Cercul vicios sau din nou despre reforma clasei politice

Profesoara batrana si pedanta, as incepe reformarea clasei politice cu ortografia si ortoepia, chiar daca s-ar putea sa n-am o prea mare sustinere in mase. Totusi, cum buna-cuviinta n-ar trebui sa lipseasca din definitia politicianului, exprimarea decenta si corecta, umorul fara conotatii obscene si gestica fara scobit in nas ar fi preferabile, ma gandesc, exploziilor de mitocanie agramata care, din cand in cand, ne izbesc de pe micile ecrane drept in moalele capului.
Lasand gluma de-o parte, parerea mea - am dreptul si eu, nu doar dl Vacaroiu, la o parere - e ca nu putem vorbi de reforma inlocuind pur si simplu persoane de care ne-am plictisit cu altele care ne amuza. E nevoie de criterii clare si de mijloace sistematice pentru a construi un sistem institutionalizat de triere a politicienilor astfel incat acestia sa devina mai performanti in beneficiul comun decat in beneficiul propriu.
Institutiile care, in prima instanta, decid sa promoveze sau nu un june aspirant la o cariera politica sunt partidele. Ca si Parlamentul, ele sunt cam antipatice opiniei publice, parte din vina lor, parte datorita masivei propagande contra "partidelor burgheze", care a inviat din morti imediat dupa revolutie si e destul de voioasa si azi. Asa antipatice cum sunt partidele, nu exista totusi democratie fara ele, cum nu exista democratie fara parlament.
Principalele partide s-au (re)constituit precipitat indata dupa revolutie si si-au definit din mers statutul, structurile de putere si filozofia implicita a recrutarii de aderenti. In focul confruntarilor, principiul "prinde ce poti" si criteriile cantitative au dominat masiv de ambele parti ale baricadei. Or, partidele ar trebui sa aiba cele dintai forta de a refuza ascensiunea unor personaje suspecte si santajabile, masurand nu numai zelul la lipit afise sau banii de care dispune un politician, ci si valoarea lui adaugata: e un bun administrator sau un "debater" plin de verva, stie sa conceapa proiecte viabile sau e un excelent executant, are o viziune politica clar conturata de la care nu e dispus sa abdice sau e macar un oportunist de talent. Cand PSD a decis ca Vanghelie e candidatul care il reprezinta in fata bucurestenilor, PSD si-a dat masura intreaga a lipsei sale dramatice de criterii. Actuala majoritate a cedat pe ici, pe colo, presiunilor venite din societatea civila, eliminand cativa candidati mai deocheati, dar nu pare sa dispuna, in locul acestora, de mari performeri sau de mari caractere, utilizand de preferinta mediocritati confortabile.
Principala piedica in instituirea unui regim de selectie exigenta a politicienilor e anchilozarea retelelor de putere create si consolidate in interiorul partidelor. Destructurarea din interior a acestor mecanisme formale si mai ales informale cere un efort formidabil si arareori sortit unui succes deplin. Cum nici legislatia, nici electoratul nu sunt favorabile partidelor noi, ar trebui ca reforma clasei politice sa se realizeze prin reformarea celor existente, ceea ce e un fel de cvadratura a cercului.
Votul uninominal e o solutie, dar o solutie disperata cumva, in masura in care transfera povara responsabilitatii pentru selectie de la partide la electorat. Or, asta presupune un alt fel de informare a electoratului decat cea practicata indeobste la noi, si vointa noastra comuna - societate civila, media si mediu politic - de a aduce la indemana fiecarui cetatean criterii clare de competenta si de performanta a politicienilor. Am vazut cu totii in 2000 ce se poate intampla cand un personaj e votat fiindca e "haios".
Conditia prealabila a unei corecte informari a cetatenilor este ca liderii de opinie sa stie ei insisi ce inseamna un om politic competent. S-ar parea insa ca singurul criteriu pe care acestia il aplica implicit, dar sistematic, este acela al popularitatii, ceea ce inseamna pur si simplu ca liderii de opinie renunta la orice leadership si se aseaza, cum se spunea pe vremuri, "in coada maselor". De aici si frazele obositor de repetitive despre competenta ca politician a dlui Iliescu. Elogierea fara noima a fostului "presedinte permanent" transmite un mesaj clar: cel mai competent om politic e cel care reuseste sa creeze si sa domine cea mai puternica retea de putere - nu cel care serveste cel mai bine interesul national.
Eugen Ionescu scria odata ca orice cerc pe care il mangai prea des devine vicios.

---

Despre autor: