Radacinile crestin-musulmane ale Europei?

Odata cu decizia oficiala si irevocabila a deschiderii negocierilor de aderare a Turciei la UE, Europa a mai transmis un mesaj: prin extinderea geografica, structura radacinilor spirituale pana acum crestine se modifica prin adaugirea unuia dintre cele mai importante spatii traditionale ale lumii islamice.
De acum inainte, la modul formal, este recunoscuta o realitate demografica devenita de decenii parte integranta a unora dintre societatile occidentale (Germania, Franta, Olanda, Marea Britanie, Belgia), acolo unde comunitatile turce sunt stabile si in continua dezvoltare, bine integrate si recunoscute ca atare. Si este vorba nu despre comunitati minuscule, ci despre grupuri masive de populatie, aflate deja acum la a doua generatie, numarand milioane de membri, cei care sunt avangarda de reprezentare, daca putem spune astfel, a populatiei Turciei, despre care se estimeaza ca va ajunge la aproximativ 100 de milioane de locuitori in jurul anului 2050.
Despre implicatiile politice si economice ale aderarii Turciei la UE s-a scris enorm, pro si contra, cu argumente multiple, intr-o dezbatere deosebit de incinsa motivata poate, in fundal, de lipsa unor estimari complete asupra modalitatilor de atenuare a socului real, cel al compatibilizarii criteriilor spirituale si, prin extensie, a celor morale si de comportament social. Aici s-a putea sa fie marea problema, provocare majora pentru ambele spatii, crestin si musulman, aflate intr-un moment al schimbarilor majore si iesirilor din tipare. Cat de violenta si rapida va fi aceasta miscare, nimeni nu poate sa prevada, iar asta naste intrebari.
Prima este data, strict tehnic, de reamintirea unui document lasat acum de izbeliste ca "neactual", Constitutia Europeana, cea in care, initial, trebuia sa se faca vorbire despre Europa crestina, intr-o incercare limpede de delimitare a frontierelor spirituale care sa faca greu de presupus miscari ca acesta de acum inspre Turcia. Dupa tratative indelungi si certuri subterane infocate, au avut castig de cauza cei care au propus formula vaga a radacinilor crestine, stiindu-se ca, ulterior, devenea posibil orice altoi. De acum inainte, formularea cel putin a unei viziuni bilaterale, crestine si musulmane, ar fi obligatorie. Dar ce vor zice bisericile crestine din Europa, desigur favorabile ecumenismului, insa intr-atat de dechise incat sa accepte chiar aceasta coabitare?
Intrebari teoretice si filosofice doar la un nivel, pentru ca urmeaza sa se afle raspunsul populatiei Turciei la fenomene care-si urmeaza voios drumul in statele acum membre UE: deja realizata completa depenalizare a homosexualitatii, mariajele si coabitarile "libere" recunoscute legal, posibilitatea adoptiei legale de copii, dezbaterea deschisa (si legiferarea in cateva tari) asupra euthanasiei....adica tot atatea aspecte revolutionar-novatoare in raport cu care biserica catolica a ramas ferm pe niste pozitii stravechi, in timp ce tari traditional catolice precum Spania, au dat drumul, brutal, tuturor zagazurilor a ceea ce unii denumesc "prejudecati istorice". Ce va face Turcia?
Pe de alta parte, nu trebuie uitat faptul ca in comunitatile turce deja stabilite de decenii in Occident, regulile comportamentului dictat de credinta islamica sunt intr-atat de puternice incat sa fi generat in Franta anilor trecuti marea dezbatere asupra "valului islamic", mergandu-se pana la interzicerea acestuia (impreuna cu portul tuturor simbolurilor religioase vizibile) in scoli. Dar Turcia va deveni o tara membra UE, iar dispozitii de acest gen ar putea sa fie considerate drept comportament direct discriminatoriu, penalizat de lege. Este extrem de posibil ca Turciei sa i se adauge, cel putin in aceasta prima etapa previzibila, un al doilea stat musulman, Croatia, pe lista de asteptare mai fiind si altele, acum cu argumente majore in argumentatia lor pentru deschiderea viitoare a negocierilor de aderare. Admiterea Turciei anunta disponibilitatea, cel putin teoretica si potentiala, a inaintarii pe calea stabilirii unor relatii de "parteneriat privilegiat" cu alte tari din bazinule Marii Mediterane, cu Israelul in primul rand, apoi cu Marocul, fiind evocate mai apoi Egiptul sau Libia. Dar teoria jocului poate fi infranta relativ rapid de argumentele realitatii, poate, cum spun unii analisti, de un referendum francez care sa anuleze decizia UE privind Turcia, sau de activarea clauzei de intrerupere unilaterala a negocierilor de catre UE sau chiar de Turcia. Se anunta deschiderea unei dezbateri majore in care avem privilegiul de a fi interesanti pentru ca suntem, din nou, la grantia de sisteme. Ne-o face oare bine?

---

Despre autor: