Pentru un sejur la hotelurile de la munte veti plati de la 5 pana la 17 milioane de lei vechi, iar pretul unei vacante in locuri exotice ajunge pana la 2.500 de euro. Pana la vacanta de iarna mai sunt cateva luni, insa unii hotelieri si proprie

Pentru un sejur la hotelurile de la munte veti plati de la 5 pana la 17 milioane de lei vechi, iar pretul unei vacante in locuri exotice ajunge pana la 2.500 de euro.

Pana la vacanta de iarna mai sunt cateva luni, insa unii hotelieri si proprietari de pensiuni s-au grabit deja sa lanseze ofertele pentru Sarbatori. Operatorii spun ca anul acesta preturile la pachetele de Revelion din strainatate vor fi similare cu cele de anul trecut, iar in unele cazuri chiar mai mici. In schimb, tarifele pentru sejururile in statiunile montane din tara ar putea creste cu circa 5%. ""In octombrie vor avea loc cele doua burse de contractare pentru statiunile de tratament si pentru statiunile montane; atunci se vor discuta tarifele"", a declarat Iulian Andrei, presedintele Comisiei de turism intern din cadrul Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT). ""Dorim, la negocieri, ca cresterea sa nu depaseasca cinci procente, in termeni reali, dar nu vom accepta o majorare mai mare de 10%"", a mai spus Iulian Andrei. Majorarile se justifica, in mare parte, prin scumpirea utilitatilor, care aduc cheltuieli mai mari pentru unitatile de cazare.
LA MUNTE. Unii dintre proprietarii de pensiuni si hoteluri de la munte si-au facut deja planurile si se pregatesc sa le ofere turistilor tot ce e mai bun de Sarbatori. Cei cu mai multi bani in buzunar pot petrece Revelionul la un hotel de trei stele din Poiana Brasov, unde vor plati 17 milioane de lei vechi pentru un sejur de patru zile, cu pensiune completa si cu masa festiva incluse in pret. Pentru un sejur la Cota 1.200 din Predeal, cei care iubesc inaltimile vor trebui sa scoata din buzunar 300 de euro de persoana pentru patru nopti de cazare, cu pensiune completa si vin la discretie. La Busteni puteti petrece o minivacanta de iarna cu 5,4 milioane de lei vechi la un motel de doua stele, cu mic dejun inclus.
LA PENSIUNI. Nimic nu e parca mai frumos decat sarbatorile traditionale de iarna in satul romanesc, unde gazdele te imbie cu cozonaci si cu vin fiert, sarmalute, friptura si o gramada de alte bunatati, iar colindatorii canta sub fereastra! Un turist va plati intre 30 si 60 de euro pe zi la pensiunile brasovene din reteaua ANTREC, unde vor avea ocazia sa se bucure si de un picnic pe zapada.
Turistii dornici sa petreaca Anul Nou intr-un sat maramuresean vor plati in jur de 4,3-5 milioane de lei vechi pentru cinci nopti de cazare la pensiune, cu toate mesele incluse.

DESTINATII EXOTICE


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.