Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si celelalte institutii implicate in procese de privatizare vor fi obligate sa stabileasca preturile de oferta in baza unor rapoarte de evaluare, a decis Guvernul in sedinta de saptamana trec
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si celelalte institutii implicate in procese de privatizare vor fi obligate sa stabileasca preturile de oferta in baza unor rapoarte de evaluare, a decis Guvernul in sedinta de saptamana trecuta. Potrivit modificarilor si completarilor aduse normelor de aplicare a ordonantei de urgenta 88/1997 si Legii 137/1997, institutia publica implicata in oferta de vanzare sau in prospectul de oferta publica are obligatia de a cere realizarea unui raport de evaluare pentru determinarea pretului, daca doua conditii sunt indeplinite cumulativ.
Conditiile sunt vanzarea actiunilor unei firme la care statul sau administratia locala detine cel putin 33% din titluri, respectiv existenta unui activ net contabil mai mare decat jumatate din activul total al firmei scoase la privatizare.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, noile prevederi sunt valabile si in cazul majorarii capitalului social al firmelor cu capital de stat si al filialelor acestora, prin aport in numerar sau in natura, precum si la cesiunea actiunilor detinute de firmele de stat la societati cu capital mixt.
In cazul in care nu se intocmeste un raport de evaluare de catre un evaluator autorizat, pretul de oferta va fi egal fie cu media cotatiilor inregistrate in ultimele 12 luni anterioare formularii ofertei (pentru firmele cotate si tranzactionate pe o piata reglementata), fie cu valoarea calculata de institutia publica respectiva printr-un raport de evaluare simplificat, in baza datelor furnizate de firma.
Poate fi propus un pret de oferta inferior valorii nominale a actiunilor doar daca activul net contabil al firmei este mai mic decat capitalul social subscris si daca oferta institutiei publice avand ca pret valoarea nominala a titlurilor nu s-a soldat cu incheierea unui contract de vanzare-cumparare.
Firmele sunt obligate sa asigure evaluatorilor autorizati accesul la datele si informatiile necesare pentru intocmirea raportului.
Procedurile de privatizare si vanzarile de active aflate in curs de desfasurare la data intrarii in vigoare a hotararii de Guvern vor continua potrivit reglementarilor in vigoare la data declansarii lor, cu recunoasterea valabilitatii modului de determinare a pretului de oferta.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.