Strategia puterii seamana acum cu cea a unui razboi de gherila, in care se folosesc orice mijloace pentru o victorie cat de mica. Ieri, intentionat sau nu, au fost chemati la Palatul Victoria toti liderii partidelor parlamentare, intre care se numara
Strategia puterii seamana acum cu cea a unui razboi de gherila, in care se folosesc orice mijloace pentru o victorie cat de mica. Ieri, intentionat sau nu, au fost chemati la Palatul Victoria toti liderii partidelor parlamentare, intre care se numarau, intamplator sau nu, toti posibilii presedinti de sedinta ai Camerei, cu exceptia liberalului Dan Radu Rusanu.
Lasat de Nastase la prezidiu, Rusanu a condus linistit sedinta in care s-a dezbatut motiunea PRM. In momentul in care motiunea a fost respinsa mai erau doar zece minute pana la pauza de pranz, insa Rusanu a inceput sa zambeasca si a propus trecerea la discutarea Regulamentului.
Stupoare printre pesedisti, insa pana la urma s-a trezit din amorteala cel mai apropiat de prezidiu, Victor Ponta, care a sarit si a cerut discutii pe procedura, eternul procedeu de tergiversare. Rusanu i-a cerut initial sa se intoarca in banca, insa pana la urma i-a acordat un minut. "Mi-ar trebui vreo 12 minute", i-a replicat Ponta, cu ochii pe ceas. In final, intrucat numai de regulament nu vorbea, Ponta a trebuit sa-i lase locul la tribuna Monei Musca, care a propus limitarea timpilor de dezbatere la regulament. Indignat, Ponta revine si ameninta ca paraseste postul de secretar de sedinta, lucru pe care il si face. Valeriu Zgonea se repede si el la microfon, desi nu i se daduse voie: "Domnule presedinte, pe proceduri sunteti obligati sa ne dati cuvantul". "Nu sunt. Pastrati-va calmul", replica Rusanu, care rade in continuare. Zgonea continua cu protestele, insa acestea se intrerup brusc in momentul in care Rusanu ii taie microfonul.
Deja sala era in fierbere, iar in jurul tribunei erau vreo 10 pesedisti furiosi vociferand si cerand sa ia cuvantul. In restul plenului, mai toti deputatii erau in picioare si schimbau "amabilitati", Radu Podgoreanu si Ioan Oltean ajungand chiar sa se imbranceasca.
Zgonea ajunge iar la tribuna, insa Rusanu, din nou, nu-i da voie sa vorbeasca pentru ca deja singurul secretar al Camerei ramas, Gheorghe Albu, numara voturile la propunerea Monei Musca. Rusanu anunta si rezultatul - "140 voturi pentru, restul se abtin".
Desi sedinta se incheia, acelasi Ponta se strecoara inca o data la tribuna: "Mai, trebuie sa-mi dati cuvantul un minut". "Ati vorbit cu premierul Tariceanu sa ne invite ca sa ne intindeti o capcana. Sa va fie rusine", vocifereaza el.
Totusi, tanarul pesedist iese foarte calm din sala de sedinte, desi poate fi penalizat ca si-a parasit postul de secretar, mai ales ca nu e prima oara. Motivul? "Bine ca am plecat, ca altfel mi-o luam", dezvaluie Ponta, facand referire la sefii pe care deja i-a sunat sa se intoarca pentru ca sa nu ne mai "prosteasca astia".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.