Intrarile nete de capital strain la Bursa de Valori si Rasdaq s-au dublat anul trecut, ajungand la 138,6 milioane de euro, rezultate din plasarea a 603,8 milioane de euro si retragerea a 465,2 milioane euro, valorile rulate fiind de trei ori mai mari
Intrarile nete de capital strain la Bursa de Valori si Rasdaq s-au dublat anul trecut, ajungand la 138,6 milioane de euro, rezultate din plasarea a 603,8 milioane de euro si retragerea a 465,2 milioane euro, valorile rulate fiind de trei ori mai mari in raport cu anul 2004, reiese din datele CNVM. Sumele aduse de investitorii straini in conturile companiilor de brokeraj au totalizat 2,18 miliarde de lei (603,8 milioane de euro), reprezentand o crestere de aproape 2,7 ori fata de anul 2004. In perioada ianuarie - decembrie 2005, nerezidenti au obtinut din lichidarea pozitiilor 1,68 miliarde de lei (465,2 milioane de euro), de 3,07 mai mult decat in anul anterior..
Plasamentele investitorilor straini au devansat iesirile in noua luni, in timp ce in trei luni (ianuarie, februarie si aprilie) s-a inregistrat deficit.
Retragerile nerezidentilor au ajuns in luna decembrie la 236,55 milioane de lei (64,75 milioane de euro), cu 34,6 milioane de lei sub nivelul intrarilor.
Pe ansamblul anului precedent, volumul cumpararilor realizate de straini a fost de 2,79 miliarde de lei (771,9 milioane de euro), iar sumele obtinute din vanzari au totalizat 2,18 miliarde de lei (604,45 milioane de euro).
Majoritatea transferurilor au fost derulate cu actiuni, operatiunile cu obligatiuni fiind de valori mai reduse.
In ultimii ani, fondurile straine de investitii au realizat plasamente consistente, determinand o crestere a lichiditatii bursiere, in conditiile in care ordinele de cumparare ale acestora sunt mult mai mari comparativ cu cele ale jucatorilor locali.
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a continuat si anul trecut evolutia ascendenta, atat sub aspectul lichiditatii (care a depasit de aproape patru ori valoarea din 2004), cat si la nivelul cotatiilor, capitalizarea ajungand la 15,3 miliarde de euro, in urcare cu peste 70%.
Cu toate acestea, decalajul fata de unele piete din regiune ramane destul de mare, Bursele din Polonia, Cehia si Ungaria inregistrand capitalizari de 74,7 miliarde de euro, 29,5 miliarde de euro, si, respectiv, 28 miliarde de euro. La Bursa de Valori, cele mai tranzactionate titluri au ramas cele emise de societatile din sectorul financiar-bancar (SIF, Banca Transilvania si BRD-Groupe Société Générale) si cele apartinand companiilor petroliere (Petrom si Rompetrol Rafinare).
Brokerii mentioneaza ca 2005 a fost "anul societatilor de investitii financiare", aceste actiuni consemnand o crestere spectaculoasa, in medie cu 175%.
Evolutia SIF a fost accelerata de majorarea pragului de detinere la capitalul acestor societati, de la 0,1%, la 1%, si de suma ridicata (3,75 miliarde de euro) pentru vanzarea BCR.
SIF au participatii cumulate ce reprezinta 30,1% din capitalul BCR.
Tranzactiile derulate la BVB au atins anul trecut valoarea de 7,8 miliarde de lei (circa 2,1 miliarde de euro), cele mai mari rulaje fiind inregistrate in lunile ianuarie si februarie si ultimul trimestru.
La Bursa Electronica Rasdaq, operatiunile s-au dublat comparativ cu nivelul inregistrat anul precedent atat sub aspectul numarului de transferuri, cat si dupa valoarea lichiditatii.
Valoarea tranzactiilor a totalizat 1,07 miliarde de lei, iar capitalizarea a ajuns la 8,2 miliarde de lei. La nivelul general al pietei, insa, preturile au scazut cu 1,1%.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.