China a trimis doi oameni in spatiu, ieri, la bordul navetei Shenzhou VI, la numai doi ani dupa ce a reusit primul sau zbor spatial, relateaza Mediafax. Decolarea rachetei Longue Marche 2F, transmisa in direct de televiziunea nationala chineza, a avu
China a trimis doi oameni in spatiu, ieri, la bordul navetei Shenzhou VI, la numai doi ani dupa ce a reusit primul sau zbor spatial, relateaza Mediafax. Decolarea rachetei Longue Marche 2F, transmisa in direct de televiziunea nationala chineza, a avut loc la ora 01:00 GMT, de la baza spatiala din Jiuquan, la aproximativ 1000 de kilometri vest de Beijing. Shenzhou (naveta divina n.r.) VI, care trebuie sa efectueze o misiune de cinci zile in spatiu, a fost plasata pe orbita la 21 de minute dupa decolare. La putin timp dupa aceea, zborul a fost calificat drept un succes de catre prim-ministrul chinez, Wen Jiabao. "Este un succes complet, lumea intreaga a putut vedea succesul zborului cu oameni la bord al Shenzhou VI", a declarat Wen, intr-un discurs transmis in direct de televiziunea locala de la baza spatiala din Jiuquan. "Reusita acestui zbor uman intra in istoria glorioasa a poporului chinez", a adaugat premierul. Imediat dupa plasarea in orbita, un responsabil al zborului, Chen Pingde, a fost primul care a anuntat ca lansarea a "reusit". Cei doi taikonauti, Fei Junlong, in varsta de 40 de ani si Nie Haisheng, in varsta de 41 de ani, au urcat la bordul navetei la ora 22:40 GMT, marti. La cateva minute dupa decolare, ei dadeau din maini spre una din camerele de luat vederi instalate la bordul navetei, pentru a semnala ca totul merge bine. "Ma simt bine", a declarat la ora 09.15 Fei Junlong, propozitie pe care a repetat-o de cateva ori. Inainte de plecare, ei au fost salutati de prim-ministru, prezent pe baza din Jiuquan alaturi de alti inalti responsabili ai partidului comunist, pentru a asista la decolarea navetei.
"Mergeti sa demonstrati inca o data ca poporul chinez are vointa, increderea si capacitatea de a progresa fara oprire pe culmile stiintei", a declarat premierul. Presedintele Hu Jintao a asistat la lansare de la centrul de control din Beijing.
Aceasta lansare vine la doar doi ani de la succesul primului zbor spatial cu oameni la bord chinez. Prin trimiterea in spatiu a colonelului Yang Liwei, la 15 octombrie 2003, China a devenit cea de-a treia tara care a efectuat un astfel de zbor, la 42 de ani dupa URSS si Statele Unite. Misiunea navetei Shenzhou VI, in timpul careia cei doi taikonauti vor efectua experimente stiintifice, confirma ambitiile mari ale Chinei in ceea ce priveste cucerirea spatiului. Pentru urmatoarea etapa, cu Shenzhou VII, probabil in anul 2007, chinezii pregatesc iesiri in spatiu. Obiectivul principal al Chinei este sa dispuna de o statie spatiala, iar pana in anul 2017 sa trimita o naveta pentru explorarea Lunii. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.