Interventia de ieri a BNR pe piata monetara, unde a atras de la banci 1,8 miliarde lei in depozite cu scadenta la o luna cu o dobanda de 7,50%/an, a avut ca efect aprecierea leului.
"Bancile s-au grabit sa scape de euro pentru a-i plasa la BNR
Interventia de ieri a BNR pe piata monetara, unde a atras de la banci 1,8 miliarde lei in depozite cu scadenta la o luna cu o dobanda de 7,50%/an, a avut ca efect aprecierea leului.
"Bancile s-au grabit sa scape de euro pentru a-i plasa la BNR, iar intre oferta si cererea clientilor s-a mentinut echilibrul, explica evolutia de ieri a cursului un dealer bancar. Imi mentin parerea ca euro va inchide luna in jurul pragului de 3,62 lei".
Euro a deschis sedinta la valori apropiate de cele de acum doua zile, 3,6 - 3,6350 lei. Anuntul BNR privind licitatia de depozite la o luna a adus o crestere rapida a ofertei, euro coborand pana la 3,6130 - 3,6180 lei, ceea ce a facut cursul mediu sa scada de la 3,6324 la 3,6174 lei. In ultima parte a sedintei euro a revenit peste pragul de 3,62, cotatiile urcand la 3,6215 - 3,6245 lei.
Pe piata monetara dobanzile interbancare la o zi si o saptamana au urcat pana la 5 - 7%, fata de 1 - 3%, la inceputul saptamanii, in timp ce cele la un an erau cuprinse intre 5 si 7,42%.
Stabilitatea cursului monedei americane, care a fost stabilit la 3,9545 fata de 3,9538 lei, acum doua zile, in ciuda scaderii raportului euro/leu, este o consecinta a evolutiei paritatii euro/dolar pe pietele internationale.
Paritatea a fluctuat ieri intre 1,2234 si 1,2270 dolari, dupa ce ieri fusese depasit din nou pragul de 1,23 dolari, datorita publicarii indicelui german Ifo care a crescut la un maxim al ultimilor sase ani si a anuntului privind scaderea in decembrie cu 5,7% a cererilor de locuinte. Analistii considera ca investitorii sunt interesati sa isi regleze pozitiile, dupa scaderea rapida a dolarului din acest inceput de an.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.