolae Manolescu din Comisia de Atestare a titlurilor academice, s-a parasit chiar el insusi pe sine in calitate de ministru, demisionand la fel de intempestiv. Dl. Hardau nu pare in schimb deloc imatur, are un aer impovarat de senectute care te duce cu gandul, inevitabil, la magazia de scule.
Or, aceste doua succesive si incongruente desemnari au survenit exact in momentul in care devenea imperativa o evaluare a sistemului universitar romanesc, cel putin din trei motive: odata, pentru ca, in penuria de resurse materiale, cat se poate de evidenta, finantarea otova a institutiilor de invatamant superior e irationala; a doua oara fiindca in educatie solutia formelor fara fond e un dezastru, si asta se vede clar si in tari cu traditie cum e Franta, dara-mi-te la noi; si in al treilea rand fiindca, fara universitati performante, nu ne integram, ci ne dizolvam in Europa si in lume. Daca acum, printr-o regretabila regresie, dl. Miclea va redeveni stindardul acestei dureroase, dar indispensabile operatii pe cord deschis, teama mi-e ca pacientul va muri de ras.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.