Deja clasica lupta pentru clientela de pe piata telefoniei fara fir, cea dintre operatorii Connex-Vodafone si Orange, s-a mutat din randul consumatorilor individulali in sectorul business. Concurenta este cu atat mai mare cu cat serviciile de busines

Deja clasica lupta pentru clientela de pe piata telefoniei fara fir, cea dintre operatorii Connex-Vodafone si Orange, s-a mutat din randul consumatorilor individulali in sectorul business. Concurenta este cu atat mai mare cu cat serviciile de business erau detinute, pana de curand, doar de operatorul Zapp, a carui clientela era formata in proportie de 90% doar de companii.
Connex Vodafone a lansat, ieri, Vodafone Mobile Connect, primul serviciu Vodafone care aduce clientilor din mediul de afaceri noi beneficii semnificative si o experienta de utilizare superioara. Pe de alta parte, si operatorul de telefonie mobila Orange a lansat, de curand, Business Flexibil Grup, un abonament unic pe piata romaneasca, care ofera clientilor flexibilitate si controlul bugetului de comunicare.

Telefonie 3G
Vodafone Mobile Connect ofera clientilor serviciilor 3G acces rapid si usor la Internet si la aplicatiile companiei, precum e-mail, Intranet, calendar, editor de agenda telefonica, SMS sau monitor de trafic de date, furnizand viteze de transfer al datelor de pana la 384 kbps.
Pe de alta parte, pachetul Business Flexibil Grup de la Orange cuprinde oferte avantajose la convorbirile din cadrul unui grup restrans. Astfel, un singur abonament cu credit inclus poate fi folosit de catre doi pana la zece utilizatori, fiecare avand propriul sau numar de telefon. Mai mult, creditul inclus in abonament poate fi folosit pentru a suna in tara sau in strainatate, pentru a trimite mesaje scrise sau mesaje multimedia, pentru a naviga pe wap sau pe internet, in functie de necesitatile de comunicare ale companiei.

Servicii complete
Serviciul este lansat impreuna cu o varietate de oferte care raspund diferitelor nevoi de comunicare in mediul de business, de la pachetul Unlimited Mobile Internet & Office, pentru clientii cu nevoi extinse de comunicare, pana la oferte cu trafic de la 50 la 500 MB inclus. Clientii care aleg pachetul Unlimited Mobile Internet & Office pot adauga la aceasta oferta si optiunea care asigura acces la reteaua companiei si in roaming, prin toate diviziile si retelele partenere Vodafone. "Ne bucuram sa lansam pe piata romaneasca Vodafone Mobile Connect si sa oferim clientilor Connex Vodafone din mediul de afaceri una dintre cele mai performante si fiabile solutii de conectare wireless din lume. Acesta este primul dintr-o serie de servicii business pe care le vom aduce pe piata din Romania din portofoliul Vodafone, liderul mondial in comunicatii mobile", a spus Liliana Solomon, Chief Executive Officer Connex Vodafone.

Mobilitate mai mare
Pe de alta parte, utilizatorii Business Flexibil Grup beneficiaza de 50% reducere la tarifele pentru convorbiri si mesaje scrise intre membrii grupului si de bonus lunar de pana la 1.500 de minute nationale pentru fiecare abonament. Pentru fiecare utilizator in plus se plateste o taxa lunara de sapte dolari. Prin programul Orange Thank You, dupa opt luni in reteaua Orange, abonatii Business Flexibil Grup primesc in plus si un credit cadou lunar. Mai mult, creditul inclus in abonament se diminueaza in functie de serviciile de comunicare folosite, iar creditul ramas neconsumat se reporteaza in luna urmatoare. Clientii au la dispozitie noua tipuri de abonamente Business Flexibil Grup, creditul inclus variind de la 33 dolari la 980 dolari, astfel incat sa poata alege ceea ce se potriveste cel mai bine stilului lor de comunicare. "Abonamentul Business Flexibil Grup este ideal pentru companiile mici si mijlocii. Orange doreste sa ofere un serviciu flexibil care sa vina in intampinarea nevoii de mobilitate a oamenilor de afaceri", a spus Thierry Millet, director comercial, Orange Romania.

Zapp continua pe business
Mai mult, operatorul Zapp va lansa, la finele anului 2006, un nou serviciu pe piata telefoniei mobile, si care nu se va adresa segmentului mass market. Denumit Push-To-Talk, acesta permite ca un grup de utilizatori sa dialogheze intre ei in acelasi timp. Diferenta fata de statiile de emisie-receptie arhicunoscute este ca pot fi purtate si convorbiri intre doi membri ai grupului fara a fi auziti de ceilalti. De asemenea, se lucreaza deja la r-uim, echivalentul SIM. Pe de alta parte, compania Telemobil a lansat, la sfarsitul anului trecut, Zapp Internet Express, dar si un nou telefon mobil cu camera incorporata.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.