Gica Popescu si-a incheiat ieri campania electorala sustinuta in toata tara in ultimele trei saptamani si care a avut ca scop convingerea oamenilor de fotbal ca la alegerile de luni, pentru sefia FRF, el merita voturile delegatilor. In afara unui pro
Gica Popescu si-a incheiat ieri campania electorala sustinuta in toata tara in ultimele trei saptamani si care a avut ca scop convingerea oamenilor de fotbal ca la alegerile de luni, pentru sefia FRF, el merita voturile delegatilor. In afara unui program foarte bine pus la punct, Popescu a venit cu o noua promisiune in fata electoratului. Fiind acuzat ca este marioneta fratilor Becali, alaturi de care a facut afaceri in ultimii ani, fostul international sI-a luat un angajament neobisnuit. "In cazul in care castig alegerile, imi depun demisia in alb, iar in momentul in care cineva vine sI dovedeste ca am favorizat pe cineva, indiferent de nume, eu plec a doua zi din federatie", a promis Popescu. El a precizat ca in aceasta campanie electorala a reusit sa stea de vorba cu multi oameni din fotbalul romanesc, sa le cunoasca problemele si sa le faca cunoscut programul sau. Apoi a trecut la atac impotriva actualului sef, Mircea Sandu. "Nu mi se pare normal ca si-a facut campanie doar in orasele mari, acolo unde este sigur ca va primi voturile. Este o greseala care il va costa la alegerile de luni, fiindca eu am vorbit cu mult mai multi oameni, iar daca fiecare va vota asa cum l-am simtit eu, castig fara probleme", a spus Popescu. Fostul capitan al Barcelonei a acuzat angajatii federatiei si pentru sumele imense de bani castigate gratie calificarilor pe banda rulanta obtinute de "Generatia de aur". "Daca s-ar face un control, s-ar vedea ca sefii au castigat bani mai multi decat jucatorii. Noi ii meritam, pentru ca am luptat pe teren pentru ei, dar unii au obtinut niste castiguri imense fara sa faca nimc", a acuzat Gica Popescu. El s-a referit si la organizarea dezastruoasa a meciului amical cu Nigeria. "M-a sunat Stoicikov din Bulgaria (n.r. fostul mare international bulgar, coleg cu Popescu la Barcelona, in prezent selectioner al reprezentativei bulgare) si mi-a zis ca a auzit de circul care a fost cu Nigeria. Am ajuns de rasul lumii", a comentat "Baciul". Popescu a criticat si cooptarea lui Ionut Lupescu in echipa lui Mircea Sandu. "Cand am vazut ca se tocmeste ca la piata, am renuntat sa-i mai fac vreo oferta lui Ionut. Eu am crezut ca merge alaturi de mine pentru ca avem aceleasi convingeri, dar cand am vazut ca el sta sa cantareasca ofertele, l-am exclus din organigrama mea. Oricum, nu mi se pare normal ca Lupescu sa intre in echipa lui Mircea Sandu, pentru ca el are un program propriu, dupa care a anuntat ca va conduce. In aceasta campanie au fost in lupta doua programe, al meu si brosura lui Sandu, iar daca ar castiga Nasul, federatia ar fi condusa dupa programul lui Lupescu, care nici nu a fost facut public", a mai spus Popescu, declarandu-se convins ca luni va fi ales ca noul presedinte al FRF. In final, Gica Popescu a precizat ca ieri dimineata a fost la FRF, unde a pus la punct ultimele detalii ale scrutinului de luni. Astfel, s-a convenit sa fie patru cabine vot, buletine de vot cu holograma, pentru a nu putea fi falsificate, si alegerea celor cinci membri ai comisiei care va numara voturile cu acordul ambilor candidati. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.