Oameni si caini

Pe agitata noastra scena publica au reaparut subit cainii comunitari, carora li se face un nou proces in toata regula, cu procurori, avocati si martori. Zadarnic. Pana cand oamenii raspunzatori de soarta nefericitelor haite de maidanezi care bantuie inca "Bucurestii - capitala europeana" ( si nu numai, mergeti la Iasi sau la Giurgiu, ca tot veni vorba de caini, si va cuprinde o sfanta spaima) nu vor fi identificati si sanctionati cum se cuvine, n-are sens sa dam de-a azvarlita cu ce ne cade sub mana in bietele animale salbaticite fara voia lor.
Istoric, se stie bine: responsabil pentru faptul ca orasele tarii s-au prefacut in sate cu prea multi caini este regimul Ceausescu. Demolarile masive si stramutarile fortate la bloc au distrus cartiere traditionale, cu mici curti pazite de un catel zelos; economia de combustibil a intregit tabloul. In Bucurestii lui Ceausescu, existau, daca stiu eu bine, 2 (doua) masini de hingheri, care primeau benzina din an in Paste, si, cum o primeau, cum o vindeau pe sub mana. Tot Ceausescu a inventat si impozitul pe caini, din cauza caruia destul de multi stapani si-au abandonat prietenii cu patru picioare. Intre timp, alti oameni amarati ca fusesera smulsi din patriarhalele lor gospodarii pentru a se inghesui in blocurile jerpelite confort III lasau sa se aciuiasca prin scari si in petecele de maidane din jurul imobilelor - ba chiar si in jurul unor institutii publice respectabile - haite famelice, carora le aruncau din cand in cand niste resturi.
Ofensiva Basescu contra maidanezilor a fost o operatie de imagine, violenta si extrem de zgomotoasa, asa ca n-a rezolvat mare lucru. Daca acum vor fi din nou lansate in spatiu haite de bipezi care sa ucida salbatic haite de patrupezi, daca vom continua sa numim "eutanasiere" acea oroare sadica practicata de niste fiare nedemne de propria lor umanitate ratata, n-am facut nimic.
Dupa 45 de ani de invatamant nu predau lectii pe care nu le-am invatat eu insami. Mi-s dragi cainii, dar ii si respect, drept care am cules din drum doi: atata am putut, atata mi-am asumat. Imi amintesc prea bine ca, dupa vehemente proteste in favoarea cainilor fara stapan, doar cateva sute de persoane - intre care trei ambasadori si vreo cateva zeci de functionari internationali - si-au asumat efectiv raspunderea unor adoptii. Detest hingherii, dar nu am nici o simpatie pentru persoanele care arunca o coaja de paine haitei din scara blocului, insa, cand vine vorba sa-si asume raspunderea personala macar pentru unul dintre acesti caini, da inapoi cu prudenta. Nu-i sufar nici pe cei care fac parada de cainii lor de import, lasand cate un dog cat vitelul sa bantuie liber, fara lesa si botnita, printre masini si copii. Nu cainii sunt de vina, oamenii trebuie sa fie responsabili si seriosi, si in relatie cu semenii lor, si in raport cu animalele.
E elementar ca, daca s-ar fi realizat la scara prevazuta pe hartie operatia de identificare si castrare a maidanezilor, gradul lor de agresivitate ar fi mult atenuat, si riscul perpetuarii incontrolabile a fenomenului ar scadea vertiginos. Dar de-aici si pana la propunerile unei fioroase doamne pe care am vazut-o zilele astea reprezentand la televizor, culmea, Asociatia pentru Protectia Animalelor, si care, cu o lucire fanatica in priviri, cerea ca orice catel care nu e autorizat la monta sa fie castrat, drumul imi pare mult prea abrupt, si trecand obligatoriu prin strunga - blanoasa, banoasa - a obtinerii unor noi autorizatii: buna afacere!
Pentru ca, din nefericire, si aici e vorba tot de coruptie. De data asta la nivelul hingherilor, nu al ministrilor de hingheri, dar tot furt se numeste. Inainte de toate, e nevoie de un control al modului cum se cheltuie banii - multicei - alocati cainilor comunitari. Cand atatea alocatii pentru fiinte inzestrate cu darul vorbirii nu izbutesc sa strabata prin hatisul de complicitate, necinste si gainarie criminala care ciunteste hrana copiilor din orfelinate sau a bolnavilor din spitale, nu ma va convinge nimeni ca alocatiile pentru maidanezi ajung nesmintit la acestia.
Falsa compasiune a romanului bovaric de ambe sexe, mandru de fapta lui si voios dupa ce a aruncat resturile de la bucatarie unui catel nacajit, se asorteaza perfect cu lenea si hotia reprezentantilor administratiei locale, ba chiar si a unora dintre asociatiile de protectie a animalelor, confirmandu-mi convingerea ca, in medie, un catel obisnuit are toate sansele sa fie mai simpatic decat un om oarecare.

---

Despre autor: