Credit Suisse, renumitul grup mondial de servicii financiare, ia serios in calcul intrarea pe pietele din Romania si Bulgaria. Perspectiva este cu atat mai tentanta cu cat cele doua tari vor deveni, la inceputul anului viitor, membre ale Uniunii Euro
Credit Suisse, renumitul grup mondial de servicii financiare, ia serios in calcul intrarea pe pietele din Romania si Bulgaria. Perspectiva este cu atat mai tentanta cu cat cele doua tari vor deveni, la inceputul anului viitor, membre ale Uniunii Europene, titreaza portalul grecesc Reporter. Michael Vlahovic, directorul Credit Suisse, a declarat pentru SeeNews: "Cred ca Romania si Bulgaria vor reprezenta noile noastre prioritati in zona Europei Centrale si de Est. De aici, daca vom inainta in Est, vom include in planurile noastre si Ucraina".
Mai mult, cu ocazia unui seminar pe probleme financiare organizat la Sofia, Vlahovic a precizat ca cele doua tari reprezinta, pentru grupul pe care il conduce, o adevarata oportunitate. El a motivat decizia de intrare pe cele doua piete indicand cresterea economica, stabilitatea politica si economica, precum si o serie de factori demografici. Cu toate acestea, Vlahovic a refuzat sa precizeze data la care Credit Suisse si-ar putea incepe operatiunile in cele doua tari, adaugand ca studiile de piata nu sunt, inca, definitivate.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.