Constat cu stupoare ca liderii Aliantei DA sunt stupefiati de decizia Curtii Constitutionale cu privire la regulamentul celor doua Camere ale Parlamentului. Nici nu stiu ce sa ma ingrijoreze mai mult: faptul ca o institutie numita, nu aleasa, e menit
Constat cu stupoare ca liderii Aliantei DA sunt stupefiati de decizia Curtii Constitutionale cu privire la regulamentul celor doua Camere ale Parlamentului. Nici nu stiu ce sa ma ingrijoreze mai mult: faptul ca o institutie numita, nu aleasa, e menita sa fie un soi de arbitru suprem in stat, deasupra oricarei alteia votate de milioane de cetateni, sau acela ca o suma de politicieni meniti sa ne conduca n-au deloc aerul ca se asteptau la acest inevitabil rezultat. Daca nu au presimtit ceva atat de elementar previzibil, cum sa credem ca vor prevedea evenimente cu mult mai incerte intr-o lume cu adevarat complicata, cum e cea in care traim?
Asta ma aduce la a remarca un paradox al vietii politice romanesti. Sub diferitele sale masti, partidul fondat de dl Iliescu nu a considerat niciodata ca ar putea pierde alegerile pentru ca nu a considerat niciodata ca opozitia democratica ar avea vreo relevanta. Ajunge sa le priviti chipurile acum, sau sa le ascultati tonul plin de dispret, acumuland epitete apocaliptice si metafore batjocoritoare, gandite anume pentru a infatisa natiei ratacite imaginea unei non-puteri, incompetente si subrede prin definitie. Asa au procedat si in 1996-2000, cand au sfarsit prin a transmite intregii societati mesajul dupa care prima guvernare cu adevarat democratica de dupa 50 de ani e doar un episod trecator si zadarnic, o clipa de nebunie in care, in absenta stapanilor, niste neaveniti au ajuns sa ocupe locul ce le revenea doar lor - competentii, inteligentii, impertinentii - in fruntea statului. Cu toate acestea, ca o furnica odioasa, egoista si schizoida, vechii si mai noii nomenclaturisti si-au pregatit mereu hibernarea in ilegalitate. Au parazitat justitia, au infiltrat adanc serviciile de informatii, si-au asigurat controlul asupra unor vaste sectoare din economie, si-au protejat universitatile, pe cat de private, pe-atat de autonome, si-au plasat fidelii in administratia centrala si locala, in banci, in posturi cheie din judete, in Academie, si-au fabricat pana si institute de (pseudo)-cercetare, intr-o remarcabila operatie de damage-control la scara nationala. Cand presedintele Constantinescu a atras atentia, la inceputul mandatului sau, asupra acestui fapt, s-a ales doar cu ironii si atacuri mai mult sau mai putin piezise.
Dimpotriva, partidele din opozitia democratica, nepasatoare si simpatice ca greierele din fabula, nu par pregatite nici sa castige, nici sa piarda puterea. Drept care sunt nu doar indignati - ceea ce e legitim - ci si surprinsi - ceea ce e pueril - in fata recentei decizii a Curtii Constitutionale. I-as intreba acum pe liderii Aliantei - tocmai fiindca actuala guvernare a fost votata pentru a demantela retelele de influenta pe care se sprijina oligarhia PSD, si are datoria sa le demanteleze spre binele nostru comun - ce nu putea fi prevazut din cate se intampla acum? N-au priceput, cand erau in opozitie, ca, asa cum sunt constituite - din persoane care, intr-o majoritate consistenta, isi datoreaza cariera si reputatia pactului cu PSD (si adesea, in amonte, celui cu securitatea) - Curtea Constitutionala sau Consiliul Superior al Magistraturii vor apara sistemul oligarhic din toate puterile? Nu se putea prevedea ca sindicatele, care au stat cuminti-cumincioare vreme de patru ani sub tirul batjocoritor al Arogantei Sale, se vor napusti sa se defuleze impotriva unui guvern ceva mai putin populist? Nu stiau ca dominatia PSD si PRM in judete o sa-i incurce de mai mare jalea? Stiau ca nu au majoritatea in Parlament, si totusi n-au stiut ca refuzul trufas al lui Basescu de a incheia vreun acord politic pentru turul II ii expune unei majoritati parlamentare inca dominate de PSD?
Nu cred ca e vreo taina pentru vreunul dintre romani, de la vladica la opinca - nici macar pentru cei care s-au facut ca nu observa - ca Traian Basescu sufera, cum scria Dorin Tudoran, nu de rau de mare, ci de rau de uscat. Ba, daca ma iau dupa analiza de presa de curand devenita publica, presedintele are in juru-i o intreaga echipa care face tot ce poate pentru a-i intretine si exacerba umorile schimbatoare. Tocmai Alianta sa n-o fi stiut? Surprinsi de fiecare data, ca greierasul de toamna gri, cand de cerbicia cu care PSD isi apara fiecare privilegiu, cand de entuziasmul cu care presedintele seamana zazanie in Coalitie, liderii DA reactioneaza afectiv, nu politic. Si iar o sa vina iarna mizerabila...


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.