Ministrul roman al Afacerilor Externe Mihai-Razvan Ungureanu a inaugurat ieri noul Consulat General al Romaniei la Rostov pe Don. Cu aceasta ocazie, seful diplomatiei romane s-a declarat increzator in destinul european al Federatiei Ruse.
Ministrul roman al Afacerilor Externe Mihai-Razvan Ungureanu a inaugurat ieri noul Consulat General al Romaniei la Rostov pe Don. Cu aceasta ocazie, seful diplomatiei romane s-a declarat increzator in destinul european al Federatiei Ruse.
In viziunea ministrului Ungureanu acest consulat este pentru locuitorii din regiune "un alt drum, poate mai scurt catre Uniunea Europeana". Mihai-Razvan Ungureanu a apreciat ca deschiderea acestui consulat este un prim pas spre restabilirea unor relatii economice de anvergura cu Rusia. Inaltul oficial roman a precizat ca se doreste ca in doi ani sa fie deschise alte trei consulate ale Romaniei in Federatia Rusa, in partea siberiana si in zona Uralului.
Tot ieri, ministrul roman de Externe a participat la lucrarile unui forum de afaceri romano-rus care a avut loc la Rostov, la care au participat 12 oameni de afaceri din Romania. Mihai-Razvan Ungureanu a apreciat ca aceasta manifestare constituie un semn al schimbarii de continut in politica externa, economica si strategica a Romaniei in relatia cu Federatia Rusa. Oficialul roman a subliniat ca vizita sa in regiune este un gest cu insemnatate deopotriva politica si economica. In cursul zilei de azi, ministrul Ungureanu urmeaza sa se intalneasca cu omologul sau Serghei Lavrov si cu Patriarhul Aleksei al II-lea. In randurile urmatoare redam opiniile fata de relatia cu Romania ale reprezentantului MAE de la Moscova, Mihail Kamanin - pentru maine urmand sa va prezentam ce vrea si ce ar trebui sa vrea Romania de la Rusia.
Ce puteti spune despre vizita in Rusia a ministrului roman al Afacerilor Externe?
Discutiile pe care ministrul Mihai Ungureanu le va avea cu omologul sau rus, Serghei Lavrov, vor deveni o etapa importanta a dialogului politic si a eforturilor comune de consolidare a pozitivului acumulat in ultimii ani in relatiile dintre tarile noastre.
O data cu semnarea, in 2003, a tratatului interstatal de prietenie si colaborare a fost asezata o baza solida pentru dezvoltarea legaturilor ruso-romane in multe domenii. In actuala etapa, consideram deosebit de importanta transpunerea in practica a intelegerilor la nivel inalt realizate cu prilejul vizitei intreprinse in Rusia, in februarie anul curent, de presedintele Romaniei, Traian Basescu. Pornim de la faptul ca vizita ministrului roman va imprima, in acest sens, impulsuri suplimentare.
Cum abordeaza partea rusa dezvoltarea relatiilor bilaterale cu Romania?
Confirmam disponibilitatea de a construi dialogul cu Romania pe baza de pragmatism si tinand cont de interesele reciproce. Speram ca statutul Romaniei de tara membra NATO si procesul ei de integrare in UE nu vor influenta negativ nivelul ridicat atins de relatiile politice, perspectivele dezvoltarii colaborarii comerciale si economice.
Cum puteti caracteriza colaborarea ruso-romana in diferite regiuni ale Europei?
Dezvoltarea relatiilor cu Romania constituie un factor important al consolidarii stabilitatii in zona Marii Negre, a regiunii est-europene, in general a continentului european. In acest context, intentionam sa analizam modalitatile de abordare a cailor de reglementare a conflictelor regionale, inclusiv din Transnistria, Kosovo. Desfasuram o colaborare buna in cadrul Organizatiei de Colaborare a Marii Negre (CEMN) si a Grupului militar de actiune rapida din Marea Neagra. Partea rusa spera ca relatiile de buna intelegere dintre tarile noastre, in special in perioada presedintiei romane la CEMN, incepand din noiembrie 2005 pana in aprilie 2006, pot fi o premisa importanta pentru impulsionarea activitatii organizatiei. Contam pe o analiza productiva a problemelor de combatere a amenintarii teroriste si a proliferarii armelor de distrugere in masa.
Pe ce alte directii este partea rusa dispusa sa colaboreze cu Romania pe plan international?
Partea rusa intentioneaza sa-si expuna punctul de vedere privind situatia din Orientul Mijlociu, din Balcani, din domeniul asigurarii securitatii internationale, a stabilitatii strategice. Suntem gata sa intreprindem cu Romania demersuri comune de combatere a terorismului international si a extremismului. Rusia va continua colaborarea cu Romania ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, in interesul consolidarii acestei organizatii, a rolului ei in sistemul relatiilor internationale, a cresterii autoritatii Consiliului de Securitate.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.

9AM recomanda:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook

TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?

Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.

Sau
Aboneaza-te prin