1 Februarie 2006
Era Greenspan s-a incheiat marti, 31 ianuarie 2006. In 18 ani si jumatate, cat a ocupat fotoliul de presedinte al bancii centrale a Statelor Unite, recordmanul mandatelor a ajuns sa comunice atat de abil cu piata, incat a devenit cea mai influenta vo
Era Greenspan s-a incheiat marti, 31 ianuarie 2006. In 18 ani si jumatate, cat a ocupat fotoliul de presedinte al bancii centrale a Statelor Unite, recordmanul mandatelor a ajuns sa comunice atat de abil cu piata, incat a devenit cea mai influenta voce din lumea finantelor internationale. Nu inseamna ca a vorbit pe intelesul tuturor, ci a folosit un limbaj sibilinic. Ba chiar s-a obisnuit sa-si savureze cu cinism propriul mod de exprimare spunand: ""Daca vi se pare ca am vorbit nepermis de clar, inseamna ca ati inteles gresit ceea ce am spus.""
Totusi, aici nu ne-am propus o rememorare a momentelor glorioase ale carierei lui Alan Greenspan. Scopul nostru e de a readuce in atentie ingrijorarile acestuia. De pilda, in noiembrie 2004 el spunea ca SUA trebuie sa-si reduca deficitul bugetar, fiindca acesta apasa puternic asupra contului curent, iar o reducere a consumului pe seama recesiunii nu constituie o solutie eficienta pe termen lung. A avertizat ca, mergandu-se pe calea majorarii deficitelor, intreprinzatorii straini vor investi mai putin sau vor solicita dobanzi mai mari, ceea ce va face ca finantarea deficitului de cont curent sa fie mai putin sustenabila.
Da, dar el a zis, el a auzit. Asa ca in aprilie 2005 a trecut deficitul din categoria ""mai putin sustenabil"", intr-o ""situatie nesustenabila, care conduce la majorarea dobanzii"". Ce vine la rand - recesiunea, nu? Intr-o discutie cu ministrul francez al Finantelor, in septembrie, Greenspan a afirmat ca Statele Unite ""au pierdut controlul asupra deficitului bugetar""a€¦ Si fireste ca, atunci cand se va declansa recesiunea, capitalurile straine vor traversa rapid Atlanticul. De asta ex-presedintele infiereaza protectionismul, fiindca acesta impiedica Europa sa ofere o adancime a pietelor la fel de ampla ca in Lumea Noua, ceea ce va face ca reculul economic sa nu afecteze doar America, ci mai rau, sa urmeze un ""proces de corectie dureros pentru economia mondiala"".

Asadar, am oferit o proba a gandirii recente a celui numit, pe buna dreptate, cel mai mare economist al planetei. Insa meritul de a pune diagnosticul exact nu-i scuza contributia directa la criza iminenta pe care o anticipeaza. Reducerea dobanzilor de la 6,5% la 1% a stimulat consumul pe datorie. Numai ca dobanzile n-au scazut doar la credite, ci si la depozite. Banii au plecat din banci, umfland bursele si piata imobiliara. Degeaba trage el acum semnalul de alarma, degeaba avertizeaza ca ceea ce oamenii percep ca o abundenta a bogatiei ""poate foarte usor disparea"", din cauza ca ""majorarea considerabila a averilor din ultimul deceniu a fost determinata in mare parte de cresterea preturilor"".
In fine, Alan Greenspan ar fi putut sa-si paraseasca functia in anul 2000 fara sa i se poata reprosa nimic. A acceptat sa rezolve insa, cu paliative monetare, o problema care isi gasea solutia in austeritatea fiscala. Asta, chiar daca tot el urma sa constate mai tarziu ca ""e imperativ sa restabilim disciplina fiscala pentru a reduce deficitul de cont curent"".
Si, din nefericire, umflarea deficitului pana pe punctul pierderii echilibrului e numai consecinta. Cauza trebuie cautata in incalcarea principiilor liberale, care au guvernat economia SUA timp de un deceniu si jumatate. In America, mama economiei de piata, rolul regulator al pietei a fost inlocuit de dirijism. Statul federal s-a bagat peste economia liberala, majorand cheltuielile administratiei pentru a stimula afacerile private.
Dar, cu toate compromisurile facute puterii politice, stilul de lucru al lui Greenspan pare mai bun decat al succesorului sau. Greenspan sustine ca inflatia nu trebuie stavilita prin reguli prestabilite, fiindca aceasta trebuie sa fie o rezultanta a administrarii economiei, iar piata reprezinta singurul mecanism capabil sa aloce resursele in conformitate cu realitatea. Urmasul lui, Ben Bernanke, propune o tinta de inflatie. Diferenta de abordare rezida in faptul ca in primul caz e nevoie sa se gestioneze mai bine economia ca sa rezulte o inflatie mai mica, pe cand in cel de-al doilea se administreaza direct cifra de inflatie, indiferent cum merge economia. Adica, dupa cum vede lucrurile Bernanke, Statele Unite nici n-ar mai avea nevoie de economie, deoarece cresterea economica dezinflationista se poate extrage la fel de bine si din nivelul de trai.
Ce relevanta are pentru noi o problema ce priveste exclusiv America?! Pai, la noi vin investitii, care imbunatatesc indicatorii, dar asta nu pentru ca am avea merite deosebite, ci doar fiindca suntem ultimii pe lista UE, si deci trebuie sa vina. Din pacate, insa, pe cat de repede intra banii, pe atat de brusc pot si sa iasa, tot ca urmare a unor factori independenti de vointa noastra.
Nu de alta, dar in cazul unei recesiuni mondiale, lipsa de lichiditati va fi acoperita prin repatrierea resurselor din zonele considerate cele mai riscante - adica de la noi sau de la bulgari. Asa ca, dupa ce mai intai ne vom ruga sa nu mai ploua des, ca-n 2005, ori rar - ca-n 2003, n-ar fi rau sa ne-nchinam un pic si la Bernanke, sa ne pazeasca de criza si sa ne mantuiasca de dolarul rau.

Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.