BUZAU. Un batran a murit si doua persoane au fost grav ranite, in urma a doua accidente rutiere, petrecute pe raza judetului.
SUCEAVA. Politistii de frontiera au retinut ieri, in vederea confiscarii, cateva sute de pachete de tigari

BUZAU. Un batran a murit si doua persoane au fost grav ranite, in urma a doua accidente rutiere, petrecute pe raza judetului.
SUCEAVA. Politistii de frontiera au retinut ieri, in vederea confiscarii, cateva sute de pachete de tigari de provenienta ucraineana.

IASI. Numarul persoanelor care au venit ieri la Spitalul Clinic de Urgente pentru ingrijiri medicale s-a dublat. Dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgente, afirma ca cei care au necesitat internare au fost obligati sa stea cate doi in pat.
MURES. Agentia pentru Protectia Mediului Mures a anuntat, intr-un comunicat, ca in judetul Mures au fost deschise deja cinci puncte de colectare a deseurilor de echipamente electrice, transmite Rompres. Acestea se afla in Targu-Mures, Sighisoara, Tarnaveni si Reghin, si unul in comuna Cristesti.  INCIDENT - Militar roman ranit in Afganistan
Sergentul major Ioan Constantin, dintr-o subunitate din trupele romane dislocate in Afganistan, "a suferit un incident" pe timpul executarii unei misiuni de patrulare in provincia Herat, comunica oficial MApN, fara a oferi informatii suplimentare. Militarul a fost evacuat la spitalul militar spaniol din Herat, unde a beneficiat de asistenta medicala. Acesta este in afara oricarui pericol.  VALCEA - Vicele CJ, suspendat din functie
Peremistul Nicolae Patru (foto) spune adio fotoliului de vicepresedinte al CJ Valcea. Judecatorii Curtii de Apel Alba-Iulia au respins luni recursul formulat de Patru impotriva sentintei civile pronuntata de Tribunalul Sibiu prin care se mentinea ordinul de demitere din functie pe motiv de incompatibilitate emis de prefectul de Valcea, Anuta Handolescu. In cursul acestei saptamani se va da verdictul si in dosarul vicepresedintelui Ion Calea. Cei doi au facut parte din Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica (ATOP) si societatea CEDRA, pentru activitatea lor fiind retribuiti. (A. Chivu)  CONSTANTA - Colonel de Jandarmerie agresat
Ofiterul de relatii publice al Gruparii Mobile de Jandarmi Tomis Constanta, locotenent colonel Sorin Mustatea, a fost agresat luni noaptea de un tanar in campingul din Navodari, unde jandarmii au intervenit pentru aplanarea unui conflict intre doua grupuri de tineri, informeaza Mediafax. Toti tinerii implicati in scandal au fost amendati cu 200 de lei fiecare, iar agresorul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj. (E.S.)  COVASNA - Medicii veterinari, in greva japoneza
Aproximativ 150 de medici veterinari din sistemul public si particular, precum si angajatii Directiei Judetene Sanitar-Veterinare Covasna intra, de astazi, in greva japoneza, nefiind de acord cu proiectul de divizare a Autoritatii Veterinare. Ministrul Sanatatii a anuntat joi ca, prin reorganizarea Cancelariei premierului si a Ministerului Agriculturii, siguranta alimentelor va trece in subordinea Ministerului Sanatatii.  TRAFIC - Furnicar de persoane la vama
Peste 150.000 de straini si 250.000 de romani au tranzitat granitele romane in perioada 27 aprilie - 1 mai. Prin punctele de trecere de la frontiera interna cu Ungaria si Bulgaria au trecut granita 253.000 de persoane, din care 75.000 de straini si 178.000 de romani. In ceea ce priveste numarul cetatenilor romani, 70.000 de treceri s-au inregistrat pe sensul de intrare in tara, iar 108.000 pe sensul de iesire din tara.  VRANCEA - Braconieri retinuti cu focuri de arma
Doi barbati care braconau pe lacul de acumulare de la Calimanesti, pe Siret, au fost prinsi, cu focuri de arma, in comuna vranceana Pufesti, transmite Rompres. "Cei doi barbati au fost somati de agentul de politie care a tras si un foc de arma in plan vertical", se arata intr-un comunicat al IJP Vrancea. Celor doi - fratii Maria si Victor T., de 28 si respectiv 26 ani, din Poiana, judetul Galati - li s-a intocmit dosar penal pentru braconaj.  PAGUBE - Incendiu la Primaria Sectorului 1
Pompierii au intervenit luni pentru a stinge un incendiu care a izbucnit intr-un birou din incinta Primariei Sectorului 1. Focul s-a declansat din cauza unui scurt-circuit de la un dozator de apa. In incendiu a fost distrusa intreaga aparatura din birou.  CLASAMENT - Romania si economia digitala
Romania a urcat patru locuri, pana pe pozitia 45, intr-un clasament referitor la gradul de pregatire a economiei pentru oportunitatile oferite de dezvoltarea internetului, top realizat de Economist Intelligence Unit. Gradul de pregatire ("e-readiness") reprezinta un indicator privind starea infrastructurii nationale din domeniul IT&C pentru 69 de state, dar se refera, de asemenea, la capacitatea consumatorilor, companiilor si guvernelor de a beneficia de oportunitatile oferite de acest sector.   MEDIAFAX


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.