Subfinantarea cronica, calitatea educatiei si descentralizarea sistemului de invatamant preuniversitar sunt doar cateva dintre problemele grave cu care se confrunta invatamantul romanesc, a afirmat ministrul Mircea Miclea in cel mai recent Raport anual asupra calitatii sistemului national de invatamant, document pe care l-a inaintat ieri Parlamentului. Conform legii, ministrul Educatiei si Cercetarii trebuie sa inainteze Parlamentului raportul anual asupra starii sistemului national de invatamant pana la data de 15 octombrie, concomitent fiind prezentate directiile si prioritatile de dezvoltare a invatamantului preuniversitar si superior. In contextul unei noi legislaturi, raportul are si o importanta dimensiune politica si isi propune evaluarea, dupa noua luni, dintr-o perspectiva obiectiva, a modului de aplicare a programului de guvernare in domeniul educatiei.
Documentul reprezinta o analiza detaliata pe baza unui sistem national de indicatori ai educatiei, elaborat conform sistemelor folosite in intreaga Europa.
aE timpul sa ne vedem pe noi insine prin aceiasi indicatori prin care ne vad altii pe noi si ne compara, in sistemul international", a subliniat Miclea.
Potrivit documentului, in timp ce media europeana a finantarii educatiei reprezinta 5,22 la suta din PIB, iar in cazul noilor state membre este chiar de 5,31 la suta, in Romania aceasta cota nu a depasit 4 la suta.

Mai mult, chiar si in anii in care s-a raportat alocarea unor sume de peste 4 la suta din PIB, acest fapt se datora in realitate includerii in bugetul destinat educatiei atat a garantiilor nefolosite la credite externe cat si a resurselor proprii pe care le-ar putea obtine unitatile de invatamant si care erau mult supraevaluate, fapt care a facut ca pe exercitiul bugetar sa avem, in realitate, mereu sub 4 la suta din PIB.
"Fara o finantare la nivelul de 5 la suta din PIB, sistemul national de invatamant nu mai poate face nici un pas inainte", sustine ministrul Mircea Miclea.
Sistemul de invatamant romanesc este la nivel mediu sau sub media OECD, iar rezultatele exceptionale ale olimpicilor romani se datoreaza in mare masura calitatilor personale si nu performantelor sistemului, iar in aceasta situatie devine necesara implementarea mecanismelor de asigurare a calitatii la nivel de sistem si la nivel de institutie.
aRamane sa decidem daca avem maturitatea investirii in educatie, asa cum o fac toate tarile europene sau daca ne vom pune sperantele in geniul olimpicilor sau in apostolatul profesorilor, platind mai tarziu costurile imense ale unei astfel de decizii", a declarat Mircea Miclea.
Potrivit Raportului, procesul de descentralizare trebuie continuat, iar toate deciziile importante privind personalul si executia bugetara trebuie sa ajunga la nivelul scolii si apoi la cel al consiliului local.