Doua realitati

Viata politica romaneasca se consuma in cel putin doua realitati paralele.
Pe de o parte - cea vizibila, publica, asumata ca atare. De pilda, de catre PNL si PD, partide partenere in Alianta care a castigat ultimele alegeri si guverneaza Romania, in coalitie cu alte doua formatiuni mai mici, UDMR si PC.
Liberalii si democratii au oarecari probleme: relatiile se tensioneaza uneori, au aparut divergente de opinie pe cateva subiecte importante, iar relatiile dintre PNL si presedintele Traian Basescu, liderul de facto al PD, s-au deteriorat. In privinta fuziunii celor doua partide, si-o doresc cu adevarat doar democratii, inca nefixati in noul lor profil politic, de dupa parasirea social-democratiei, in timp ce liberalii au o identitate certa, pe care ar fi ilogic s-o abandoneze.
Pe acest fundal, conducerea PNL se intruneste pentru a-si preciza optiunile. Sedinta se incheie cu adoptarea unei declaratii: ferma, taioasa, dar finalmente colegiala. Dincolo de divergente, e confirmat imperativul colaborarii cu democratii, drept care liberalii cer respectarea stricta a protocolului Aliantei si prelungirea valabilitatii sale pana dupa alegerile prezidentiale din 2009, propun participarea pe liste comune la toate scrutinurile urmatoare (locale partiale, locale la nivel national, generale si pentru Parlamentul European) si anunta in premiera decizia de sustinere a presedintelui Basescu pentru realegere. Li se mai solicita democratilor "asumarea in comun a responsabilitatilor ce decurg din asumarea guvernarii la nivel central si local" si, in contextul mai larg al coalitiei majoritare, "refacerea spiritului de echipa". Liberalii nu evita nici subiectele mai neplacute legate de Traian Basescu: recunoscand ca relatiile nu mai sunt tocmai amiabile, conducerea PNL isi reafirma optiunea pentru desfiintarea CSAT, considerat "structura de inspiratie sovietica", si cer ca atributiile sale sa fie preluate de guvern (or, Basescu doreste - dimpotriva - un rol sporit pentru CSAT, caruia sa-i fie subordonata viitoarea institutie de coordonare a "comunitatii de informatii"); in plus, pe linia restringerii puterilor presedintelui catre un "rol reprezentativ", liberalii propun alegerea acestuia de catre Parlament, ceea ce ar inseamna ca puterea executiva a primului ministru ar creste pana la statutul de lider efectiv al guvernarii, conform modelului de republica parlamentara.
Liderii PD reactioneaza mai intai prin declaratii publice in care arata ca inteleg refuzul liberalilor de a fuziona, ceea ce nu-i va opri din proiectul lor de constituire a unui "pol popular", a unui "mare partid popular". Recunosc ca i-au deranjat criticile formulate de liberali la adresa lor si a presedintelui Basescu, dar declara limpede ca nu se pune problema ruperii Aliantei. Apoi reprezentantii celor doua partide se intalnesc si ies impreuna cu aceleasi declaratii publice de continuare a colaborarii: "Alianta merge mai departe", cu decizia de a stopa "escaladarea" criticilor publice reciproce, considerate regretabile. De asemenea, e anuntata "asumarea in comun a guvernarii".
Iata o realitate politica indeajuns de calma, de rezonabila, de logica. Problemele, neintelegerile, crizele de parcurs nu lipsesc, insa prevaleaza responsabilitatea si "maturitatea politica" (la care a facut referire in context presedintele democrat, Emil Boc). Stabilitatea e obligatorie pentru indeplinirea obiectivelor guvernarii (integrarea etc.), deci Alianta depaseste divergentele si-si vede de drum. Cel putin deocamdata.
Alta realitate, cu totul alta, e cea a informatiilor care circula in culisele vietii noastre publice, deci "underground", dar preluate deindata - fireste! - in paginile ziarelor si pe ecranele televizoarelor. Aici, in aceasta realitate secunda, e prapad: partenerii din Alianta ar fi "in razboi", conspirand continuu unii impotriva altora, planuind lovituri reciproce, toate sub centura. Divergentele sunt gravissime, ruptura e ca si produsa. Se mai salveaza o vreme aparentele doar din interes. Si asa mai departe.
Marea problema pe care o ridica aceasta a doua realitate politica e una de mentalitate. E destul de raspandita - prea raspandita! - ideea ca in "underground", in "culise" se face adevarata politica si ca "la suprafata" nu se desfasoara decat un soi de joc de societate, o piesa de teatru, o mascarada. In democratie nu e asa. Sigur ca vorbim despre lucruri complicate, despre institutii, structuri, coduri sofisticate, multistratificate. Sigur ca exista "culise", contacte nestiute, negocieri secrete, proiecte pe care consilierii si expertii le coc discret, lasandu-le apoi liderilor decizia de a le da ori nu curs. Mai mult decat atat (sau... mai putin!), nu e deloc nefireasca nici ipocrizia politica, daca-i putem aproxima un sens acceptabil: fiindca ar fi exagerat sa ne imaginam ca tot ce declara protagonistii de pe "scena" e marturisire sincera, iesita din convingeri autentice, adevar gol-golut, 100%! Dar, in ultima instanta, intr-o democratie conteaza si produc efecte pozitiile publice, declaratiile asumate, deciziile anuntate. Cu alte cuvinte, inainte de orice altceva conteaza ce se intampla in realitatea prima, in care - de pilda - se confirma angajamentele de colaborare dintre doua partide, nu opiniile si supararile din realitatea secunda, "din culise"...

---

Despre autor: