Istoric si multilateral

Istoric de meserie, Ovidiu Pecican (n. 8 ianuarie 1959) e mai cunoscut pentru alte ocupatiuni ale sale, mai vizibile: scriitor (prozator), eseist, gazetar, realizator de emisiuni radio, moderator sau "intervenant" in dezbateri pe teme diverse, mai ales la Cluj, unde traieste (preda la Facultatea de Studii europene a Universitatii Babes-Bolyai - din nastere fiind aradean), dar si in alte centre culturale ardelenesti si din toata tara. Multilateral, cu atentie distributiva si curiozitate nelimitata, expansiv si jovial, are acel tip de energie caracteristica intelectualului de opinie, care simte nevoia sa se exprime pe temele cele mai fierbinti ale zilei.
Pe de alta parte, febrilitatea cu care intervine in spatiul public il impinge si la oarecari inconsecvente: structuralmente un liberal postmodern, s-a lasat uneori furat de moda postcomunista a limbajului "substantialist" al speculatiilor pe teme de identitate comunitara; europenist si "globalizant", a marsat la mici proiecte regionaliste excesiv de "transilvane"; curajos in afirmarea unor opinii rationale si rationaliste, se rataceste apoi in panseuri catastrofice sau se aliniaza negativismelor emise de partenerii de discutie (ca in volumul-dialog "Vorbind", 2004, semnat in trei, alaturi de Gheorghe Grigurcu si Laszlo Alexandru). Inconsecvente amendabile in sine, dar relevante pentru psihologia artista si boema a - altfel - istoricului, profesorului, cercetatorului, intelectualului umanist despre care vorbeam.
Mobilitatea sa expresiva e responsabila pentru numarul mare si divers de carti publicate: studii de istorie - "Troia, Venetia, Roma" (1998), "Lumea lui Simion Dascalu" (tot 1998), "Arpadieni, angevini, romani" (2001), "Realitati imaginate si fictiuni adevarate in evul mediu romanesc" (2002), "Trecutul istoric si omul evului mediu" (2002), "Hasdeenii. O odisee a receptarii" (2003), "Originile istorice ale regionalismului romanesc" (2003), "B.P. Hasdeu istoric" (2004); "europenistica" (domeniul sau de predare la universitate) - "Europa, o idee in mers" (1997), "Romania si Uniunea Europeana" (2000 - ultimele doua, cu mai multe versiuni ulterioare), "Acasa inseamna Europa" (2003); proza - "Eu si maimuta mea" (roman, 1990), "Darul acestei veri" (proza scurta, 2001), "Zilele si noptile dupa-amiezei" (tot proza scurta, 2005); comentarii literare - "Rebel fara pauza" (2004); si alte volume editate, ingrijite, traduse, scrise in colaborare etc. etc.
O prezenta - vasazica - publica si "textuala" (daca se poate spune asa) mai mult decat sesizanta. Pentru a completa portretul, iata cea mai recenta carte a lui Ovidiu Pecican, istoricul: "Sange si trandafiri. Cultura ero(t)ica in epoca stefaniana" (Editura Cartier, 2005). O reteta foarte caracteristica: istorie si istorie a mentalitatilor; studiu "traditional" si interpretare novatoare, chiar nonconformista; eroism si erotism (conform jocului de cuvinte din titlu), adica - pe de o parte - prelungire a cercetarii marilor figuri si a marilor evenimente ale trecutului, dar si - pe de alta - mutare de accent asupra "micii istorii", pe filiera "Scolii de la Annales", ba chiar asupra "istoriei din budoar", nu fara legatura cu noile "consumisme" de pe piata culturala a zilelor noastre. Multiplicitate de perspective, de modele de analiza si de straturi interpretative care oglindeste - nu-i asa? - cu buna fidelitate personalitatea diversa si dinamica a autorului.
Cartea e o culegere de articole si studii mai vechi si mai noi consacrate de Ovidiu Pecican figurii si epocii lui Stefan cel Mare. Comunicarea de date si documente noi nemaifiind posibila, autorul face interpretare, sinteza, (re)construieste imagini sau analizeaza texte si alte obiecte din perioada respectiva, extragand de peste tot informatii si semnificatii pe care apoi le articuleaza in propriile sale scenarii. Subiectele parcurg o scala larga, de la tabloul de ansamblu al "epocii stefaniene" si pana la hermeneutica unei "creatii lirice" pastrate sub forma unor... imagini pictate pe cahlele (sobele) dintr-o "casa a domniei" din Suceava, in spatele careia e imaginata existenta unui text literar! Metodologia - ni se spune - e omologata in studiul epocilor vechi. Cele mai interesante studii din carte sunt cel de sinteza inaugurala, "Epoca stefaniana (1457-1504)" si cele dinspre final, in care obiectivul se muta asupra "Literaturii erotice in Moldova lui Stefan cel Mare" sau asupra "Doamnelor lui Stefan cel Mare".
Din punct de vedere stilistic, merita observat ca, alaturi de alti istorici afirmati in ultimele decenii, dupa 1989 sau putin inainte, Ovidiu Pecican scrie fara sa se mai lase contaminat de vechea retorica arhaizanta a disciplinei, care face astazi greu suportabile la lectura opuri fundamentale, in frunte cu ale lui Nicolae Iorga. Ici si colo se mai vad urme ("infaptuirile culturale" - p. 15, in loc de "realizarile..."; estimarea cutarei situatii e "anevoioasa" - p. 34, in loc de "dificila", "riscanta" sau altfel...), dar scriitura ramane preponderent neologistica, actuala, "curata".
Si inca o legatura intre istoricul si scriitorul Pecican: cine vrea sa vada cat de mare e disponibilitatea sa pe linie demitizanta, cat de departe poate ajunge, are la dispozitie textul burlesc "Monarhul" din "Zilele si noptile dupa-amiezei" (Editura Hartmann, 2005, p. 66-67), unde ideea de regalitate (y compris "stefaniana"), subversiunea parodica si sexualitatea tratata ironic se impletesc armonios...

---

Despre autor: