Actiunile a trei firme "fantoma" din judetul Arges au fost demascate, saptamana trecuta, de comisarii Garzii Financiare. Intr-un interval de numai trei luni, cele trei societati comerciale au "plimbat" marfa de la una la alta, solicitand si obtinand

Actiunile a trei firme "fantoma" din judetul Arges au fost demascate, saptamana trecuta, de comisarii Garzii Financiare. Intr-un interval de numai trei luni, cele trei societati comerciale au "plimbat" marfa de la una la alta, solicitand si obtinand astfel rambursari si deduceri ilegale de TVA de aproape 40 de miliarde de lei vechi. Documentele au fost inaintate Finantelor, Politiei si Parchetului pentru continuarea cercetarilor.
Verificarile efectuate saptamana trecuta de comisarii Garzii Financiare Arges au scos la iveala o serie de nereguli, evidentiind implicarea a trei agenti economici intr-un circuit comercial fictiv pentru a scapa de taxele datorate bugetului de stat.
Astfel, din controlul documentelor SC Euro Tools Argecom SRL - Arges a reiesit ca in cursul lunii august a anului trecut, societatea s-a aprovizionat de la SC Daco Construct International SRL Arges cu diverse marfuri industriale (piese si subansamble), in valoare totala de 8.515.830 RON (echivalentul a peste 85 de miliarde de lei vechi). Produsele fusesera achizitionate de furnizor in aceeasi zi a livrarii, de la o alta societate argeseana, SC The President Grup SRL. Trebuie mentionat ca nici una dintre firmele mentionate nu figureaza pe site-ul Ministerului Finantelor, nefiind deci inregistrate si nici platitoare catre bugetul de stat.

Marfuri inregistrate la valori de o mie de ori mai mari

Trei luni mai tarziu, in octombrie, Euro Tools Argecom a returnat o parte din marfuri firmei Daco Construct International, restul, in valoare de 4.138.500 RON, fiind date acesteia in custodie. Comisarii Garzii Financiare Arges sustin ca nici pentru aceste operatiuni nu s-au achitat sau compensat darile catre stat.
Mai mult, Daco Construct International a folosit marfurile returnate pentru justificarea unei operatiuni de export, in baza careia a obtinut o rambursare de TVA in valoare de 1.589.948 RON.
La randul sau, SC Euro Tools Argecom si-a diminuat obligatia de plata la buget, utilizand pentru asta TVA-ul deductibil aferent marfurilor achizitionate de la SC Daco Construct International SRL, respectiv suma de 1.359.270 RON.
In ceea ce priveste valoarea reala a marfurilor, expertii SC Romcontrol SA au demonstrat ca aceasta a fost mult supraevaluata. Astfel, dupa cum sustin comisarii, "marfurile date in custodie SC Daco Construct International SRL Arges si inregistrate de SC Euro Tools Argecom SRL - Arges la o valoare contabila de 4.138.500 RON au, in opinia evaluatorului, o valoare de piata de numai 429 RON".
Actul de control intocmit de comisari a fost inaintat Directiei Generale a Finantelor Publice Arges pentru stabilirea tuturor obligatiilor fiscale ce revin SC Euro Tools Argecom, precum si organelor de cercetare penala avand in vedere natura faptelor constatate.

Controale pe banda rulanta

Comisarii Garzii Financiare au efectuat, in perioada 6 - 12 martie, nu mai putin de 3.209 actiuni de control operativ si inopinat, fiind incheiate 2.818 acte de control.
In timpul acestor actiuni au fost aplicate amenzi in valoare totala de 4.722.110 lei (RON), fiind incasati 2.048.256 lei (RON). De asemenea, au fost confiscate bunuri in valoare de 980.354 lei (RON). Dintre actele de control incheiate, 37 de dosare au fost inaintate organelor de urmarire penala, pentru un prejudiciu in suma totala de 3.210.051 lei (RON).


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.