La inceputul anilor '90, la Facultatea de Filologie a Universitatii din Cluj, cursul Eminescu a fost preluat de foarte tanara Ioana Bot, dupa disparitia prematura, atunci, in 1990, a Ioanei Em. Petrescu. Mult-admirata ca personalitate iradianta, de o
La inceputul anilor '90, la Facultatea de Filologie a Universitatii din Cluj, cursul Eminescu a fost preluat de foarte tanara Ioana Bot, dupa disparitia prematura, atunci, in 1990, a Ioanei Em. Petrescu. Mult-admirata ca personalitate iradianta, de o discreta eleganta, aceasta din urma (fiica lui Dimitrie Popovici, unul dintre marii profesori clujeni interbelici) era autoarea unei remarcabile carti consacrate "poetului national": "Eminescu. Modele cosmologice si viziune poetica" (1978). Din seriile succesive de studenti pe care-i atrasese catre exegeza eminesciana, eleva cea mai iubita si "discipolul" cel mai promitator se aratase a fi Ioana Bot. Dovedise deja ca poate duce lucrurile mai departe: sub indrumarea Ioanei Em. Petrescu, isi obtinuse licenta cu o lucrare despre "Eminescu si lirica romaneasca de azi" (publicata imediat dupa revolutie, in 1990), in care investiga influentele exercitate de opera marelui romantic asupra poeziei autohtone de dupa al doilea razboi mondial. Predandu-l de-atunci incoace (si) pe Eminescu, avea sa revina cu studii si eseuri varii, risipite in presa culturala sau in publicatii academice, cateva culese in "Tradarea cuvintelor" (1997), fara sa fi dat pana acum "sinteza" eminescologica la care va ajunge candva. Autorul "Luceafarului" a ramas pentru Ioana Bot o constanta.
Dar constanta unei activitati intelectuale cu orizont mult mai larg. Catre sfarsitul anilor '80, Ioana Bot facuse cronica literara saptamanala la revista "Tribuna", comentand literatura la zi. In partea a doua a anilor '90 si-a sustinut doctoratul cu o teza despre "D. Caracostea, teoretician si critic literar" (publicata in 1999). S-a ocupat si de alti autori romani clasici sau moderni, a interesat-o comparatistica si teoria literaturii. A semnat singura sau in colaborare volume colective si memoriale, editii, antologii. Cronici si studii recente i-au aparut in "Semne de carte" (2004). Fara sa-si tradeze formatia literara si culturala solida, nici seriozitatea structurala, ilustreaza un model de intelectual mai complex, dinamic si flexibil, atras de proiectele pluridisciplinare si, pe de alta parte, de exprimarea subiectiva a personalitatii, dusa pana la "exhibarea" pe care o presupune scrierea si publicarea unui jurnal. Daca e o continuatoare a Ioanei Em. Petrescu, eleva este - asadar - o postmoderna extrovertita, in timp ce profesoara cultiva discretia, facand si ea notatii zilnice, dar in secret. Am putut afla despre ele abia anul trecut, cand s-a publicat un amplu "Jurnal" al Ioanei Em. Petrescu (2004), acoperind perioada 1959-1990. Ioana Bot contribuise la reconstituirea "profilului interior" al profesoarei sale prin publicarea setului de "scrisori americane" ale aceleia, datand din 1981-1983, sub titlul "Molestarea fluturilor interzisa" (1998), pentru ca de curand sa dea la iveala, cu dezinvoltura, un "Jurnal elvetian" propriu, scris in 1994-1995 (Casa Cartii de Stiinta, Cluj, 2004).
O carte delectabila, bogata in notatii, observatii, descrieri si reflectii, energica precum autoarea sa. La Zurich, unde petrece un an universitar, din octombrie pana-n iulie, cu o bursa doctorala, Ioana Bot se cazeaza intr-un camin pentru studenti straini si trece la treaba: viziteaza orasul (iese rar in afara lui: trei zile de martie la Geneva, o zi in aprilie la Berna...), sta de vorba cu colegii si profesorii, face vizite, merge la cursuri si la reuniuni stiintifice diverse, participa la dezbateri, iar cand sta in casa citeste "pe rupte" (p. 166 etc.). Si - fireste - scrie: lucrari si prezentari pentru seminarii, capitole din teza de doctorat (despre Caracostea in Elvetia!) si... jurnalul! La care revine de cate ori are dispozitie si timp, nu doar seara sau noaptea, ci si dimineata sau in miezul zilelor. Informatiile de tot felul, "autenticiste" sau livresti, se amesteca, absorbite de o subiectivitate combinata cu o nesecata curiozitate. Inevitabil confesiv, jurnalul e de aceea si extrem de "cognitiv" (daca se poate spune asa). "Marturisirile de sine" sunt frecvente (nu neaparat directe toate: discutiile prietenesti cu argentinianul Oswald apar in jurnal, dar cine este misteriosul "@" nu aflam...), dar, de cele mai multe ori, notatiile sunt lipsite de patetism. Totusi, dorul de casa e permanent, corespondenta si revistele pe care le primeste de acasa ii sunt vitale ("Scrisorile de-acasa sunt mai reale decat ceea ce vad pe geam" - p. 63), incat va veni si constatarea ca acolo, la Cluj, e "lumea de care nu vreau sa ma rup, sa ma schimb. De unde nu vreau sa plec" (p. 54). Subtitlul cartii trimite catre acelasi talc al "radacinilor": "In cautarea latinei pierdute".
Pasaje minunat scrise, istete, savante si pline de verva ironica se pot alege de pe orice pagina a delectabilului - spuneam - "Jurnalul elvetian" al Ioanei Bot...

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.