Dan Lungu a parasit plutonul "tinerilor promitatori", fiind deja un scriitor important, ale carui carti au trecut, dupa cum era si firesc, de granitele Romaniei. Sociolog de profesie, prozatorul a publicat si lucrari stiintifice ("Constructia identit
Dan Lungu a parasit plutonul "tinerilor promitatori", fiind deja un scriitor important, ale carui carti au trecut, dupa cum era si firesc, de granitele Romaniei. Sociolog de profesie, prozatorul a publicat si lucrari stiintifice ("Constructia identitatii intr-o societate totalitara. O cercetare sociologica asupra scriitorilor", in 2003 sau "Incursiuni in sociologia artelor", in 2004), facandu-si, cu constiinciozitate, meseria de profesor la catedra Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi. Citindu-i poeziile, piesele de teatru dar, mai ales, povestirile scurte si romanul, nu esti tentat sa te intrebi cine are intaietate: omul de stiinta sau artistul Dan Lungu? Si asta pentru ca literatura lui este spontana, jucausa, "curata", in orice caz, ferita de fixismul si de fixatiile unui cercetator stiintific care se apuca, din curiozitate, de literatura.
Scriitorul iesean nu lasa impresia ca ar vedea in fictiune o prelungire a zonei sterile a laboratorului, populata cu subiecti de studiu si cu esantioane reprezentative. El ia, atat in volumele sale de proza scurta ("Cheta la flegma", "Proza cu amanuntul"), cat si in romanul "Raiul gainilor", personajele asa cum sunt. Dan Lungu vede in mahala copii care se joaca printre gunoaie, vorbesc colorat si exploreaza lumea din jur, luand mizeria ca pe ceva firesc, si nu grupuri sociale afectate de saracie si de urbanizarea fortata de dupa razboi. Desigur, efectele comunismului si ale tranzitiei asupra oamenilor se observa mereu in fundal, insa ele reprezinta decorul, punctul de plecare si nu miza prozelor lui Dan Lungu. Iar interesul pentru caz, pentru exceptional, creativitatea lingvistica uimitoare si puterea de a inventa viata, lasand cititorului impresia inselatoare ca se afla in fata unui geam prin care se vede realitatea sunt, fara doar si poate, atributele unui artist certat, din principiu, cu insectarul si cu teoretizarile plictisitoare.
Si in "Baieti de gasca" (Editura Polirom, 2005, cu o prefata de Luminita Marcu) Dan Lungu insira o colectie de proze scurte in care banalul cotidian, fanteziile copilariei, limbajul argotic, inventivitatea unor adolescenti rebeli, faptul divers tragic sau amuzant sunt principalii actanti. In ciuda unui sentiment de anxietate sociala, in fata saraciei, a degradarii umane, a coruptiei, pe care il imprima si celelalte volume de povestiri, lumea lui Dan Lungu nu este niciodata pe de-a-ntregul derizorie, lipsita de speranta si sordida. Personajele, desi multe ridicole sau vulgare, nu sunt simple marionete care bantuie, fara identitate, prin tranzitie. Intotdeauna apare un detaliu umanizant, fie ca este un gest, o nuanta a limbajului sau o gaura in ciorap, care proiecteaza chiar si figurile secundare intr-o lumina tridimensionala. In plus, Dan Lungu nu este deloc un scriitor sumbru si pesimist. Unele texte sunt pastile comice construite pe scenarii clasice: un barbat se trezeste, dimineata, intr-un pat strain, fara sa-si mai aminteasca nimic din seara precedenta, si afla ca a promis ca se va insura cu un transsexual. In unele proze exista un fapt exceptional, care este dezvaluit pe parcurs: o fetita vorbeste cu un sopron pe care-l deseneaza in timpul conversatiei, o fata fara maini primeste vizita unei prietene din copilarie. In altele nu se intampla nimic: un barbat ajunge mai devreme acasa, de la serviciu, si se intalneste cu sotia sa. Si intr-un caz, si-n celalalt, textele sunt memorabile, dincolo de ceea ce istorisesc.
Reteta unei povestiri reusite nu este, prin urmare, pentru Dan Lungu, surprinderea unui subiect de senzatie sau exploatarea narativa a problemelor unor oameni simpli, ci redarea vietii, prin detaliile ei cele mai comune. "Da-mi pace, is transpirata!", ii spune sotia agasata barbatului ajuns acasa mai devreme, si acest amanunt ocupa, brusc, punctul central, in locul intrigii care lipseste. Desigur, cititorul poate specula asupra motivelor pe care atitudinea femeii le-ar ascunde si poate aseza cuplul in ce lumina isi doreste. Insa, dincolo de "barfirea" personajelor, ceea ce conteaza este senzatia ca ele au trecut prin fata ta.
Ceea ce ar putea deranja, totusi, este impresia ca Dan Lungu isi reia propriul retetar prozastic, care functioneaza excelent, dar care, de la primul volum de povestiri, nu s-a schimbat prea mult. In al doilea rand, unele experimente le-am mai vazut ("Baieti de gasca", cea mai intinsa povestire a colectiei, se apropie, atat prin explorarea argoului, cat si prin tema "alcoolul si muzica ne fac sa uitam de comunism", de "Muzici si faze" a lui Ovidiu Verdes), unele gag-uri le-am mai auzit. Pe de alta parte, vocea lui Dan Lungu s-a limpezit, iar stilul sau are consistenta. Si, poate, o asemenea carte intr-adevar matura este un punct de tranzitie important spre viitor.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.