Primul-ministru chinez, Wen Jiabao, si-a inceput ieri o vizita de patru zile in Franta, in scopul relansarii relatiilor economice dintre cele doua tari, si ca raspuns la vizita fostului premier francez, Jean-Pierre Raffarin, la Beijing, din luna apri
Primul-ministru chinez, Wen Jiabao, si-a inceput ieri o vizita de patru zile in Franta, in scopul relansarii relatiilor economice dintre cele doua tari, si ca raspuns la vizita fostului premier francez, Jean-Pierre Raffarin, la Beijing, din luna aprilie.
Dosarul vizitei cuprinde, potrivit surselor occidentale, dezvoltarea cooperarii in domeniul aeronauticii si al energiei nucleare civile. Vizita lui Jibao va debuta la Toulouse, la sediul marelui constructor de avioane european, Airbus. Conform declaratiilor oficialilor chinezi, in timpul vizitei, primul-ministru Jiabao urmeaza sa anunte o comanda extrem de importanta pentru Airbus, comanda estimata de presa europeana la peste 120 de aparate Airbus A320. Desi aceasta oferta poate parea impresionanta, statul francez are asteptari mult mai mari dinspre sectorul nuclear.
China si-a anuntat inca de multa vreme intentia de a construi patru centrale nucleare in sudul si estul tarii, insa pana acum nu au fost inregistrate progrese prea mari in negocieri. Or, Parisul spera ca aceasta vizita a diplomatului chinez sa se finalizeze prin semnarea unui accord definitiv in acest sens. Daca ar obtine un astfel de contract, grupul francez Areva, aflat in concurenta cu anglo-americanul Westinhouse si cu rusul AtomStroyExport, ar avea de castigat mai bine de 8 miliarde de dolari.
Cu putin timp inaintea inceperii vizitei, o sursa chineza anuntase o posibila amanare a deciziei pentru primul semestru din 2006. "Este putin probabil ca discutiile sa se incheie pana la sfarsitul acestui an, dupa cum fusese prevazut, si asta datorita divergentelor asupra pretului si tehnologiei", declara Chen Hua, director al China National Nuclear Corporation (CNNC). Un alt sector luat in discutie in cadrul acestei vizite dominate in exclusivitate de obiective economice va fi cel feroviar. Dupa ce constructorul german Siemens a castigat luna trecuta, cu ocazia vizitei presedintelui chinez, Hu Jintao, un contract care prevede livrarea a 60 de trenuri de mare viteza, ce vor deservi in special ruta Beijing-Shanghai, Parisul nu mai poate spera prea curand la livrari de acelasi tip. Wen Jiabao a anuntat insa semnarea unui acord de 150 de milioane de euro, cu finantare franceza, pentru semnalizarea si electrificarea unei noi linii ferate de mare viteza. Dupa vizitarea Frantei, Wen Jiabao isi va continua turneul diplomatic in Slovacia, Republica Ceha si Portugalia.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.