Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins ieri cererea ministrului Justitiei de suspendare a procedurii de numire a judecatorilor la instanta suprema. Membrii CSM s-au prevalat de faptul ca procedura s-a declansat inainte de intrarea in v
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins ieri cererea ministrului Justitiei de suspendare a procedurii de numire a judecatorilor la instanta suprema. Membrii CSM s-au prevalat de faptul ca procedura s-a declansat inainte de intrarea in vigoare a pachetului de legi privind reforma Justitiei. Cu 15 voturi "pentru", doua voturi "impotriva" si o abtinere, CSM a respins cererea ministrului Monica Macovei (o solicitare similara fiind facuta si de Asociatia Sojust), trecandu-se la audierea celor 33 de judecatori candidati pentru cele sase locuri vacante la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ). Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a declarat, inca de la inceperea sedintei, ca a solicitat suspendarea procedurii de numire in functia de judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru ca CSM sa elaboreze criterii clare in acest sens. Macovei a apreciat ca numai in acest fel Justitia poate avea garantii ca judecatorii candidati sunt integri. In plus, ministrul Justitiei a solicitat ca la audieri sa fie prezent si un psiholog care sa poata da informatii cu privire la profilul candidatului.
Ministrul Justitiei a acuzat conflicte de interese
Macovei a adus in discutie si conflictul de interese in care se afla unii membri CSM, care fac parte, totodata, din conducerea instantei supreme. Conflictul mai vechi dintre Monica Macovei si vicepresedintele ICCJ, Lidia Barbulescu, a reizbucnit ieri, dupa ce Lidia Barbulescu a catalogat ca umilitoare prezenta psihologului la aceste audieri si a precizat ca, la nivelul Curtilor de Apel, candidatii sunt supusi unor teste medicale, care sunt suficiente. "De ce ceilalti care ocupa functii de demnitari nu sunt supusi unor astfel de examinari? Ce criterii a avut doamna ministru cand a facut numirile in functiile de conducere? Poate ne spune si noua, ca sa fim obiectivi." Barbulescu a adaugat ca nu exista nici un conflict de interese in cazul magistratilor care fac parte si din CSM, precizand: "Nu este posibil sa o dam tot timpul, cand avem chef, cu conflictul de interese ". Aceeasi pozitie a avut-o si vicepresedintele CSM, procurorul Draganescu, care a declarat ca, desi este de acord cu impunerea de noi criterii, acestea trebuie sa fie aplicate pentru mandatele urmatoare. Draganescu a adaugat, vizavi de conflictul de interese: "O sa se puna problema si daca ministrul Macovei nu este in conflict de interes, in cazul procurorilor de la PNA, unde ea propune, ea da avizul. Daca gasim incompatibilitati mai presus de lege, eu nu mai am nimic de comentat". Singurul sustinator vehement al solicitarii ministrului a fost un membru CSM, care a declarat ca singura modalitate prin care membrii CSM sunt pusi la adapost de criticile societatii civile este aceea de a stabili criterii si de ale aduce la cunostinta candidatilor. In plus, acesta a adaugat ca pana acum s-a votat in lipsa de criterii, fara a fi convins de capacitatea candicatilor, iar interviurile nu au fost pregatite pentru a conduce la un anumit scop, fiind mai mult formale. Magistratul a declarat ca, in conditiile in care solicitarea ministrului este respinsa, se va abtine de la vot.
CSM vrea doar declarativ criterii de evaluare
Majoritatea membrilor CSM a fost de acord ca trebuie sa existe criterii de evaluare pentru cei care promoveaza la ICCJ, insa a aratat ca procedura de numire a fost declansata la 18 iulie 2005, adica inainte de intrarea in vigoare a Legii 247/2005 privind reforma in justitie. Judecatoarea Angela Harastasanu, presedintele Curtii de Apel Brasov, a subliniat ca, potrivit articolului 39 al Legii privind statutul magistratului, criteriile de evaluare a magistratilor sunt in conformitate cu anexa legii, adica se iau in considerare fisele de evaluare anuale ale judecatorilor care se regasesc la dosarele lor. Si procurorul Nicolae Chiujdea, seful Parchetului sectorului 1 Bucuresti, afirma ca este necesara stabilirea criteriilor de selectie a magistratilor, insa a aratat ca cererile judecatorilor aflate pe masa CSM in sedinta de ieri au fost depuse conform legii vechi. Totodata, Chiujdea a subliniat ca procedura de numire a judecatorilor este "in curs, ca au avut loc audierile lor in Camera judecatorilor a CSM, ca s-au dat avizele pentru ei", iar ca acestia urmeaza a fi selectati pentru posturile vacante de la ICCJ. Lidia Barbulescu a mai declarat ca este necesar ca, pentru degrevarea judecatorilor de la ICCJ, sa fie numiti mai repede magistrati pentru posturile vacante, aratand ca sunt judecatori la Sectia de contecios administrativ "care intra de doua ori pe saptamana in sedinte cu cate o suta de dosare".
Macovei: "Sunteti platiti din bani publici"
In replica, Macovei a declarat ca volumul mare de munca a judecatorilor de la instante nu justifica "un rabat de la calitate", iar "necesitatea numirii la ICCJ pentru nevoia de a avea numar corespunzator de judecator nu este un argument". "Intrati si in trei complete pe saptamana, chiar si in cinci. Sunteti platiti din bani publici, la ICCJ sunt salarii foarte mari si se pleaca la ora noua acasa. Asta e adevarul". Vicepresedintele ICCJ, Lidia Barbulescu a incercat sa-i dea o replica Monicai Macovei. "Calitate nu inseamna sa fii sufocat, sa intri cu o suta de dosare", a spus ea, rugandu-i totodata pe colegii sai din CSM ca, la alegerea judecatorilor pentru instanta suprema, sa tina cont de specializarile acestora.
"Ei centreaza, ei dau cu capul!"
La aflarea rezultatului votului membrilor CSM, ministrul Justitiei a facut o remarca referitoare la conflictul de interese invocat de ea in privinta membrilor Consiliului: "Ei centreaza, ei dau cu capul!". Macovei a mai spus ca unii dintre membrii CSM si-au exprimat deja opinia la selectia facuta in cadrul institutiei pe care o conduc si ca votul lor in cadrul CSM nu ar mai fi unul valabil.
Presedintele CSM, Dan Lupascu, s-a declarat "nedumerit" de faptul ca solicitarea de suspendare a procedurii de numire a judecatorilor la ICCJ era transmisa de Ministerul Justitiei, dar nesemnata de ministru, ceea ce, in opinia acestuia, ar fi lasat loc interpretarii ca Executivul vrea suspendarea acestei proceduri. Ministrul Justitiei a semnat ieri cererea de suspendare a procedurii pe care a inaintat-o CSM. Totodata, Lupascu a subliniat ca incarcatura de dosare a ICCJ a scazut la 19.000 de la 74.000, "cate erau acum cateva luni". Acesta a recunoscut insa ca "punerea dosarelor din masina ICCJ si trimiterea lor la Curtile de Apel nu este o solutie".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.