Arsenal a castigat miercuri seara, scor 1-0, meciul cu CF Villarreal, din prima mansa a semifinalelor din UEFA Champions League, singurul gol al partidei fiind marcat de Toure (foto dreapta), in minutul 41 (returul este programat marti, 25 aprilie, p
Arsenal a castigat miercuri seara, scor 1-0, meciul cu CF Villarreal, din prima mansa a semifinalelor din UEFA Champions League, singurul gol al partidei fiind marcat de Toure (foto dreapta), in minutul 41 (returul este programat marti, 25 aprilie, pe "El Madrigal"). A fost ultimul meci gazduit de Stadionul "Highbury" in cupele europene, Arsenal urmand sa se mute in vara pe noua arena "Ashburton Grove". "Highbury" a fost inaugurat in 1913 si are o capacitate de 38.500 de locuri. Arsene Wenger, antrenorul "tunarilor", a declarat ca Arsenal ar fi putut sa mai inscrie un gol, lucru care i-ar fi oferit prima sansa la calificarea in finala. "Sunt increzator si optimist. Cred ca echipa mea este foarte buna. Sper ca ne vom lupta in continuare. Vrem sa inscriem in Spania", a spus Wenger, care a precizat ca partida a fost tensionata. "Am fi putut sa mai marcam un gol. Insa atunci cand conduci cu 1-0 este dificil sa alegi intre a juca astfel incat sa nu primesti gol sau pentru a inscrie un al doilea gol", a adaugat Wenger. Antrenorul francez considera ca arbitrul a anulat eronat golul inscris de Henry in prima repriza. "Thierry nu se afla in ofsaid. Ar fi trebuit ca golul sa fie validat", a mentionat Wenger. Ivorianul Kolo Toure s-a declarat bucuros pentru faptul ca a inscris primul sau gol pe "Highbury". "Acest gol mi-a facut o placere enorma. Sunt foarte bucuros pentru echipa, deoarece am jucat impotriva unei formatii foarte bune, care ne-a pus multe probleme. 1-0 este un rezultat bun, insa meciul retur va fi foarte dificil", a spus Toure. De partea cealalta, Manuel Pellegrini, tehnicianul lui Villarreal, a declarat ca centralul Konrad Palutz a dezavantajat echipa sa, careia ar fi trebuit sa ii acorde un penalty, insa s-a declarat increzator in sansele de calificare in finala. "Mi se pare ca arbitrul s-a lasat influentat prea mult de conditiile de pe stadionul lui Arsenal si a fost destul de partinitor. De mult timp nu am mai vazut un arbitru care sa aplice criterii atat de diferite pentru doua echipe in aceeasi partida", a spus Pellegrini. Acesta a precizat ca Villarreal nu a avut o evolutie foarte buna: "Arsenal a jucat foarte bine si cu multa rapiditate, ceea ce ne-a creat multe probleme. In plus, s-au inchis foarte bine in defensiva". Pellegrini a mentionat ca rezultatul nu este unul rau. "Nu pot sa fiu multumit pentru ca am pierdut meciul, dar cred ca ne aflam in fata unui rezultat care poate fi intors. Cred ca avem capacitatea de a remonta acest rezultat si vom face totul pentru a reusi. Trebuie sa fim foarte atenti ca sa nu primim nici un gol, deoarece daca vom fi pusi intr-o astfel de situatie va trebui sa inscriem trei goluri si va fi foarte complicat", s-a explicat Pellegrini. Altfel, marti, in prima semifinala (returul este miercuri, 26 aprilie), FC Barcelona a castigat in deplasare, scor 1-0 cu AC Milan. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.