Gimnasta Catalina Ponor, care se pregateste la Constanta dupa desfiintarea grupei de la Bucuresti a lotului olimpic, a declarat ieri, pentru Mediafax, ca se simte bine acasa, unde poate face ce vrea, respectand totusi programul de antrenament stabili
Gimnasta Catalina Ponor, care se pregateste la Constanta dupa desfiintarea grupei de la Bucuresti a lotului olimpic, a declarat ieri, pentru Mediafax, ca se simte bine acasa, unde poate face ce vrea, respectand totusi programul de antrenament stabilit cu tehnicianul Matei Stanei. Tripla campiona olimpica de la Atena efectueaza zilnic cate doua antrenamente, dimineata in Sala din cadrul Complexului Tomis si dupa-amiaza o sedinta cu caracter fizic. "Ma simt foarte bine acasa. Sunt inconjurata de familie, de toti cei care imi vor binele. Acest sistem cu pregatire centralizata a fost bun o perioada de timp. Eu ma simt foarte bine in aceste conditii, pregatindu-ma cu antrenorul Stanei. Acum pot sa fac ce vreau, dar, bineinteles, cu unele restrictii. De altfel am stabilit unele lucruri. Am un mic program pe care trebuie sa-l respect, ca sa pot sa-mi revin", a declarat Ponor. Gimnasta a adaugat ca vrea sa castige cel putin o medalie la CM. "Imi doresc sa cuceresc medalia de aur la barna la Campionatele Mondiale din acest an si o alta medalie indiferent de culoare in concursul de la sol. Ma pregatesc pentru Campionatele Nationale, unde cred eu ca pot sa castig fara probleme aurul la barna. Eu vreau sa demonstrez ca si fara pregatirea centralizata se poate lucra, se poate castiga si chiar obtine rezultate de exceptie", a spus Ponor. Matei Stanei a declarat ca este destul de dificil de recuperat perioada in care Ponor nu s-a antrenat corespunzator. "Eu ma aflu intr-o situatie delicata. Catalina nu a facut o pregatire asa cum ar fi trebuit dupa Olimpiada. Incerc sa o readuc la parametrii fizici specifici marii performante. A inceput sa lucreze si fara constrangeri deja a slabit un kilogram. Cred ca pregatirea centralizata este buna doar inainte de marile competitii. Mai ales pentru sportivele cu mare personalitate, asa cum este Catalina. Sportivele la aceasta varsta au nevoie de o mai mare libertate, au nevoie sa dea mai mult din proprie initiativa. De exemplu, eu i-am dat libertate Catalinei. I-am spus ca este profesionista si sa se comporte ca atare. De cand este acasa nu am auzit ca s-a dus la dicoteca sau mai stiu eu unde. Are un program si ne consultam permanent", a spus antrenorul. Stanei a adaugat ca Federatia Romana de Gimnastica a sprijinit clubul Farul, de cand s-a intors Catalina Ponor la Constanta. "Ne-a trimis barna noua, medicamente, absolut tot ce este necesar", a precizat Stanei. (R.Z.S.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.