Idealismul, realismul si politica externa a SUA (II)

Exista doua tipuri de idealisti. Mai intai de toate, sunt cei care sustin ca SUA nu ar trebui sa intreprinda vreo actiune care sa incalce drepturile omului si ar trebui sa evite aliantele cu statele opresive in cadrul razboiului impotriva terorismului. (...) Mai exista, de asemenea, si cei care afirma ca principala motivatie pentru a pleca la razboi in Orientul Mijlociu o reprezinta instalarea democratiei in zona. Aici exista doua feluri de idealisti. Astfel, putem distinge neo-conservatorii - unii dintre ei crezand cu adevarat in argumentul pro-democratic, adoptat, in schimb de altii, ca justfificare la campaniile militare pe care le-au sprijinit din cu totul alte motive. Insa, pe langa neo-conservatori, exista liberalii care sustin ca protejarea "drepturilor omului" - adeseori inlocuite de "democratie" - ar trebui sa fie prima justificare a oricarui razboi. (...) De partea cealalta a disputei retorice se afla cei care invoca doua argumente. Primul spune ca - dupa cum a demonstrat istoria in cazul Marii Britanii, Uniunii Sovietice si Chinei - adevarul este ca SUA trebuie sa colaboreze intotdeauna cu aliati atunci cand lupta in emisfera estica, iar acesti aliati se vor dovedi adesea respingatori din punct de vedere moral pentru americani. (...) Cu alte cuvinte, motivatiile care s-au aflat in spatele unor aliante din trecut sunt valabile si astazi.
Aceasta se extinde si asupra argumentului potrivit caruia SUA ar trebui sa aiba drept scop instalarea democratiei in Orientul Mijlociu. Contra-argumentul spune urmatoarele: democratia in Orientul Mijlociu poate fi, in sens moral, o idee buna, insa puterea americana - desi enorma - nu este infinita. Insurgentii din Irak si din orice alta parte a lumii nu au fost invinsi, iar SUA au nevoie de aliati regionali. Logic vorbind, americanii nu pot sa doreasca sa incheie o alianta cu un regim si, in paralel, sa incerce sa il inlocuiasca.
Argumentul idealist, potrivit caruia o tara care are in vedere numai securitatea fizica si economica isi va pierde baza morala, nu este unul frivol. La un moment dat, securitatea necesita putere, iar puterea presupune corupere. In acelasi timp, cautarea justitiei in absenta unei spade suficient de lungi te-ar putea aduce in postura de a sfarsi biciut. Iar alegerea tusei nu inseamna ca lupta se va tine departe de tine. Proiectul moral american poate fi pierdut in doua modalitati: prin coruperea oportunista sau prin anihilare. (...) SUA fac, acum, echilibristica intre factiunile din lumea islamica. SUA au castigat al doilea razboi mondial prin faptul ca au profitat in mod pragmatic de statele totalitariste si s-au aliat cu Stalin. SUA au castigat Razboiul Rece profitand de bresa existenta in relatia dintre statele comuniste si aliindu-se cu China. Si, la un anumit nivel, SUA incearca sa castige razboiul impotriva terorismului profitand de divergentele dintre suniti si siiti si mergand pe politica Iranului.
Exista argumente morale in favoarea implicarii intr-un razboi pentru a aduce democratia in Irak. Exista si argumente morale pentru care interventia din Irak nu ar fi trebuit sa aiba loc din capul locului. Exista argumente morale impotriva implicarii in operatiunea "Furtuna in desert", in defavoarea stationarii trupelor in Arabia Saudita si intoarcerii Al-Queda impotriva SUA. Exista argumente morale valide din toate partile.
Insa, mai intai de toate, avem realitatea. SUA au prea multi inamici si prea putine forte prin care sa se impuna. Dupa cum s-a intamplat in cel de-al doilea razboi mondial si in Razboiul Rece, divizarea inamicului este un imperativ care precede orice alte cerinte de ordin moral. In acest caz, aceasta presupune angajarea in dialog cu diferitele factiuni din lumea musulmana si incheierea celui mai bun targ posibil cu o putere sau alta. Indiferent de situatie, SUA se vor alia cu o parte pe care americanii o dezaproba, la fel cum si viitorul lor aliat nu va fi de acord cu acestea.
SUA ar putea incheia, in cele din urma, o intelegere cu Iranul asupra Irakului. In egala masura, o coalitie sunita condusa de Arabia Saudita ar putea oferi Washingtonului oportunitatea de a negocia cu gherilele Baasiste din triunghiul sunit. Indiferent care va fi calea urmata, aceasta va fi condamnata atat de stanga, cat si de dreapta din numeroase motive de natura morala.
Bush a ales calea pragmatismului, indiferent de priceperea manifestata, in urma cu multe luni. Va incheia o intelegere cu cineva pentru ca drumul de unul singur nu reprezinta o varianta. Situatia prezenta din Irak nu poate fi mentinuta, iar toti presedintii revin, in cele din urma, la realitate. Bush ar putea fi nevoit sa inghita cateva replici pe tema democratiei si, implicit, asupra angajamentului SUA fata de aceasta, insa daca Roosevelt a putut vorbi despre cele patru libertati in vreme ce colabora cu Iosif Stalin, orice e posibil.
Copyright 2006 Strategic Forecasting, Inc

---

Despre autor: