Sub un titlu de pamflet arghezian - "Baroane!" -, Mircea Cartarescu si-a strans de curand in volum editorialele publicate in paginile unui cunoscut cotidian national, debutand astfel in calitate de comentator politic. Faptul ar putea sa contrarieze,
Sub un titlu de pamflet arghezian - "Baroane!" -, Mircea Cartarescu si-a strans de curand in volum editorialele publicate in paginile unui cunoscut cotidian national, debutand astfel in calitate de comentator politic. Faptul ar putea sa contrarieze, mai ales ca - autorul insusi o spune intr-un cuvant introductiv - ideologicul si politicul nu au fost niciodata partea lui forte. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca multi l-au acuzat in trecut, printre laude, ca ar fi un autor "narcisist", "evazionist", "indiferent fata de social" si asa mai departe... Lucrurile par a se fi schimbat intrucatva de cand, intr-un talk show al lui Marius Tuca, moderatorul l-a intrebat pe Traian Basescu daca l-a citit pe Mircea Cartarescu, primind un stupefiant raspuns negativ. Ulterior, Cartarescu a aparut intr-un spot electoral al lui Basescu, iar viitorul presedinte a declarat ca ar fi citit (marinar, de...) epopeea "Levantul", vazand in autorul cartii un posibil consilier... Bref: dupa ce in anii '80 a fost "consacrat" la varf de criticul Nicolae Manolescu (intre altii), apoi in anii '90 de editorul Gabriel Liiceanu, a urmat consacrarea mediatica prin... moderatorul Marius Tuca-Show. Fiecare perioada cu liderii ei de opinie!
Cu ceva timp in urma, Tuca i-a oferit autorului o rubrica si independenta editoriala, iar Cartarescu a intrat cu pasiune in rol, dezvaluindu-si fata civica. Volumul rezultat il prezinta sub acest aspect. Desigur, Cartarescu nu este, nici nu pretinde a fi un pamfletar de calibrul lui Tudor Arghezi, dupa cum nici "baronul" la care face in mod ironic referinta nu e - din fericire! - Manfred von Killinger, ci Adrian Nastase sau cutare potentat local. In al doilea rand, scriitorul nu e ceea ce se cheama un "analist politic". Textele sale trebuie citite in primul rand ca niste reactii la cald, ca niste atitudini civice - si polemice - subiective ale unui scriitor in agora. Ale unui mare scriitor roman (sa nu ne ferim de cuvinte) si ale unui liberal independent. Cartarescu nu face, aici, "literatura", nu brodeaza autist volute artistice superbe si gratuite: dimpotriva. Avem de-a face cu niste comentarii de atitudine vehemente si transante, pe teme grave si "fierbinti" (autorul stie foarte bine sa identifice marile teme ale actualitatii). Unii ar putea stramba din nas, ricanand: "uite, domnule, cum se prostitueaza ditamai scriitorul, ce nu face omul pentru bani si imagine", uitand ca multi intelectuali umanisti care se respecta au intrat de ani buni in agora presei politice... Cum s-ar zice: rau ca te implici, rau ca nu te implici! Altii se vor fi obisnuit, poate, cu un Cartarescu autor de capodopere somptuoase, deplangand coborarea in jos a luceafarului bland... Ei bine, nu: autorul "Levantului" si al "Nostalgiei" ne arata ce inseamna sa fii un scriitor profesionist total, unul care nu se rusineaza, de pilda, sa fie citit de publicul feminin mediu si sa aiba un succes la care nici un autor autohton nu mai visa. ("De ce iubim femeile" a fost vandut deja in 75.000 de exemplare - adevarat record postdecembrist in materie - devenind chiar... prima carte romaneasca piratata!) Ar fi asadar o eroare sa pretindem de la "Baroane!" mai mult decat isi propune sa fie. Pe de alta parte, trebuie sa recunoastem faptul ca, ajuns "pe culmile consacrarii", Cartarescu isi permite sa fie un intelectual public popular avand "la baza" capitalul de scriitor-fanion al generatiei sale si al perioadei postcomuniste.
Adevarul e ca multe dintre articolele politice ale lui Mircea Cartarescu au trecut ecranul, unele facand deja obiectul unor dezbateri. Energia si onestitatea opiniei se asociaza in cazul sau cu expresivitatea, claritatea si adecvarea discursului. Fie ca ataca problema crizei jurnalistilor din Irak, a anticipatelor ratate si a inundatiilor, a schimbarilor din PSD, a conflictului Tariceanu-Basescu ori a oribilei crime de la Taize, fie ca se refera la probleme de breasla cum ar fi falimentul Uniunii Scriitorilor, la mizeria morala a chermezelor literare de dinaintea lui 1989 sau la "deparazitarea lui Eminescu", la antisemitism, la stigmatizarea batranilor sau la reverberatiile "certei intelectualilor", comentatorul stie sa se faca intotdeauna interesant. Aversiunea sa fata de "baronii" politici sau culturali si fata de mentalitatea aferenta (aroganta, coruptie, impostura, reactionarism) asigura firul director al cartii. Subiectivitatea ramane punctul forte si, in acelasi timp, punctul sau vulnerabil. Impactul este insa garantat, ca si placerea lecturii.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.