Forta pe patru roti, putere si motorizari extrem de economice, design marcant - acestea sunt caracteristicile definitorii ale noului model de la Volkswagen Autovehicule Comerciale. Inca din start va fi disponibila o gama completa de propulsoare, ceea

Forta pe patru roti, putere si motorizari extrem de economice, design marcant - acestea sunt caracteristicile definitorii ale noului model de la Volkswagen Autovehicule Comerciale. Inca din start va fi disponibila o gama completa de propulsoare, ceea ce inseamna ca exista motorul potrivit pentru fiecare utilitate.
Astfel, vor exista mai multe versiuni 2.5 TDI in cinci cilindri: 89 CP, 109 CP, 136 CP si 164 CP. Toate variantele vor atinge cuplul maxim incepand de la un regim mic de turatie. Aceasta, impreuna cu cea mai moderna tehnologie Common-Rail, garanteaza un consum scazut de combustibil.

ESP si ABS

Volkswagen Crafter se prezinta cu o cutie manuala cu sase trepte in dotarea standard. De asemenea, cutia de viteze automata este disponibila optional. Trenul de rulare al noului model este o premiera in gama autovehiculelor de 3 tone. Franele de dimensiuni generoase garanteaza o functionare foarte buna, indiferent de incarcare. Suspensiile au fost optimizate pentru a imbunatati stabilitatea in viraje.
Pentru o siguranta crescuta, sistemele ESP si ABS au fost introduse in echiparea standard.
Sistemele de siguranta sunt completate de designul ergonomic al cabinei care ofera oricarui sofer o pozitie confortabila de condus. Airbag-ul pentru sofer este disponibil ca standard, in timp ce in gama de dotari optionale sunt oferite airbag pentru pasagerul din fata, airbag cortina si lateral, precum si volan cu coloana de directie deformabila la impact, reglabila pe inaltime si adancime. Habitaclul prezinta un sistem de compartimente spatioase. Levierul schimbatorului de viteze de tip joystick contribuie la marirea spatiului in cabina.

Spatiu de 17 m cubi

Versatilitatea este subliniata prin disponibilitatea celor trei versiuni de ampatamente, patru variante de lungime si trei de inaltime ale compartimentului de marfa prin suprainaltari variate ale acoperisului. Crafter are o capacitate maxima de incarcare de 17 m³; drept consecinta, sarcina utila si masa maxima admise au fost majorate. Noul furgon Crafter de 5.0 tone poate transporta pana la 2.670 kg.
Accesul in compartimentul de marfa a fost imbunatatit. Pentru versiunile de apatament mediu si lung, usa culisanta laterala permite o deschidere de incarcare de 1,3 m latime si 1,8 m inaltime, facilitand manipularea europaletilor (LH2/ LH3). Spatiul interior este suficient pentru asezarea a doi europaleti, unul langa celalalt. Optional, se poate comanda un sistem de siguranta pentru a impiedica alunecarea incarcaturii in interiorul compartimentului. Vizual, Volkswagen Crafter nu are nimic in comun cu predecesorul lui. Linii marcante, faruri verticale cu geam clar si benzi laterale de protectie sunt elementele ce caracterizeaza noua generatie si creeaza o impresie vizuala puternica.
Prin lansarea acestui nou model, Volkswagen Autovehicule Comerciale dispune de gama completa de vehicule de ultima generatie. Noul Crafter reprezinta continuarea unei campanii de innoire inceputa cu Transporter si continuata cu Caddy. Prin aceasta noua lansare Crafter deschide un nou capitol in istoria de 30 de ani a Volkswagen LT.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.