Ucraina: optiunea Rusiei

Noi nu suntem presedintele Viktor Iuscenko si de aceea (spre deosebire de el) nu putem lasa Ucraina in plina criza politica, plecand pentru patru zile, in Statele Unite. Noua, am in vedere Rusia in general si clasa politica in particular, nu ne este indiferenta soarta Ucrainei si a poporului ei si, implicit, a poporului rus, dar si soarta puterii de la Kiev.
Fireste, noua ne este mai usor decat lui Viktor Iuscenko, deoarece pentru stabilirea tacticii si a strategiei in actuala criza politica din Ucraina nu trebuie sa ne sfatuim cu Washingtonul si, cu atat mai mult, sa primim aprobare pentru anumite cuvinte si actiuni. Punctul nostru de orientare il constituie interesele nationale ale Rusiei si ale popoarelor ei, care traiesc atat in interiorul granitelor statului, cat si in statele imediat invecinate. (...)
Dar nu avem nici un motiv pentru care sa ne prefacem ca Moscova (chiar dupa confuzia de anul trecut) nu trebuie sa angajeze propriul sau joc in viitoarea batalie pentru putere din Ucraina. Sau ca acest joc va conduce la o distribuire egala si obiectiva a oualelor in toate cosurile electorale. Ar fi o meschinarie. Avand macar in vedere interesele celor aproape, ba chiar peste 20 de milione de cetateni rusi care traiesc in Ucraina. Dar si o atitudine absolut gresita.
Desigur, cand te frigi cu ciorba, in Rusia se sufla apoi si in iaurt. Dar sper ca in acest caz nu se va intampla asa. In pofida gafelor de anul trecut, in pofida infrangerii in lupta de anul trecut pentru Ucraina, Moscova nu are dreptul de a ramane, acum, pasiva si neutra. Pentru ca, asa cum scriam anul trecut, a fost pierduta o batalie, dar nu si razboiul, a carui continuare va urma.
Si, intr-adevar, campania s-a reluat. Este timpul sa fie pregatite toate resursele de care dispune Rusia pentru victoria decisiva in aceasta campanie. Iar resursele astea sunt colosale. in peisajul electoral al comunitatii si elitei ucrainene, careia, oricum, ii revine ultimul cuvant, resursele ruse pemit Moscovei, daca va actiona cu cap, sa creeze la momentul potrivit si in locul potrivit acea contrapondere determinanta de forte care va aduce victoria unuia sau altuia dintre politicienii ucraineni. Problema e: pe cine trebuie pariat, fara a-i neglija, desigur, prin intermediul unei politici flexibile si diversificate, pe toti ceilalti? Fiecare trebuie sa creada ca Moscova este in spatele lui. Si doar Moscova si numai Moscova trebuie sa stie pe cine prefera, in cine va investi principala ei resursa de influenta obiectiva. Dar nu doar asa, ci cu garantie de restituire.
Raspunsul la intrebarea pe cine trebuie sa parieze Moscova reclama un oarecare spatiu de analiza, pentru ca acest articol este primul dintr-o serie consacrata acestei teme. In discutiile pe aceasta tema, involuntar se ridica doua chestiuni. Una, general politica - despre caracterul "revolutiei portocalii" din Ucraina. Alta concret-personala - despre actualul presedinte Viktor Iucsenko. Nu sunt intrebari simple.
Se pare ca au ramas foarte putin dintre cei care mai considera ca revolutia portocalie a fost cu adevarat o revolutie, mai ales o revolutie libera, democratica si spontana. Chiar experti si jurnalistii occidentali, ce descriau, cu zece luni in urma, evenimentele de la Kiev exclusiv ca un avant datator de libertate al maselor dornice de democratie, fara nici o jena pentru estimarile lor trecute, caracterizeaza astazi revolutia portocalie drept o lovitura de palat artistic pregatita, inspirata si sponsorizata din afara.
Ce rezulta de aici? Multe. Nu doar ca cei mai obiectivi si corecti experti si ziaristi s-au dovedit nu cei occidentali, ci rusi. Esential este ca "revolutia" care a fost, de fapt, o lovitura, a privat, fireste, actuala putere ucraineana de posibilitatea obiectiva, nu doar subiectiva, de a modifica in mod radical, nu doar forma regimului politic din Ucraina, dar si fundamentul ei econmic. Acapararea marilor proprietati a avut, desigur, loc. Reforma constitutionala, gandita, printre altele, de Kucima, s-a produs, la randul ei. Dar esenta politicii ucrainene nu a schimbat nici una, nici cealalta.
In plus, criza politica din Ucraina a delegitimitizat definitiv puterea prezidentiala a lui Viktor Iuscenko. Acum, politica sefului statului, legitimitatea ei mai bine zis, a fost desfiintata de insasi Iulia Timosenko - adevaratul steag si principalul motor al revolutiei portocalii si care, la plecare, a luat cu ea si drapelul portocaliu, si spiritul opozitiei revolutionare, si resusele ei de lider carismatic.
Iuscenko plus Timosenko egal victorie, egal increderea a macar jumatate din populatia Ucrainei. Iuscenko minus Timosenko inseamna deja infrangere, o lovitura fara revolutie, inseamna increderea a cel putin un sfert din electoratul ucrainean. Dar in ultima instanta, nu conteaza ce se crede astazi despre evenimentele de anul trecut. Viktor Iuscenko (cu sau fara Timosenko) a promovat in ultimele luni o asemenea linie menita sa-i pastreze imaginea si pozitia de cel mai puternic si responsabil politician al Ucrainei, atat in interiorul ei, cat si in exterior, ceea ce este foarte important pentru Rusia? Daca este sau nu asa vom analiza data viitoare, peste o saptamana.
Vitali Tretiakov, redactor-sef al publicatiei Politiceski Klass. Comentariul de mai sus a fost publicat de Rossiiskaia Gazeta si preluat de Agentia "Rusia la zi"

---

Despre autor: