""Cred ca nu am ajuns la varsta confesiunilor""
Dupa aproape o jumatate de secol petrecuta in lumina reflectoarelor continua sa dea viata unor roluri memorabile. O putem vedea jucand zilele acestea pe scena Nationalului bucurestean in piesa ""Dulc
""Cred ca nu am ajuns la varsta confesiunilor"" Dupa aproape o jumatate de secol petrecuta in lumina reflectoarelor continua sa dea viata unor roluri memorabile. O putem vedea jucand zilele acestea pe scena Nationalului bucurestean in piesa ""Dulcea pasare a tineretii"". Actrita Adela Marculescu implineste astazi 67 de ani. ""Mereu, cand se apropie ziua mea de nastere ii multumesc mamei pentru ca a ales o astfel de zi... Nu suntem numai in preajma Noului An, ci mai exista si Craciunul... de trei ori inceput de viata noua. Totdeauna mi-a placut sa am in jur, in aceasta zi, oameni dragi. Este mereu ca o binecuvantare. Chestia cu anii nu o simt, si nici nu vreau. Niciodata nu le-am tinut contabilitatea. Varsta o ai in suflet, nu in oase. Toate aniversarile au avut ceva aparte. Dar a existat una foarte speciala, foarte trista. Cu multi ani in urma, la 21 decembrie, tata a intrat in coma. Si eu aveam casa plina de musafiri. Mai apropiati sau mai putin apropiati. Cred ca a fost cel mai grozav «rol» de bucurie si bunastare «jucat» vreodata de mine. Nu contabilizez nici anii, nici altceva. Doar dorinta de a fi mai bucuroasa si mai indragita, in primul rand. Apoi vine aprecierea din partea celorlalti. Ma gandesc acum ca anii ce au trecut mi-au adus multe satisfactii. Profesional, am putut sa joc mult si am avut roluri variate. Mi-am putut dovedi, daca mai era nevoie, ca prima mea dragoste, teatrul, a ramas vie. In viata am facut ce mi-a placut: teatru. Ma intreb daca regret ceva si-mi pun intrebarea doar pentru ca voi ma starniti. Regret orice rol pe care nu l-am jucat. Iar in viata... prea multe si, din pacate, nu mai pot intoarce roata sa nu mai repet «micile» greseli facute. La urma urmelor, acum, privind in urma, imi dau seama ca erau mici. Dar uneori cu atat mai dureroase. Si, cu toate astea, n-as schimba prea multe. Nu ma pot plange ca viata m-a nedreptatit. Si-apoi sunt credincioasa. Nu intreb, nu cer socoteala. Dar, daca ar fi sa dau roata inapoi, ca meserie as alege tot teatrul, bineinteles. Am visat la asta de cand eram mica de tot. Am suit pe scena adevarata la sapte ani, dar cu ani inainte dadeam spectacole in curtea casei, admirata de vecini, prieteni si familie. Si totusi n-as putea spune care a fost momentul hotarator pentru meseria mea. Un lucru stiu: dialogul m-a fascinat din primele zile de la nastere. Zi si noapte as fi plans (de aici poate aplecarea mea spre tragedie). Rasuna nu numai casa, ci si strada de ma auzeau toti ofiterii de la regimentul din Aiud. Dar astazi, cea mai mare dorinta a mea este sanatatea, ca sa-mi pot face meseria. Vedeti totusi ce inseamna trecerea anilor... Cu ani in urma gandeam altfel. Un rol nou, o dorinta implininta imi dadea sanatate. Imi derulez in minte ultimul an si-mi spun: am reusit. «Dulcea pasare a tineretii» este o izbanda pentru mine. Realizez acum ca de-a lungul anilor am primit multe sfaturi si le-am urmat. Exista unul pe care pot spune ca l-am primit pentru viata, o data cu laptele mamei: onestitatea. Fata de tine si fata de altii. Fata de scena si fata de spectatori. Si cred ca se simte asta in tot ce fac. Nu contabilizez nimic, repet. Dar totusi ma uit in oglinda. Si ma vad asa cum sunt. Vreau sa-mi vad numai sufletul. Nu mint si nu-mi plac minciunile. Nu lingusesc si nu-mi plac linguselile. Sunt un foarte bun si aspru critic al meu, chiar daca uneori sar peste cal... Dar nu va speriati, imi revin repede!"" SENTIMENT
""Regret orice rol pe care nu l-am jucat. Iar in viata... prea multe si, din pacate, nu mai pot intoarce roata sa nu mai repet «micile» greseli facute..."" - Adela Marculescu, actrita
Despre autor:
