Poate cel mai valoros critic literar basarabean actual, Eugen Lungu a publicat catre finele anului trecut culegerea de eseuri "Raftul cu himere" (Intreprinderea Editorial-Poligrafica Stiinta, Chisinau, 2004).
Curios, e primul sau volum personal, aparut atunci cand implinea 55 de ani! Din prefata semnata de poetul si editorul Mircea V. Ciobanu aflam ca autorul s-a lasat cu greu impins de la spate, din motive de modestie exagerata. Aceeasi trasatura de caracter trebuie sa fie responsabila pentru neobisnuita automarginalizare a lui Eugen Lungu: ma gandesc in primul rand la absenta oricarei veleitati de afirmare in spatiul literar, editorial si publicistic de dincoace de Prut. Se multumeste sa scrie pentru gazete basarabene si nici acolo, la Chisinau, nu se inghesuie sa apara - bunaoara - in "Contrafort", revista cu cea mai buna difuzare in intregul spatiu romanesc.
Alta trasatura de portret - inainte de a vorbi despre "Raftul cu himere" - ar fi devotamentul pentru literatura nationala, inclusiv - ba chiar in primul rand - pentru cea regionala. In 1991 a alcatuit o foarte interesanta culegere cu "Poeti de pe vremea lui Eminescu" (reeditata in 1999), reconstituire a unui context de epoca mai bogat decat obisnuim sa ni-l amintim. Atentia la nuante, la filiatii, la - in genere - scriitorii minori indica un exeget cu larga cuprindere si cu acel soi de "bunatate" care le lipseste cronicarilor literari grabiti, criticilor transanti (necesari si ei, nimeni nu zice ca nu!). Cu atare disponibilitate, Eugen Lungu a alcatuit la mijlocul anilor '90 antologia "Portret de grup. O alta imagine a poeziei basarabene" (1995), articulare coerenta si foarte vizibila a "noului val" manifestat dincolo de Prut in anii de sfarsit ai imperiului sovietic si dupa prabusirea acestuia, in 1991, in nou-infiintata Republica Moldova. Cartea a circulat si dincoace de Prut, a fost comentata in presa culturala, a impus un fenomen: "postmodernismul" basarabean, sincronizat cu cel din Romania actuala. Coordonand operatiunea, modestul, automarginalizatul critic se dovedea deloc timid in materie de noutate, deschis, curajos in fond. Cum s-a mai aratat si atunci cand a lucrat la proiectul celor 12 volume consacrate "Literaturii din Basarabia in secolul XX", ampla selectie, pe genuri, coeditata de Stiinta, unde responsabil a fost Mircea V. Ciobanu (acelasi!), si de Arc, unde redactor-sef este chiar Eugen Lungu.
Pentru cine nu i-a putut urmari eseurile in revistele basarabene, "Raftul cu himere" e o revelatie. Textele din carte au un nivel remarcabil, au sarm, au rafinament. Asa cum probabil se vede mai greu pe fragmente, in articolele risipite in gazete, autorul se dezvaluie ca un foarte serios, dar si cumva-"rasfatat" exeget, sistematic in explorarea temelor pe care si le alege, insa inclinat mai degraba catre degustarea textelor decat catre constructia interpretativa. Isi alege cu placere subiectele si-si porneste glosele in planuri diverse, parca urmandu-si capriciile: uneori inventariaza date de istorie literara, mai ales pentru a pune in evidenta lucruri spectaculoase ori bizarerii, alteori face colaje din dictionare sau se abandoneaza conexiunilor comparatiste, sarind de la un autor la altul si de la o epoca la alta. Prima sectiune e preponderent tematista, autorul ocupandu-se de boema artistica, de prezentele... islamice in literatura romana sau de vechea mitologie creativa a absintului. In partea a doua a cartii, se concentreaza asupra genurilor biografice: memorii, jurnale, corespondenta - la Iacob Negruzzi, George Meniuc, Adrian Marino, Nicolae Manolescu (carora le adauga un portret cam generos facut colegului Mihai Cimpoi). In partea a treia, se ocupa de trasaturile literaturii basarabene: precaritatea speciei jurnalului in zona, cvasiabsenta criticii literare "pana in anii '60 ai secolului trecut" (p. 148 - dupa care prezinta figurile fondatoare ale lui Simion Cibotaru si Vasile Coroban), performanta cartii de acum cativa ani a lui Nicolae Leahu despre "Poezia generatiei '80" (prima scrisa de un critic basarabean care "incearca sa defineasca un amplu fenomen literar (...) la scara intregii natiuni" - p. 179). In sfarsit, secventa a patra reuneste mici eseuri divagante despre kitsch, intelectuali, lectura s.a.m.d. Cu un final pe cat de sever, pe atat de destins, de calm: exceptiile si exemplele care se pot invoca nu pot scoate literatura basarabeana de sub un verdict drastic, speranta ramanand in scriitorii tineri.
Care - de fapt - au si venit, dupa cum Eugen Lungu ne-a dovedit-o inca de acum un deceniu, prin "Portretul de grup" al junilor postmoderni. "Modestul" critic isi poate oricand revendica, secret-orgolios, meritul de a-i fi inteles si de a-i fi insotit.