Pretul oferit pentru actiunile Bancii Comerciale Romane (BCR) va reprezenta 90% din grila de evaluare pentru departajarea competitorilor care participa la privatizarea institutiei de credit. Potrivit Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statulu
Pretul oferit pentru actiunile Bancii Comerciale Romane (BCR) va reprezenta 90% din grila de evaluare pentru departajarea competitorilor care participa la privatizarea institutiei de credit. Potrivit Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), 10% din punctaj va tine cont de criteriile tehnice. Decizia a fost adoptata in sedinta comisiei de privatizare a BCR desfasurata pe 19 septembrie si condusa de ministrul Finantelor Publice, Sebastian Vladescu. Comunicatul AVAS precizeaza faptul ca membrii comisiei de privatizare au considerat ca prin stabilirea acestor ponderi s-a dat un semnal clar privind scopul urmarit de stat, respectiv obtinerea unui pret cat mai mare, si a fost asigurata obiectivitatea procesului de selectie. Pe baza grilei de punctaj aprobata vor fi analizate ofertele angajante care trebuie depuse cel mai tarziu la 17 octombrie 2005 si vor fi selectati doi investitori cu care se vor derula negocieri in vederea finalizarii documentelor tranzactiei. Cei doi finalisti vor inainta oferte financiare imbunatatite, respectiv cu valori mai mari decat cele precizate in prima etapa. Castigatorul procesului de privatizare va fi declarat ofertantul care va oferi in a doua etapa cel mai mare pret pentru pachetul de actiuni scos la vanzare. In cursa pentru preluarea BCR au ramas Fortis, Banco Comercial Portugues, Banca Nationala a Greciei, Banca Intesa, Deutsche Bank AG, Erste Bank AG, Dexia, KBC si BNP Paribas. Investitorii pot alege sa preia fie un pachet de 50% plus o actiune la BCR, fie o participatie de 61,88%. AVAS este principalul actionar al BCR, cu 36,88% din capital, dupa ce a vandut anul trecut un pachet de 25% plus doua actiuni catre BERD si divizia de investitii in sectorul privat a Bancii Mondiale, International Finance Corporation, pentru 222 de milioane de dolari. (A.G.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.