Miruna Vlada este una dintre "fetele rele" descinse recent in poezia noastra tanara. O autoare tipica pentru trend-ul de sensibilitate al asa-zisei generatii 2000. Primul ei volum, "Poeme extrauterine" (Editura Paralela 45, 2004), a fost nominalizat
Miruna Vlada este una dintre "fetele rele" descinse recent in poezia noastra tanara. O autoare tipica pentru trend-ul de sensibilitate al asa-zisei generatii 2000. Primul ei volum, "Poeme extrauterine" (Editura Paralela 45, 2004), a fost nominalizat la Premiile revistei "Romania literara" si la Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania.
Greu de spus, totusi, cata poezie autentica si cat exhibitionism imatur intra in compozitia acestor poeme intens obsesionale. Textele cuprind mai tot inventarul de provocari cu care junii poeti biografisti de azi (cei mai vocali dintre ei) incearca sa-si socheze cititorii tot mai blazati: obscenitate blasfemiatorie, violenta isterica si furie sado-masochista, profanare scatologica "trash", atitudine crancena. Trait paroxistic, la limita, poemul devine un soi de sport extrem, iar poezia - direct proportionala cu emisia de adrenalina.
Problema e ca excesul de agresivitate hormonala esueaza adesea in previzibil si monotonie. Una dintre artele poetice ale Mirunei Vlada ar putea fi urmatoarea: "fiecare poem e ultimul/ fiecare vers e penultimul/ o poeta buna trebuie sa excite/ nu sa recite/ sa linga cornee/ nu sa priveasca la stele" ("Casnicia unui soarece cu tigrul"). Naiv, dar sa trecem. Urmeaza, in acelasi poem, cateva versuri in care exercitiul provocarii frizeaza voit penibilul: "naivitatea lui Dumnezeu e ca o capsuna pur si simplu// te intreb si ma inrosesc/ cand te mananca sexul/ inseamna ca vrei sau ca simti?". Clamand sententios "obsesia tine loc de sex si de sange" si "fata de liceu de astazi nu mai este/ fata de pension a veacului trecut/ fata de liceu de astazi/ este o nimfomana" ("XXX"), foarte tanara poeta isi flageleaza inclinatia catre sofisticare morbida si crizele de identitate prin etalarea triumfatoare a mizeriei fiziologice, prin elogiul infra-umanului, prin identificarea cu cele mai degradate materii, obiecte si vietuitoare. Rafinamentul estetic decadent e supus la socuri electrice si la transfuzii cu vulgaritate. Toate ideile si sentimentele inalte ("masculine"?) sunt maculate, trecute prin viscere, "vomitate" si "excretate", iar interioritatea apare umilita de sexul dictatorial. Frustrarea, razbunarea, viciul autodistructiv, dementa lucida irump prin toti porii poemelor, ca intr-un exercitiu terapeutic atent regizat. Insolenta celor mai agresivi dintre avangardisti (vezi jurnalul poetic din sectiunea "Pa e o boala" sau "odele" din final) e reciclata in cadrul unui neo-expresionism negru, psihedelic, via Angela Marinescu (care semneaza si prezentarea de pe coperta a patra). Efectele sunt insa adeseori discutabile. Iata cateva exemple, culese oarecum la intamplare: "daca ti-as zgaria pielea capului/ ar tasni sperma si tus/ (...)/ mainile tale, idei preconcepute/ imi framanta vaginul ca pe o carne de mici/ (...)/ ti-am dovedit pentru ultima oara sper/ ca plansul in pieptul meu e o masturbare" ("5augustcostinesti"); "Am vomitat niste cranii ca niste nuci. Umbra penisului tau e o picatura portocalie de sperma. Ca sa vad mai bine imi umplu vezica si uterul cu vin rosu. Vlada este domnisoara de onoare a unei tarfe. Cu gura cascata astept" ("Paralelism"). Din acest univers delirant al abjectiei nu lipsesc insa insulele de puternica poezie halucinatorie: "da. un gandac negru si lucios semana cu mine. incerca sa-mi manance degetele de la picioare. dupa ce l-am strivit toata podeaua s-a innegrit. vedeam in oglinda o femeie insarcinata bocind. talpile mi s-au lipit una de alta. da. sufletul meu s-a umplut de par negru si aspru" ("Iubitilor, lasati-ma sa epatez"). Combinatiile de planuri textuale si jocurile de masti sunt ingenioase. Ceea ce ii lipseste Mirunei Vlada (sau ceea ce refuza) este stiinta dozajului. Supradoza pare, deocamdata, mult mai excitanta...
In prefata cartii, Octavian Soviany considera ca "poeta rescrie in limbajul liricii apocaliptice a promotiei 2000 mitul artistul blestemat", teatralizandu-si cu ostentatie biografia si trairile viscerale. Prefatatorul are, pana la un punct, dreptate si atunci cand vorbeste despre o tehnica secventiala care - pe urmele lui Bacovia - "mizeaza pe disonanta, si nu pe armonie, pe rupturile sintactice si semantice". Numai ca, de aici incolo, orice comparatie devine posibila - si deci irelevanta.
Volumul de debut al Mirunei Vlada e un "avorton" expresiv si patetic, simptomatic, pe undeva, pentru fizionomia celei mai noi promotii poetice. Nu ne ramane decat sa speram ca in urmatoarele carti poezia nu va mai muri atat de des strangulata cu cordonul ombilical al unui exhibitionism de gust indoielnic.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.